Arhiva

Plecati fara speranta pe drumul spre ... nicaieri

Gabriel Sava
7 feb 2005 849 vizualizări
Aproape 200 de copii au fost externati din centrele pentru protectia copilului numai in 2004.Unii au ajuns in familie, pe cind altii au ajuns in strada. Indiferent de urmari, autoritatile locale vor sa "scape" de trei tineri fosti elevi ai Centrului din Maicanesti.

Tarele vechiului sistem al copiilor institutionalizati incep sa produca efecte din ce in ce mai puternice. Pornind de la situatia celor care, prin lege, sint obligati sa plece din aceste centre si pina la problemele celor care ramin, aproape totul pare sa fie un castel de nisip care se naruie sub greutatea problemelor sociale. In primul rind, cei implicati activ in sistem recunosc ca vechiul sistem a fost deficitar la multe aspecte. Copiii cu o dezvoltare normala (fizica si psihica) au avut mai multe sanse de integrare sociala. Cel mai greu si adesea imposibil le-a fost sa se integreze in societate copiilor cu handicap, indiferent de natura acestuia. Numai anul trecut, imediat ce au implinit 18 ani, au plecat in lume aproape 200 de copii ai nimanui. Cum familiile nu-i mai primesc, acestia vor ingrosa cu siguranta rindurile infractorilor sau ale boschetarilor. Si asta pentru ca putini au norocul sa-si faca un rost. De la inceputul anului avem un nou pachet de legi pentru protectia drepturilor copilului, dar nici macar angajatii din sistem nu-l cunosc in amanut.

Trei milioane, o stringere de mina si Adio!

Asa s-ar putea rezuma, la final, ceea ce se intimpla cu tinerii care parasesc sistemul de protectie a copilului, atunci cind implinesc virsta sau conditiile de excludere din centre. Conform reglementarilor in vigoare, copiii ingrijiti de stat beneficiaza de protectie pina la implinirea virstei de 18 ani, iar in cazul in care acesta urmeaza o forma de scolarizare, la zi, pina la implinirea virstei de 26 ani. "Legea prevede ca tinarul care a dobindit capacitate deplina de exercitiu si a beneficiat de o masura de protectie speciala, dar care nu isi continua studiile si nu are posibilitatea revenirii in propria familie, fiind confruntat cu riscul excluderii sociale, beneficiaza, la cerere, pe o perioada de pina la 2 ani, de protectie speciala, in scopul facilitarii integrarii sale sociale. In cazul in care tinarului i s-au oferit un loc de munca si/sau locuinta, iar acesta le-a refuzat ori le-a pierdut din motive imputabile lui, acesta nu mai poate beneficia de protectie si se dispune incetarea masurii asistenta", a declarat Bianca Cercel, director al Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Vrancea.

Paraschiv Ivancea, Romeo Hrisca si Ioan Malacescu sint trei din cei 26 de tineri care au fost externati recent din Centrul de Recuperare si Reabilitare pentru Copii Scolari cu Deficiente (CRRCSD) din comuna Maicanesti. Acestia au primit decizia de incetare a masurii de plasament in luna septembrie a anului 2004 si au incercat sa-si gaseasca un loc de munca si gazda in Focsani. "Dupa ce am lucrat aproape o luna, cei de acolo au inceput sa ne injure si ne-au acuzat de furt, asa ca a trebuit sa plecam", povesteste Romeo Hrisca. "N-am avut unde sta, am dormit pe strada vreo doua zile, pina cind ne-au primit cei de la scoala speciala "Elena Doamna" din Focsani. Dupa ce ne-au dat afara si de la Elena Doamna ne-am intors la Maicanesti, la centru. Acolo am facut si sarbatorile. Dar treaba a inceput sa se strice cu noi. Nu stim unde sa ne ducem, sa ne dea si noua cineva o mina de ajutor", au declarat in continuare cei trei tineri ai nimanui.

Gazduiti de satenii milosi

Dupa trecerea sarbatorilor, Stan Vlad, directorul Centrului de la Maicanesti, le-a comunicat celor trei tineri ca trebuie sa plece. "Dupa ce au disparut niste bani de la copii, directorul a banuit ca unul dintre noi i-ar fi luat si ne-a spus ca trebuia sa plecam din centru", a continuat Romeo Hrisca. Astfel, ei au ajuns din nou in strada. Pentru ca o cunosteau de cind erau internati in centru cind o mai ajutau la treaba, doi dintre ei au ajuns la Marioara Popescu, o batrina din partea locului. Miloasa din fire, femeia i-a primit, le-a dat de mincare si i-a culcat intr-o camera a locuintei sale. "Ma gindesc la Dumnezeu. Mie mi-a murit un copil si stiu ce inseamna suferinta. Stiu ce inseamna sa ai un copil si sa-l iubesti. De-asta ii ajut pe copiii astia, ca nu ma rabda sufletul sa-i las pe strada. Ma mai ajuta si ei la treaba, cum pot fiecare", ne-a declarat batrina. Nemultumirea ei cea mare, pe linga amarul din suflet ca nu ii poate ajuta pe copii cu mai mult, este ca i s-a cerut ca acestia sa plece din comuna. "Doi dintre ei stau la mine. Unul sta la alta familie. Din cite stiu eu, mai sint copii pe care nu-i mai primeste in centru si care mai stau pe la familii, asa. Acum (n.r.- in urma cu o saptamina) mi-au zis si primarul si seful de post ca trebuie sa-i dau afara, ca nu mai au ce cauta in comuna. Dar ce-s copiii astia, ciini, sa-i dai asa afara?", intreaba revoltata Marioara Popescu.

Autoritatile se declara depasite de situatie

Atit seful de post cit si primarul comunei Maicanesti si-au pastrat pozitia initiala. "Primaria a decis ca acesti copii nu pot ramine pe raza comunei si ca trebuie sa se intoarca in familie. Noi nu am facut decit sa o instiintam pe batrina de decizia luata", a declarat Ionel Milos, seful de post de la Maicanesti. "I-am ajutat cit am putut. Acum nu mai tine de noi, mai ales ca nu am posibilitatea legala si financiara de a-i pastra in centru. Si pe mine ma doare sufletul de ei, mai ales ca pe unul dintre ei il stiu muncitor si cred ca s-ar descurca la un loc de munca. Poate ca pe viitor se va gasi o modalitate de a-i ajuta altfel, pentru ca integrarea sociala pentru ei inseamna o cu totul alta viata", considera directorul centrului din Maicanesti, Stan Vlad. Odata cu plecarea acestor tineri din centrul in care au crescut au iesit la iveala si o serie de abuzuri carora le-au cazut victima. Printre acestea se numara violenta unor supraveghetori, dar si furtul mincarii sau a cazarmamentului. Aceste aspecte au ajuns deja in atentia celor care se ocupa de protectia drepturilor copilului. Problema tinerilor care pleaca este insa mai grava decit a celor care ramin. Unde sa se duca acesti copii, in conditiile in care familiile care i-au parasit in urma cu multi ani nu-i mai vor. Bianca Cercel, directorul DGASPC Vrancea, crede ca pentru cei care au iesit din sistem, integrarea sociala este o problema, pentru ca au prins vechiul sistem. Pina atunci, tot ce primesc acesti tineri batuti si asa de soarta este o alocatie de 2,8 milioane lei, o stringere de mina si o urare de adio.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.