Ultima oră

Sefii «deconcentratelor» si cistigurile lor de criza

Doina Ganea
14 feb 2011 3108 vizualizări
Pe vreme de criza financiara, functionarii publici vrinceni platesc datoriile facute cu citiva ani în urma sau se bucura de achizitiile din timpurile bune u declaratiile de avere ale sefilor de institutii dezvaluie unde ar fi bine sa lucrezi ca sa treci criza mai usor u la Fisc, ban la ban trage, altfel nu se explica de unde aduna sefii atitea milioane u numai Ion Ghionea a cistigat 80.195 de lei din diferente de salarii in urma unui proces, de trei ori mai mult decit sotia, directoare adjuncta la Directia Agricola u si Eugen Ciorici a bagat in conturi bani buni din indemnizatia de agaman la CEC u seful de la Cadastru a incasat numai din salariu aproape 105.000 lei pe an, adica 8.750 lei lunar

Pe casa banilor, sefii "deconcentratelor" din Vrancea au inscris in ultimii ani numai plusuri. Cu toate ca au obligatia de a publica informatii despre activitatile institutiilor pe care le conduc si mai ales despre angajatii pe care ii au, cele mai multe directii vrincene nu detin site-uri web, iar declaratiile de avere si interese le fac pierdute. Si ne referim aici in special la institutiile vrincene subordonate Ministerului Agriculturii. în putinele pagini virtuale pe care le-am putut gasi, am aruncat o privire peste declaratiile de avere ale celor care le conduc. într-un final, am constatat ca, desi directiile judetene sau regionale au autonomie sporita si organisme complexe, sefii acestora nu sint posesori de pungi groase. Cu niste exceptii, desigur. Pe de alta parte, se pare ca anii 2008 si 2009 au fost pentru unii sefi cei mai buni pentru achizitii. Dupa ce am comparat declaratiile de avere postate de functionarii vrinceni, am constatat ca majoritatea au cumparat ori au mostenit diverse bunuri, sau au pus bani deoparte in anii 2008 si 2009. Am facut o comparatie intre veniturile sefilor de institutii financiare si am ajuns la concluzia ca unele sint conduse de oameni mai bine remunerati decit cei care conduc directiile sau serviciile judetene.


Sefii Fiscului, nascuti in zodia banului


Directorul Directiei Generale a Finantelor Publice Vrancea, Ion Ghionea, are trecuta in declaratia de avere citeva terenuri la Vinatori si Tataranu, doua case in aceleasi localitati, un autoturism WV din 2005, conturi bancare si plasamente in suma de 270.000 de lei si un salariu pe anul 2010 in suma de 58.652 de lei. Tot in 2010, directorul Ion Ghionea a cistigat 80.195 de lei din diferente de salarii in urma unui proces aflat pe rolul instantelor de judecata, adica de trei ori mai mult decit a cistigat sotia sa intr-un an de zile de munca. Sotia directorului DGFP, Viorica Ghionea, acistigat din salariul de director adjunct la Directia Agricola suma de 33.199 de lei. Eugen Ciorici fostul sef al DGFP Vrancea pina la jumatatea lunii trecute, actual adjunct, detine citeva terenuri la Cirligele, Nicoresti si Focsani, conturi si depozite in valoare de aproximativ 20.000 de lei, plasamnete financiare de 92.000 de lei si credite de peste 35.000 de lei. Anul trecut Ciorici a cistigat din salariul de la ANAF 1.754 de lei, din salariu de director executiv suma de 59.775 de lei si din indemnizatia de membru AGA la CEC Bank suma de 48.414 lei. Tot in baza unor sentinte judecatoresti din 2009, Eugen Ciorici a mai cistigat diferente de salarii in suma de 36.930 de lei, iar din activitati agricole inca 12.000 de lei. La rindul ei Mioara Ciorici, sotia directorului Eugen Ciorici, a adus in casa bani frumosi fiind angajata la nu mai putin de 10 firme din care cistiga salarii si indemnizatie de cenzor in valoare totala de 30.174 de lei. Celalalt director adjunct al DGFP Vrancea, Constantin Grigorica, nu si-a actualizat declaratia de avere, cel putin pe site-ul institutiei. Potrivit ultimei sale declaratii de avere din 2006, Constantin Grigorica avea in proprietate citeva terenuri si case in Focsani si Gologanu, depozite in lei de 39.000 de lei si de 5.000 de euro si un venit anual din salarii in suma de 51.120 de lei. Trezorierul sef al judetului Constanta Marina are conturi si depozite de aproape 90.000 de lei, un apartament proprietate personala si un venit anual de 65.600 de lei. Seful Administratiei Fiscale din Focsani, Teodor Pavel, este posesorul unor terenuri agricole in judetele Timis, Galati si in Focsani. Teodor Pavel mai are un apartament in Focsani, o casa cu garaj si o casa de vacanta la Lepsa. La capitolul "autovehicule", seful Fiscului focsanean a declarat o utilitara Nissan Navara din 2005 si un autoturism Audi A4 din 2008. Pavel mai are depozite bancare in lei in valoare de 150.000, un salariu anual de 64.045 de lei si a cistigat din investitii o dobinda de 8.233 de lei. Sotia sa, Eugenia Pavel a cistigat in 2009 din diferite surse (pensii, salarii, indemnizatii de cenzor, arenda etc.) suma de 42.250 de lei.


