ATASAMENT!!!Fermierii care nu-şi achită debitele la Sănătate ar putea fi executaţi anul viitor
Cele 6.060 de persoane fizice care figurează cu datorii la Sănătate pentru că au obţinut venituri din agricultură între anii 2009 şi 2011 şi nu au achitat contribuţia aferentă caştigurilor urmează să primească deciziile de impunere. Problema este că direcţia Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Vrancea nu dispune de fondurile necesare pentru a trimite prin Poştă agricultorilor datori la Sănătate deciziile de impunere. Deşi a făcut o adresă către CNAS prin care se solicită suma de 75.000 de lei, pană în acest moment nu s-a primit niciun răspuns de la centru. Aceasta în condiţiile în care banca Sănătăţii trebuie să plătească 50.000 lei numai pentru transmiterea prin Poştă a tuturor plicurilor în care sunt trecute datoriile fermierilor, aşa cum cere legea. Pe lista datornicilor figurează şi 80 de persoane care au datorii între 10.000 lei şi 100.000 lei. “Valoarea obligaţiilor de plată la Fondul naţional unic de asigurări de sănătate nestabilite, neînregistrate şi neurmărite spre încasare este în sumă totală de 8.109.323 lei, din care: obligaţii de plată în sumă de 3.780.571 lei reprezintă contribuţia pentru fondul de sănătate, aferentă veniturilor realizate din agricultură şi silvicultură (activităţi agricole) pentru perioada 2009 – 2011, la care se adaugă accesori sub formă de dobanzi, în sumă de 953.731 lei şi penalităţi de întarziere în sumă de 571.086 lei, calculate pană la data de 29.03.2013; obligaţii de plată în sumă de 2.186.517 lei reprezintă contribuţia pentru Fondul de sănătate, aferentă veniturilor pentru codul de activităţi 51 “profesii libere şi comerciale” pentru anii 2011 (venituri realizate) şi 2012 (venituri estimate), la care se adaugă accesorii sub formă de dobanzi, în sumă de 293.808 şi penalităţi de întarziere în sumă de 327.610 lei, calculate pană la data de 29.03.2013”, se arată în raportul Curţii de Conturi, care obligă Casa de Asigurări de Sănătate să recupereze banii.
Dosarele se plimbă între CAS şi ANAF
Vrancenii care au aflat că sunt datori la fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate (FNUASS) pentru că şi-au vandut recoltele în ultimii ani şi nu au plătit contribuţia de 5,5% către Sănătate ar putea scăpa în acest an de executarea silită, dacă nu îşi sting debitele între timp. Aceasta pentru că dosarele debitorilor trebuie să ajungă la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) pană la finele acestui an. Mihai Copaci, şeful Casei de Asigurări de Sănătate (CAS), spune că s-a primit o adresă de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate conform căreia termenul de predare a dosarelor s-a prelungit pană la finele anului. CAS a făcut şi o analiză a persoanelor care au datorii mai mici de 40 de lei. În cazul a 1.700 de persoane se anulează datoriile pentru că acestea sunt mai mici de 40 lei, potrivit reglementărilor din Codul Fiscal. Restul însă primesc chiar în aceste zile deciziile cu sumele restante, plus dobanzile şi penalităţile de întarziere, care dublează practic debitul iniţial. (Raluca MANOLACHE)
Deciziile de impunere pot fi contestate în 30 de zile
PNL Vrancea a sărit în ajutorul agricultorilor care au datorii la sănătate pentru perioada 2009 – 2011, după ce actuala putere nu prea a reuşit să schimbe nimic în legislaţie pentru a ajuta cele peste 6.000 de persoane aflate în această situaţie. Aceasta în ciuda faptului că instituţiile statului nu au reuşit să comunice între ele pentru a informa agricultorii la timp. Ca veritabili opozanţi aflaţi la putere, liberalii le-au pus la dispoziţie oamenilor consultaţii gratuite, dar şi un model de contestaţie la deciziile de impunere din partea CAS. Nini Săpunaru şi Laurenţiu Ţigăeru Roşca, cei care semnează scrisoarea către “dragii agricultori vranceni”, le cer datornicilor lsă depună contestaţie în termen de 15 zile, cand, în realitate, deciziile de impunere pot fi contestate în 30 de zile. Liberalii au motivat că fermierii trebuie să se grăbescă pentru a nu pierde termenul acordat de legiutor. “Termenul de contestaţie este de 30 de zile. Din păcate, legislaţia în ceea ce priveşte contribuţiile la sănătate nu a fost clară pentru foarte mult timp şi în continuare sunt zone gri. Cand reprezentanţii statului sesisează un comportament al contribuabililor care nu este în regulă, ar trebui să iasă să se explice, să atragă atenţia, să ţină simpozioane. În loc de asta, ei stau pe problemă, nu fac nimic, lasă să se strangă ani de zile penalităţi şi majorări, după care acţionează”, a declarat consultantul fiscal Gabriel Biriş, managing partner Biriş&Goran. Acesta spune că succesul unei contestaţii depinde de fiecare caz în parte, întrucat situaţia diferă de la persoană la persoană, fiind mulţi factori care trebuie luaţi în considerare. (M. BOICU)
Pe site-ul ZdV puteţi găsi lista întocmită de CAS cu deciziile de impunere.
Fisiere atasate