Ultima oră

Deputaţii notari conduc Comisia Juridică din Camera Deputaţilor

Silvia Vrînceanu Nichita
22 dec 2012 2325 vizualizări
Din ce comisii parlamentare fac parte deputaţii vranceni

Deputaţii Bogdan Ciucă şi Ciprian Nica conduc Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi din Camera Deputaţilor în actuala legislatură, aceştia fiind validaţi în cursul zilei de vineri. Ambii sunt de profesie notari publici, Nica fiind deputat de Focşani, iar Ciucă deputat de Galaţi. Din comisie mai face parte şi deputatul de Adjud Victor Roman, transferat pe 21 decembrie de la Comisia pentru muncă şi protecţie socială. Comisia Juridică ar fi trebuit condusă de social-democratul Florin Iordache, însă la negocieri conservatorii au primit acest post, în vreme ce deputatul de Olt a devenit preşedintele Comisiei de Muncă şi Protecţie Socială. Nica şi Iordache fac  echipă şi la comisia de validare a mandatelor de deputat. Deputatul Nica a făcut parte din Comisia Juridică şi în legislatura trecută, unde a lucrat şi pe noile coduri de procedură penală şi civilă. Comisia verifică legalitatea propunerilor legislative, constituţionalitatea proiectelor de lege, dar validează şi reglementări în domeniul dreptului civil, penal, contravenţional, procedură civilă, penală, administrativă, organizarea judecătorească şi alte reglementări cu caracter precumpănitor juridic sau probleme de disciplină parlamentară. Alţi doi deputaţi vranceni cu experienţă au obţinut preşedinţia unor comisii importante din Camera Deputaţilor. Liberalul Nini Săpunaru este preşedintele Comisiei de Agricultură,  în vreme ce deputatul PSD Anghel Tîlvăr  va conduce Comisia de Educaţie. De asemenea, senatorul de Vrancea Cristian Dumitrescu a fost ales vicepreşedinte al Biroului Permanent al Senatului Romaniei, for condus în acest mandat de liberalul Crin Antonescu. Celălalt senator de Vrancea, social-democratul Petru Filip, a fost ales preşedinte al Comisiei Externe din Senat. Preşedinţia unor comisii din Cameră asigură deputaţilor anumite bonusuri financiare la salariu, dar şi posiblitatea de a avea un aparat de lucru mai numeros şi un birou pe măsură in Palatul Parlamentului. Judeţul Vrancea are zece parlamentari din cei 558 aleşi în noua legislatură, opt de la USL, unul de la PDL şi altul de la PP-DD.

Iată din ce comisii mai fac parte parlamentarii vranceni:


Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii:
Nini Săpunaru – preşedinte
Domenii de activitate: programe în domeniul agriculturii, horticulturii, zootehniei, pisciculturii, silviculturii, fondului cinegetic; probleme specifice ale privatizării în agricultură; libera iniţiativă, forme de proprietate, de asociere, creditare, arendare; gospodărirea fondului funciar; activitatea societăţilor şi regiilor cu capital de stat sau mixt din agricultură, silvicultură şi alimentaţie; servicii pentru agricultură, îmbunătăţiri funciare, industrie alimentară şi silvicultură.

Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport
Angel Talvăr – preşedinte
Domenii de activitate: învăţământul de toate formele şi gradele; cercetarea ştiinţifică; activitatea sportivă; problemele tineretului; protecţia proprietăţii intelectuale.


Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi

Ciprian Nicolae Nica - PSD -  vicepresedinte
Victor Roman PSD - membru

Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare

Ţigăeru Roşca Laurenţiu  - PNL - membru


Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională
Murgu Neagu – PP-DD - membru


Comisia pentru afaceri europene
Miron Tudor Mitrea –PSD - membru
Mihail Florin Secară - PDL- membru
Angel Tîlvăr – PSD - membru

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 4

Adaugă comentariu
@înghiteșitaci, acum 4150 zile, 1 ora, 8 minute, 16 secunde
Și pe mine era să mă ducă la Psihiatrie tot forțat, cand am întrebat cate ''fete mari'' sunt înăuntru la salonul de masaj tailandez de pe str Unirea Principatelor nr.48 din citeste integral
cetateanu', acum 4150 zile, 2 ore, 21 minute, 52 secunde
Sa tinem minte ce au promis si sa-i sanctionam daca realizeaza ceva'Filip si Miron fac pe la ei ca nu sunt din Vrancea sau pt ei.Tigaieru se va remarca la economic si va avea prezenta cea mai citeste integral
un cetatean, acum 4150 zile, 21 ore, 37 minute, 30 secunde
Are dreptate domnu comentator Ulise, pe timpul raposatului executat de criminali,vrancea ocupa locul 25 intre judetele tarii, avea industrie puternica in toate orasele, agricultura de toate felurile, citeste integral
Ulise Grosu, acum 4151 zile, 1 ora, 36 minute, 30 secunde
@d-na Silvia Vrinceanu Nichita Pentru noi, muritorii de rand care locuim in mun. Focsani, faptul ca dl. deputat Nini Sapunaru este presedintele Comisiei pentru agricultura, dl. deputat Angel Talvar citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.