Viața satului

Fonduri europene pentru comasarea terenurilor agricole

Mihai Boicu
8 ian 2018 2344 vizualizări

Luni a fost o lansată sesiunea de primirea a solicitărilor de finanțare prin intermediul submăsurii 6.5 ”Schema micii fermieri”, din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020

Sesiunea de finanțare durează  până pe 11 mai, la ora 16.00. Fondurile europene disponibile pentru această sesiune de primire a cererilor de finanțare sunt în valoare de 12,2 milioane euro euro. Pragul de calitate lunar stabilit pentru intervalul 8 ianuarie 2018 – 8 februarie 2018 este de 25 de puncte și scade treptat până la pragul minim de 3 puncte în ultima lună a sesiuni (11 aprilie 2018 – 11 mai 2018). Submăsura 6.5 are ca obiect încurajării comasării terenurilor agricole pentru creșterea productivității și competitivității în acest sector, dar și pentru creșterea accesului la finanțări europene. Sprijinul public nerambursabil pentru beneficiarii sM 6.5 se acordă sub formă de plată anuală începând cu anul semnării Contractului de finanțare și până la data de 31 decembrie 2020. Valoarea sprijinului ajunge până la 1.500 de euro/ an și reprezintă 120% din suma anuală pe care fermierul a primit-o în ultimul an în cadrul Schemei simplificate pentru micii fermieri din Pilonul I (plăți directe către fermieri). Cererile de finanțare se depun on-line prin intermediul paginii oficiale de internet a Agenției, www.afir.info. (M. B.)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.