Viața satului

VIDEO!!!! Rebeliune la Răstoaca împotriva primarului pentru că le-a “dispărut” păşunea

Mihai Boicu
19 mai 2013 6651 vizualizări

Proprietarii de animale s-au dus ieri peste primarul Vasile Dima acasă, pentru a-l întreba de ce a cedat comunei Vînători o parte din islazul comunei.Cum oamenii au dat doar peste soţia edilului, aceştia au ameninţat că vor veni cu animalele la şedinţa Consiliulu Local de astăzi.Scandalul a plecat de la 14 hectare de islaz pe care comuna Vînători vrea să-l ia în stăpanire

Locuitorii din Răstoaca s-au revoltat împotriva primarului PSD Vasile Dima, după ce au descoperit că nu-şi mai pot paşte vacile pe 14 hectare de islaz. Oamenii s-au strans ieri dimineaţă pentru a-i cere socoteală edilului pentru că a cedat suprafaţa comunei Vînători. Cum primarul a refuzat să dea ochii cu ei, nemulţumiţii au mers la el acasă, unde s-au certat doar cu soţia acestuia. “Răsculaţii” au promis că vor merge cu animalele la şedinţa de astăzi a Consiliului Local. Primarul din Vînători, Ionel Lupu, susţine că islazul în litigiu a aparţinut dintotdeauna comunei pe care o conduce, dar că nu a putut fi folosit deoarece nu există pod peste paraul Cacaina.


Peste 100 de localnici au luat ieri cu asalt casa primarului din Răstoaca, social – democratul Vasile Dima, nemulţumiţi că o parte din păşunea comunei a fost cedată comunei învecinate Vînători. Suprafaţa a trecut încă din anul 2011, atunci cand s-a făcut delimiterea graniţelor comunelor, însă localnicii au afirmat că nu au ştiut nimic pană acum, cand au aflat că nu-şi mai pot duce animalele la păşunat pe o suprafaţă de 14 hectare. Oamenii au acuzat faptul că suprafaţa ar fi fost dată fără a exista o hotărare a Consiliului Local în acest sens, doar pe semnătura primarului. Crescătorii de animale s-au strans ieri dimineanţă să-i ceară socoteală lui Vasile Dima, care conduce comuna de un deceniu. Oamenii nu au putut să se întrunească nici la primărie, nici la Căminul Cultural, pentru că nu aveau cheie, dar nici nu au reuşit să dea de primar pentru a-l aduce în mijlocul lor. Mulţimea a recurs atunci la o ultimă soluţie şi a mers direct acasă la Vasile Dima pentru a-i cere socoteală. În fruntea oamenilor s-au aflat viceprimarul PDL David Chiriţă şi Gheorghe Nedelcu, preşedintele Asociaţiei crescătorilor de animale. Mulţimea nu a dat însă ochii cu primarul, ci cu soţia acestuia, Tincuţa Dima. Femeia s-a certat cu oamenii, care au cerut să vorbească cu primarul, afirmand că nu trebuia să se ajungă la o asemenea situaţie. Nici nemulţumiţii nu s-au dat bătuţi şi au spus că la şedinţa de astăzi a Consiliului Local vor merge cu vacile şi îi vor cere socoteală primarului din Răstoaca.


Islazul a fost dintodeauna şi la Răstoaca şi la Vînători


“Prostestatarii” l-au acuzat pe primarul Vasile Dima că a cedat islazul fără ştirea crescătorilor de animale şi a Consiliului Local, deşi terenul ar fi fost folosit de ei de 100 de ani. “Cand s-au stabilit hotarele comunei, nu ştim cine l-a mandatat pe primar să dea 18 hectare islaz. Oamenii în varstă ştiu că islazul este de 100 de ani al nostru. L-am chemat pe primar să ne dea lămuriri, pentru că am înţeles că a semnat de acum 2 ani”, a declarat viceprimarul David Chiriţă, adversar politic al primarului, deoarece a fost ales din partea PDL. “De ce primarul printr-o semnătură a cedat 18 hectare de islaz? Nimeni de aici nu este în stare de aşa ceva. Niciun bun al comunei nu poate fi cedat printr-o simplă semnătură. Trebuia să se consulte cu Consiliul Local şi cu oamenii din comună, aşa era normal, să ne aducă la cunoştinţă. Bătranii ştiu că islazul este al nostru. Sunt 187 hectare de islaz, din care au dispărut 40 de hectare”, a acuzat Gheorghe Nedelcu, preşedintele Asociaţiei crescătorilor de animale din Răstoaca.


Vanătoriul vrea pod pentru vaci peste Cacaina


Primarul Vasile Dima nu a putut fi contactat la faţa locului, dar nici telefonic, acesta avand telefonul închis. Deşi nemulţumiţii au susţinut că suprafaţa de islaz variază de la 15 la 17 hectare, primarul comunei Vînători spune că este vorba de 14 hectare. Ionel Lupu susţine că islazul ar fi fost dintotdeauna la Vanători, iar stabilirea graniţelor din 2011 nu a făcut decat să confirme acest lucru. “Acolo este paraul Cacaina, iar peste el, spre Răstoaca, sunt cele 14 hectare de islaz. Acestea au aparţinut dintotdeauna comunei Vînători, numai că nu am putut să ajungem la ele, pentru că nu este pod peste parau. Săptămana trecută am fost acolo cu viceprimarul, secretarul, poliţia, pentru a nu fi probleme, iar săptămana viitoare vrem să construim un pod. Delimitările au fost făcute încă din 1990, iar la stabilirea graniţelor din 2011 au semnat reprezentanţii comunelor Garoafa, Vanători şi Răstoaca”, a declarat primarul din Vînători. (Mihai BOICU)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 5

Adaugă comentariu
flr, acum 3996 zile, 20 ore, 37 minute, 49 secunde
Nu cred ca e un mare interes zonal a vreunei dintre parti,cat dorinta de invrajbire intre doua gasti politice; Oricum chestia cu dusul vacii la cireada e o cauza pierduta,iar interesul teritorial e citeste integral
Nicu David, acum 3996 zile, 22 ore, 44 minute, 28 secunde
Bravo, nea Lupule,de asa primar avem nevoie in comuna Vanatori,niciodata sa nu te lasi intimidat.Sa ne traiesti!
JANA, acum 3997 zile, 5 ore, 18 minute, 43 secunde
ce rusine
enerGicu, acum 3997 zile, 7 ore, 53 minute, 27 secunde
mai, HAHA, Dima este inginer, poate nu stiai, dar ca este un ratat in urma betiilor, asta-i alta problema. daca a fosr pecerist nu era normal sa fie pesedist, la ceilalti intra mai greu. Hai, toate citeste integral
Ha,ha,ha, acum 3997 zile, 20 ore, 40 minute, 27 secunde
Cand au venit usl-istii,v-au curs balele la spusele lor?V-a pacalit Dima cu 4 clase la seral,meritati sa va ia si vacile,bai taranoilor,ca taranoii au votat usl-ul,ciobalailor!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.