Viața satului

Turul Vrancei Rugineşti: Umbrărescu e “persoană fizică”

Mihai Boicu
16 feb 2014 2205 vizualizări
Primăria Rugineşti a pierdut sume importante din impozitarea proprietăţilor pe care le deţine omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, aflat în topul celor mai bogaţi oameni din Romania.

“Acestea au fost trecute pe persoană fizică, nu mai sunt pe firmă. Impozitarea a scăzut de la 1,5% din valoarea acestora la 0,1%. Nu ştiu care este suprafaţa deţinută de Umbrărescu”, a spus primarul din Rugineşti, Ion Avram. Potrivit unei situaţii de acum caţiva ani, Dorinel Umbrărescu deţine în jur de 20 de hectare în intravilanul comunei, pe care se afla şi “palatul” său din marginea Adjudului, la care se adaugă alte suprafeţe care, însumate, ar ajunge la 300 de hectare. Primăria Rugineşti se judecă cu Primăria Adjud pe o suprafaţă de 1000 de hectare, pe care se află şi proprietăţile lui Dorinel Umbrărescu. (M. B.) 

Gugeşti: Primăria e descoperită în ultimul trimestru

Primăria comunei Gugeşti nu are bani pentru trimestrul patru al acestui an, potrivit primarului Vasile Vatră, după împărţirea banilor primiţi de la Consiliul Judeţean şi Direcţia de Finanţe. “Ni s-au luat din venituri şi am fost puşi să plătim 25% din cheltuielile de asistenţă socială. Să vedem cum o să rezolvăm. Pentru trimestrul patru sunt descoperit”, a spus primarul Vasile Vatră la Adunarea Generală a filialei Vrancea a Asociaţiei Comunelor (ACoR) . Şi alţi primari au spus că ar putea avea probleme în ultima parte a anului în ceea ce priveşte bugetul. Preşedintele filialei ACoR a declarat că se va verifica situaţia anvelopei salariale declarată de primării. (M. B.)

Gologanu: Trebuie clarificată situaţia păşunilor

Primarul Dumitru Robu spune că situaţia păşunilor din Gologanu trebuie rezolvată pană la 1 martie, potrivit legislaţiei existente, dar că în comună nu există o asociaţie a crescătorilor de animale. “Trebuie să rezolvăm problema păşunilor pană la 1 martie. Ordonanţa nu specifică că păşunea poate fi concesionată doar pentru animalele din comună. Cum putem organiza o licitaţie dacă nu avem asociaţie?”, a spus primarul din Gologanu la şedinţa Asociaţiei Comunelor din Vrancea. Acesta a arătat că se poate ajunge la situaţia în care păşunea să fie concesionată crescătorilor de animale din alte localităţi, în timp ce cei din comună nu ar avea unde să-şi ducă animalele la păscut. (M. B.)


Info-Util

 Agricultorii ar putea fi scutiţi de plata impozitului pe norma de venit în cazul în care exploataţiile pe care le deţin au fost afectate de ploi, grindină sau inundaţii. Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a cerut Ministerului Finanţelor adoptarea acestei măsuri pentru a veni în ajutorul agricultorilor.

 Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi ar trebui să anunţe normele de venit pentru agricultură valabile în Vrancea, întrucat a trecut termenul limită de 15 februarie. Direcţia de Agricultură a înaintat de săptămana trecută propunerile pentru norme, care sunt, în general, mai mici decat în 2013.






În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.