Ultima oră

Licitaţia CJ pentru filmul de promovare a judeţului a fost anulată

Mihaela Beșleagă
4 oct 2011 1541 vizualizări
“Abateri grave de la prevederile legislative care afectează procedura de atribuire” este motivul anulării licitaţiei de 75.000 de euro, din bani europeni, pentru realizarea şi difuzarea unui film de prezentare a Vrancei

Funcţionarii de la Consiliul Judeţean (CJ) Vrancea, Compartimentul de Achiziţii Publice, au dat din nou cu stîngul în dreptul şi au încălcat procedura unei licitaţii publice pe bani europeni, care a fost astfel anulată. Este vorba despre cererea de oferte pentru „Promovare produse turistice prin intermediul posturilor TV în cadrul proiectului «Vrancea turistică»”, mai exact pentru realizarea unui film de promovare a judeţului. Contractarea serviciilor pentru conceperea, realizarea şi difuzarea în cadrul unei emisiuni TV a patru episoade de cîte 15 minute pentru promovarea produselor turistice specifice zonei montane a judeţului şi a manifestării tradiţionale „Boteitul oilor” ar fi costat 313.588 lei, adică 75.000 euro, fără TVA. Finanţarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, din Fondul European pentru Dezvoltare Regională. Licitaţia, care a avut ca termen limită 26 septembrie, a fost anulată, motivul fiind „abateri grave de la prevederile legislative, care afectează procedura de atribuire sau este imposibilă încheierea contractului”, după cum se precizează pe SEAP. Funcţionarul responsabil de publicarea anunţului, inspectorul Lucian Petrea, de la Compartimentul de Achiziţii Publice al CJ, nu ne-a putut spune motivul exact pentru care licitaţia a fost anulată şi ne-a trimis să facem o cerere, la care am fi primit răspuns peste 30 de zile. „Faceţi o cerere, trebuie să ne uităm în dosar, nu ştiu pe de rost motivul. Procedura se va relua”, ne-a răspuns sec funcţionarul de la CJ. Unul dintre motivele anulării licitaţiei pare să fi fost nerespectarea procedurii, în sensul că anunţul nu a fost accesibil atît cît cerea legea pe SEAP. În Ordonanţa nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică se specifică, în cazul cererii de oferte, că „autoritatea contractantă are obligaţia de a transmite invitaţia de participare cu cel puţin 12 zile înainte de data limită de depunere a ofertelor”, ori în acest caz au fost doar 11 zile între data apariţiei - 15 septembrie şi termenul limită de 26 septembrie. La începutul acestui an, o altă licitaţie anunţată de CJ Vrancea a fost anulată după ce s-a strecurat o eroare la sumele estimate pentru un contract de consultanţă pentru transformarea Crîngului Petreşti într-un spaţiu de recreere, contract estimat greşit la suma „bombă” de 16 milioane de euro.


Vrancea se vrea la TV în prime-time


Filmul de promovare din cadrul proiectului european „Vrancea turistică” urmează să cuprindă patru episoade TV de cîte 15 minute, care vor fi difuzate în cadrul aceleiaşi emisiuni TV, la un post de televiziune naţional, în week-end, la o oră cu audienţă ridicată (interval orar 18.00 – 22.00), în săptămînile 1-13 mai 2012. Episodul dedicat prezentării manifestării “Boteitul oilor”, cu rol determinant în atragerea turiştilor la acest eveniment, va fi difuzat în săptămîna premergătoare evenimentului (7-13 mai). Un episod va fi destinat prezentării resurselor naturale (relief, arii protejate, biodiversitate, climă) din zona montană a judeţului, în alte două episoade se vor prezenta arta populară, obiceiurile tradiţionale, festivalurile folclorice şi  obiectivele culturale, iar un episod va fi destinat atragerii turiştilor la “Boteitul oilor”, organizat anul viitor în perioada 20-21 mai. Cerinţele obligatorii pentru cei care vor să depună oferte pentru acest contract sînt: 3 operatori  de imagine, 1 regizor, 1 editor montaj, 1 director imagine şi un reporter/prezentator, la care se adaugă cerinţele tehnice. Potrivit informaţiilor noastre, mare parte din filmul dedicat „Vrancei turistice”  deja a fost realizat în această vară, licitaţia fiind probabil mai mult o chestiune de ordin tehnic. (Mihaela BEŞLEAGĂ)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.