FOTO SI VIDEO!!! Tradiţii pascale reînviate în Munţii Vrancei: Vălăritul şi Surăţia
Sărbătoarea Paştelui, sărbătoarea luminii şi a bucuriei, ne place să credem că şi-a păstrat magia şi sfinţenia, fiind un moment de linişte sufletească şi de apropiere de familie. Farmecul deosebit este dat atât de semnificatia religioasă, cât şi de traditiile şi simbolurile pascale: oul vopsit, masa cu mâncăruri tradiţionale: cozonac, pască, miel şi slujba de sâmbăta seara în cadrul căreia primim lumina sfântă. Dacă unele dintre aceste obiceiuri, ce ţin mai mult de nevoile materiale, sunt păstrate în continuare, altele aproape că s-au pierdut. Chiar şi în zona montană a judeţului, unde există o oarecare conservare a tradiţionalului, nu se mai practică de ani buni. Singura localitate vranceană care încearcă să reconstituie în fiecare an frumoasele obiceiuri de odinioară, cu semnificaţii deosebite pentru creştini, este Năruja. Aici, de Paşte tinerii sunt adunaţi în faţa Cămunului Cultural de preoteasa Adriana Bratie, directoarea instituţiei, sub îndrumarea căreia petrec o oră sau două cu voie bună după ce retrăiesc momentele magice ale obiceiurilor de altădată.
Vălăritul
Unul dintre aceste obiceiuri este Vălăritul, care se practica în a doua zi de Paşte, protagoniştii fiind flăcăii numai buni de însurătoare. Aceştia se adunau la casa celui mai vrednic dintre ei, ce purta numele de vătaf şi fusese ales în urma unei încercări la care era supus, şi apoi porneau spre biserică unde preotul le rostea o rugăciune, îi binecuvanta şi “le dă zlobozenie pentru a umbla cu vălăritul, povăţuindu-i în acelaşi timp, de a fi liniştiţi, cuviincioşi şi respectuoşi cu cei în varstă”, după cum arată localnicul Simion Harnea în cartea “Datinile şi obiceiurile noastre de la Sărbătorile Paştelor”, 1931. Potrivit aceleeaşi surse, în unele zone, ca Negrileşti, Tulnici, Năruja, preotul încredinţa vătafului o năframă albă, care era pusă într-o prăjină şi purtată apoi de vălari din casă în casă. Nu lipseau muzicanţii, care îi însoţeau pe vălari, dar nici strigăturile: “Au plecat vălari în sat,/ La fete de măritat/ Şi la horă să le joace,/ C-aşa la vălari le place/…”, potrivit lui Titel-Toader Chirilă, fost director al Căminului Cultural Năruja. Tinerii intrau în casă, spuneau “Hristos a înviat”, apoi îi ridicau în braţe pe cei mai tineri ai casei, urandu-le sănătate şi noroc, în timp ce gazdelor în varstă le sărutau mana. Tinerii vălari primeau ouă roşii, cozoc, pască şi vin, pe care le cărau într-o desagă, aşa-numitul “cloşcar”, tănar adolescent ce ieşea pentru prima dată la horă. Vălăritul avea o însemnătate deosebită pentru flăcăii de însurătoare şi fetele de măritat. Acestea se ascundeau la auzul bătăilor tobei, porţile gospodăriei fiindu-le deschise vălarilor de către părinţii fetelor. Vălarii căutau fetele prin toată gospodăria, iar după ce le prindeau “le ridicau la grindă”. Fetele erau jucate, apoi vălarii plecau la casa următoare. După ce terminau de colindat vălarii se strangeau la casa unuia, unde măncau şi beau din ceea ce au strans, apoi plecau la horă unde se întalneau cu fetele.
Tinerii se prind la “hora cu scranciob”
“Hora cu scranciob”, sau “scranciobul” ori “dulapul” cum mai era denumit, aduna laolaltă toţi sătenii care erau martori la datul în leagăn al fetelor tinere. Scranciobul, confecţionat din lemn tare, avea 4,6 sau 8 poliţe în care se aşezau cate 8 persoane. “Plata este între 2 şi 5 lei de poliţă şi te învarteşte cam 15-20 de roate. Fetele mai dau scranciobarilor şi cate un ou roşu, pe langă plata poliţei, că “aşa e datoria”. Nu se poate Paşti fără scranciob şi “umblă” numai sărbătorile de la Paşti şi pană la Înălţare, nu mai mult”, după cum scrie Simion Harnea în cartea “Datinile şi obiceiurile noastre de la Sărbătorile Paştelor”, 1931. “Băieţii şi fetele se îmbrăcau cu cele mai frumoase cămăşi pe care le coseau iarna şi le scoteau la această sărbătoare. Fata îi băga tanărului ales în buzunar cel mai frumos ou roşu pe care l-a pregătit”, îşi aminteşte Ion Stanciu din Nistoreşti, care a fost în tinereţe vălar. „Întelesul şi rostul acestui obicei, al vălăritului e greu de aflat, căci mai toţi oamenii îţi spun că aşa au apucat din strămoşi, fără vreo altă lămurire!”, mai scrie Simion Harnea, de loc din Năruja. El a preluat totuşi o ipoteză lansată de “bătranul şi înţeleptul preot I. Băşnuţă din Colacu”, potrivit căruia “vălăritul ne aminteştee momentele de prindere a lui Hristos, redate într-o formă puţin schimbată datorită prea marii depărtări de timp”.
