Ultima oră

VIDEO!!! O bătrană a luat foc încercand să-şi salveze casa

Aurelian Ivan
26 iul 2013 2375 vizualizări
Un incendiu violent a mistuit ieri o bună parte din casa unor bătrani octogenari din comuna Străoane.Proprietara, o femeie în varstă de 83 de ani, a luat foc încercand să-şi salveze casa.Femeia a suferit arsuri pe faţă şi pe maini şi a fost ajutată de paramedicii de la SMURD

Imagini de coşmar pentru oamenii dintr-un sat al comunei Străoane. Un incendiu a mistuit ieri o parte din casa unor bătrani. Lucreţia Zamfir, în varstă de 83 de ani, a sărit în foc să-şi mai salveze din lucrurile cuprinse de flăcări. Flăcările au fost însă prea mari iar bătrana s-a dat bătută în faţa sorţii. Cu faţa şi cu mainile arse a privit neputincioasă cum focul i-a ars agoniseala. Bătrana a scăpat cu viaţă, dar durerea ei pentru ceea ce a pierdut în foc nu i-a putut opri lacrimile. „Mi-a distrus Dumnezeu tot. Am luat o găleată să sting, dar cand am urcat în pod deja luase foc. M-a cuprins flacăra, mi-a distrus tot...”, ne-a spus Lucreţia Zamfir, bătrana de 83 de ani, cu ochii înlăcrimaţi. Soţul ei, Ion Zamfir, în varstă de 91 de ani, a privit la fel de neputincios în faţa nenorocirii care s-a abătut asupra lor. Oamenii din sat s-au îngrozit când au văzut flăcările. Ştiind că în casă sunt bătranii, sătenii s-au gandit că aceştia ar putea să nu mai scape cu viaţă. “Era o flacără mare aici cand am ajuns. Cred că a pornit de undeva din spatele casei. Moşul plângea aici, neputincios, iar bătrana vroia să salveze din bunuri. Am sărit şi noi să ajutăm”, ne-a spus una din vecinele celor doi bătrani. “Proprietara este mătuşa noastră. Cand am ajuns era arsă pe faţă. Prima dată cand am ajuns ne-am ocupat de bătrâni să le dau medicamente. Bătranica era rezemată de gard şi voia să se ducă în casă să-şi mai ia din lucruri”, ne-a relatat una din rudele proprietarei.

Pompierii nu au mai reuşit să salveze nimic

Pompierii nu au mai reuşit să salveze mai nimic din agoniseala bătranilor pentru că focul s-a manifestat puternic. „După primirea apelului telefonic, imediat au plecat către locul indicat două echipaje cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă din cadrul Staţiei de Pompieri Panciu, în sprijinul lor sosind apoi alte două autospeciale de stins incendii, una din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani, iar alta de la Punctul de Lucru Soveja. La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta generalizat, cu violenţă, la mai multe anexe gospodăreşti. S-a acţionat atât pentru localizarea şi lichidarea incendiului, cât şi pentru protejarea construcţiilor învecinate. Alipită de una din magaziile cuprinse de flăcări era amplasată o casă de locuit, iar în imediata apropiere erau alte imobile. Datorită intervenţiei s-a împiedicat propagarea flăcărilor şi la gospodăriile învecinate”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă primit după încheierea misiunii. Norocul bătranilor este că le-a ars doar o parte din casă şi anexele gospodăreşti. ”Intervenţia a fost dificilă, având în vedere suprafaţa mare cuprinsă de incendiu, 500 de metri pătraţi, cât şi cantitatea mare de materiale combustibile din anexele gospodăreşti. În momentul producerii incendiului proprietara în vârstă de 83 de ani a încercat să acţioneze asupra focului şi a suferit arsuri ale feţei şi membrelor inferioare. A fost preluată de un echipaj SMURD şi i s-a acordat primul ajutor medical. Bătranica a refuzat însă internarea”, ne-a spus Cristina Duţă, purtătorul de cuvânt al pompierilor. Oficialii ISU spun că, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că, cel mai probabil, evenimentul a fost provocat de jar sau scântei provenite de la un sistem de gătit defect ori neizolat corespunzător. Este de aşteptat ca rudele, vecinii dar şi autorităţile locale să pună mană de la mană pentru ajutorarea bătranilor, în condiţiile în care aceştia sunt în varstă şi nu mai au puterea de a-şi construi o nouă casă. Pentru a nu trece prin experienţe similare, cei de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ii sfătuiesc pe vranceni să verifice preventiv instalaţiile electrice învechite sau aparatele electrocasnice din locuinţe, pentru că acestea generează cele mai multe incendii de acest fel. De asemenea, nu stică mai multă atenţie atunci cand aveţi un foc aprins în sobă sau în curte ori o oală pe aragaz. (Aurelian IVAN)

Pe platforma webtv a Ziarului de Vrancea puteţi vedea imagini cu casa distrusă de incendiu ieri la Străoane.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.