Polonia, ravasita dupa publicarea listei cu agenti secreti.
Publicarea frauduloasa a dosarelor fostei politii politice a regimului comunist a provocat confuzie si panica in Polonia, oamenii accesind paginile de Internet pentru a vedea daca ei sau prietenii lor figureaza pe aceasta lista. Documentul, preluat in mod ilegal de la Institutul Memoriei Nationale, care studiaza arhivele fostei politii politice poloneze, include 240.000 de nume si poate fi accesat cu usurinta pe Internet. Faptul ca lista contine numele si dosarele agentilor secreti, ale informatorilor, dar si ale victimelor a sporit confuzia si minia populatiei, intrucit nu se precizeaza din ce categorie face parte fiecare persoana. "Toata lumea de pe lista este la fel de vinovata si nevinovata", ironizeaza Jerzy Baczynski, redactorul-sef al saptaminalului Polityka. "Este absurd din punct de vedere moral", continua el. "A gasi pe cineva pe aceasta lista nu inseamna practic nimic, dar poate spori suspiciunile la adresa acelei persoane", este de parere preotul Adam Boniecki, intr-un editorial publicat de revista Tygodnik. Confuzia este si mai mare dat fiind ca lista a fost accesata de hackeri care au modificat o parte dintre nume. In plus, premierul polonez, Marek Belka, a provocat si mai multa panica afirmind ca pe lista figureaza si numele unor actuali membri ai serviciilor secrete. Procurorii au declansat o investigatie pentru a descoperi sursa informatiilor si daca aceste date ameninta securitatea nationala a Poloniei.