Fetele se prind “surate pană la moarte”
Un alt obicei al acestei perioade a sărbătorilor pascale este surăţia. Tinerele fete se adunau la casa uneia dintre ele şi se prindeau surate. Aduceau cu ele ouă roşii, pască şi cate o “pupăză” (painică lucrată într-o anumită formă), iar după ce făceau schimb de ouă încondeiate, colăcei şi ştergare brodate, fetele se prindeau “surate până la moarte”, promiţandu-şi să nu se duşmănească şi să nu-şi fure, una alteia, iubitul. La masă era invitat un singur bărbat ales de comun acord, pentru a pecetlui jurământul. În trecutul îndepărtat fetele se adunau la casa unei bătrane care le oferea tinerelor şi cateva sfaturi. La urmă fetele tăiau pupezele şi le mâncau bând vin şi ciocnind ouă roşii. Prin surăţie se crea şi se consolida legătura între fete aparţinând aceluiaşi grup de vârstă, obicei cu origini pierdute în negura timpului.
Obiceiuri reînviate doar la Năruja
Aceste obiceiuri nu se mai practică decat la Năruja, în restul localităţilor Vrancei făcandu-se uitate sua fiind reînviate pentru ocazii speciale. În zona Nistoreştiul să tot fie vreo 15 ani de cand tinerii nu mai merg cu vălăritul, iar la Năruja să fi trecut vreo 10 ani. Aici însă directoarea Căminului Cultural, care este şi soţia preotului satului, Adriana Bratie, de loc din zona Sibiului, nicidecum din Vrancea, încearcă să păstreze vii aceste tradiţii. Nu tinerii sunt cei care nu sunt interesaţi, ci adulţii care încuie porţile vălarilor. “Am încercat să mobilizez tinerii, dar băieţii au avut surpriza să nu fie primiţi aşa cum şi-ar fi dorit. S-au izbit de reticenţa adulţilor şi s-au dezarmat. Din păcate adulţii au luat acest obicei ca pe o obligaţie”, ne-a declarat Adriana Bratie. Cunoscand bine situaţia din zonă, aceasta crede că oamenii s-au lăsat copleşiţi de grija zilei de maine, fiind interesaţi numai de ceea ce vor pune pe masă. “Oamenii sunt obosiţi, au ajuns la fundul sacului şi se leagă de orice bănuţ pe care îl au. Abia au ce pune pe masă pentru ei, dar să mai pună o farfurie de cozonac pentru oaspeti! Tinerii care au fost plecaţi peste hotare au revenit acasă săraci şi sunt speriaţi pentru că orizonturile li s-au închis. Acum la Năruja se trăieşte din alocaţii sociale, pensii şi cateva gatere, dar cand se va termina cu lemnul nu ştim ce se va întampla. Nu se investeşte deloc în zonă”, ne-a mai spus aceasta. Eugen Stoianof, şef secţie în cadrul Centrului Judeţean pentru Promovarea Culturii Tradiţionale, Artelor şi Meseriilor Vrancea, consideră că principalul duşman al tradiţiilor îl constituie moderrnismul care a pătruns şi în cele mai depărtate zone rurale. “Modernismul este cel care duce la pierderea tradiţiilor. În ultimii anui s-au scurtat multe etape în viaţa tinerilor, sărindu-se peste etape care aveau farmecul lor”, ne-a spus acesta. Pentru a nu se pierde de tot obiceiurile au fost aduse pe scenă şi astfel arătate lumii. (M. VLĂDESCU)
Fetele fug din calea vălarilor!
Vălarii primesc biecuvântarea preotului
Se adună suratele
Fetele se prind „surate” în prezența unei femei care să le fie martoră la legământ
La Hora Mare mamele supravegheaza fetele
Anunțuri ZdV Premium
Anunțuri ZdV Premium
Comentarii: 8
Adaugă comentariu
alt cetatean din nereju, acum 2919 zile, 23 ore, 42 minute, 59 secunde
Gheorghita Mocanu, acum 2920 zile, 48 minute, 38 secunde
Un om, acum 4008 zile, 19 ore, 40 minute, 39 secunde
M. V., acum 4010 zile, 2 ore, 53 minute, 7 secunde
Cosmy de la Paunesti , acum 4010 zile, 22 ore, 29 minute, 46 secunde
laura, acum 4011 zile, 57 minute, 20 secunde
soare, acum 4011 zile, 14 ore, 29 minute, 5 secunde
1 cetatean din nereju, acum 4011 zile, 16 ore, 2 minute, 44 secunde 
