Patru noi puncte antigrindină ar putea fi date în funcțiune anul viitor
În Vrancea și Galați vor mai fi construite 10 puncte de lansare a rachetelor antigrindină, după ce Guvernul a alocat fondurile necesare pentru această investiție
Patru puncte se află în județul nostru, în Vulturu, Bordeasca Veche (com. Tătăranu), Milcovul și Sihlea. Potrivit directorului Unității de Combatare a Căderilor de Grindină Moldova 2 Vrancea, Ion Marin, în acest an se va realiza construcția punctelor de lansare și dotarea parțială a acestora, urmând ca până la data de 15 aprilie 2019 să fie operaționale. Aceste puncte sunt importante pentru că acoperă și o parte din zona de câmpie a județului. Rachetele de la Sihlea vor asigura protecția împotriva norilor cu grindină care vin pe acest traseu și care în anii trecuți au produs pagube în comunele viticole din această zonă. În Vrancea au fost construite și date în funcțiune până acum opt puncte de lansare a rachetelor antigrindină, care au fost concentrate pentru a proteja în primul rând bazinul viticol al județului. Acestea sunt amplasate în Bolotești, Panciu, Tifești, Răcoasa, Ruginești, Vînători (Rădulești), Vîrteșcoiu (Beciu), Urechești. (M. B.)