Ultima oră

Turul Vrancei

Mihaela Beșleagă
18 oct 2011 1690 vizualizări
S-a aprobat modelul pentru Formularul 011

Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vrancea îi informează pe contribuabili că în Monitorul Oficial din 14 octombrie a fost publicat ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscale prin care s-a aprobat modelul şi conţinutul „Declaraţiei de înregistare ca plătitor al contribuţiei trimestriale pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii”. Formularul 011 se completează şi se depune de către deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, persoane juridice romane şi reprezentanţii legali, desemnaţi potrivit prevederilor OUG 77/2011, privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, ai deţinătorilor autorizaţiilor de punere în piaţă a medicamentelor, care nu sînt persoane juridice romane. (M. B.)

Fabrică de pămînt pentru ciuperci la Năneşti

În comuna Năneşti vor demara în curînd lucrările la o fabrică de producere a compostului pentru ciuperci, dar şi a unei ciupercării. Investiţia costă 4 milioane de euro şi va beneficia şi de finanţare europeană. Directorul Direcţiei Agricole Vrancea spune că vrea să lege această fabrică de accesarea măsurii 112 Instalarea tinerilor fermieri, deoarece suprafaţa de teren necesară pentru înfiinţarea unei ciupercării este mult mai mică decît cea impusă pentru cultivarea cerealelor. Noua fabrică va achiziţiona cantităţi mari de paie de la producătorii agricoli pentru fabricarea compostului. “O altă fabrică de compost nu există în Romania. Există una în Ungaria, însă ungurii au ridicat foarte mult preţul atunci cînd au văzut că sînt singuri pe piaţă”, a afirmat Costică Neaţă. Investiţia ar trebui să fie finalizată peste un  an. (M. B.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.