Ultima oră

Evreii se întorc la Focşani pentru a-şi comemora istoria

Silvia Vrînceanu Nichita
26 nov 2011 1471 vizualizări
în anul 1881 a avut loc în oraşul nostru un congres sionist de unde a înmugurit ideea înfiinţării viitorului stat Israel

Peste 100 de evrei originari din Romania sînt aşteptaţi în acest sfîrşit de săptămînă la Focşani unde se va organiza un eveniment special dedicat împlinirii 130 de ani de la Congresul sionist care a reunit la sfîrşitul anului 1881 numeroşi delegaţi ai unor organizaţii evreieşti din Romania pentru sprijinirea iniţiativei de a înfiinţa colonii agricole în Palestina, ca o soluţie la “rezolvarea problemei evreieşti”. Conferinţa Internaţională “Primul Congres Sionist  - Focşani - 1881” va debuta duminică, la orele 13.30, cu vizitarea oraşului Focşani, a cimitirelor evreieşti şi a sinagogii de pe strada Oituz. Între orele 15.15 – 15.45, invitaţii vor participa la vernisajul expoziţiei “Focşani şi Idealul Sionist”, iar după va începe la Ateneul Popular conferinţa în care se vor rememora încercările evreilor de reîntoarcere în patria străbună de acum 130 de ani. Vor lua cuvîntul preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din Romania, dr. Aurel Vainer, preşedintele Asociaţiei Sioniste din România, Tiberiu Roth, copreşedinte Departament Diaspora  - WZO –Yehoshua Braverman, directorul JDC Romania, Israel Sabag, Zeew Schwartz, preşedintele Organizaţiei evreilor originari din Romania, dar şi alţi invitaţi din Romania şi Israel, alături de mai multe familii de evrei originari din Focşani. Este aşteptat să spună un cuvînt de bun venit şi primarul Decebal Bacinschi. Participanţii sînt invitaţi să asiste şi la un concert festiv susţinut de orchestra de cameră Unirea. Conferinţa va continua luni şi marţi la Bucureşti unde vor fi purtate discuţii pe tema mişcării sioniste din Romania. Congresul sionist de la Focşani, organizat cu 15 ani înaintea celui din – Bassel (Elveţia), din 1896, este foarte important pentru istoria poporului evreu, care avea să mai aştepte mai bine de jumătate de secol şi să treacă peste Holocaust şi cîteva războaie pentru a avea propria ţară. După cum se ştie, statul Israel a fost înfiinţat după cel de-al Doilea Război Mondial, în 1948, în urma unei rezoluţii a Organizaţiei Naţiunilor Unite. La deschiderea congresului din 1881 de la Focşani a fost intonat pentru prima oară imnul "Hatikva", devenit imnul oficial al Statului Israel. Trei familii din Focşani se numără printre cele care au emigrat în Palestina după congres şi care au pus acolo bazele unor noi localităţi, Rosh Pina şi Zichron Iacov, în anul 1882. (Silvia VRÎNCEANU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.