Seful Garzii Financiare a fost "facut" la leafa


Pe de alta parte, seful Vamii din judet, Raduta Boldeanu, si-a completat proprietatile pe care le detine in Focsani, potrivit declaratiilor de avere publicate pe site-ul www. customs.ro, administrat de Autoritatea Nationala a Vamilor. Potrivit acesteia, seful Vamilor are trei terenuri si cladirile aferente in buricul Focsaniului, obtinute prin vinzare si mostenire, dar si doua masini. Numai din salarii, directorul executiv Raduta Boldeanu a declarat 96.000 de lei in 2009, pentru anul fiscal 2008, adica aproape 23.000 de euro. In anul urmator, veniturile s-au mai redus, in conformitate cu masurile de austeritate impuse in institutiile publice. Si seful Garzii Financiare din judet, Adrian Burzdrug, o duce destul de bine cu banii. Seful comisarilor financiari detine doua terenuri si o casa la Urlati, in Prahova, primite mostenire de sotie, bijuterii in valoare de 5.100 de euro, in vreme ce din salarii a acumulat in jur de 31.000 de lei anul trecut, cu mult mai putin decit in anul precedent, cind a avut cistiguri care s-au ridicat la 87.500 de lei, adica peste 7.200 de lei pe luna. Seful Garzii Financiare s-a imprumutat de o suma destul de importanta nu numai la o banca, ci si la o persoana fizica, dar a vindut si un apartament unui cetatean italian din Florenta.


Mihai Copaci, cel mai bogat salariat de la CAS


In general declaratiile de avere ale salariatilor de la Casa de Asigurari de Sanatate (CAS) nu prea "abunda" a bogatie. Cu exceptia sumelor trecute la capitolul venituri anuale, rubricile pentru case, apartament si terenuri nu sint surprinzatoare. Doar presedintele director general al CAS are o declaratie bogata si la propriu si la figurat. Acesta a declarat ca are, impreuna cu fratele geaman sau cu sotia, opt terenuri in Jaristea, Focsani, Straoane, doua case de locuit si cite un spatiu comercial in Focsani si Jaristea. De asemenea, in 2009 acesta a avut venituri in jur de 54.000 de lei, pe cind sotia sa, Adriana Copaci, judecator la Tribunal, a cistigat peste 74.000 de lei. Mihai Copaci este si actionar unic la firma Rotrade SRL, care face afaceri cu vin. Ceilalti directori nu se pot mindri cu o avere impresionanta. De exemplu, economista Marta Harabula, director relatii contractuale, figureaza cu o locuinta in Focsani, o masina si cu un venit anual de aproape 55.000 de lei, dr. Magda Beda, medic sef cu delegatie, are un apartament, doua masini si un venit de 36.000 de lei, iar Camelia Cristina Hingu, director economic, figureaza cu un teren, un apartament, doua masini si un venit de 38.000 de lei.


Dr. Catalin Graur figureaza cu o singura masina


Salariatii de la Directia de Sanatate Publica (DSP) Vrancea nu prea au cu ce se lauda, asta in conformitate cu declaratiile de avere postate pe site-ul institutiei www.dspvn.ro. Cu mici exceptii, angajatii nu au conturi in banca si abia daca se pot mindri cu o locuinta si o masina personala. In aceasta categorie intra si directorul institutiei care figureaza in declaratie cu un singur autoturism Peugeot 407 cumparat in 2006. Veniturile i s-au mai rotunjit din munca de la cabinetul stomatologic din Focsani, unde este vazut adesea dupa programul de lucru ca functionar public. Daca de la DSP a incasat 5.038 de lei, prin cabinetul de stomatologie a cistigat 10.771 lei. Nici directorii executivi nu par mai instariti. Directorul economic Mircea Iuliana are, impreuna cu sotul, un apartament cumparat in 1987, doua autoturisme, dar si un imprumut in banca de 45.000 de lei. De asemenea, dr. Marina Maiorov, directorul adjunct al institutiei, are impreuna cu sotul, medic la Spitalul Judetean din Focsani, un apartament in Focsani si un apartament in Bucuresti, acesta din urma mostenit, doua masini, doua depozite bancare in euro si lei.


Salariati publici cu lefuri de bastani


Potrivit unor declaratii de avere, unii sefi de institutii au credite bancare care ii subjuga financiar multi ani de acum incolo. Mirela Bizna, comisarul sef al Comisariatului Judetean pentru Protectia Consumatorului (CJPC), detine doua terenuri in Focsani cu o suprafata totala de 740 metri patrati ½ cota parte. La Lepsa mai detine un teren de 5.173 metri patrati unde are doar ¼ cota parte. In ceea ce priveste cladirele aceasta are un apartament in oras de peste 82 de metri patrati, unul in Bucuresti de circa 60 de metri patrati, dar si un imobil in constructie de 250 metri patrati, situat tot in municipiu. Toate imobilele le detine impreuna cu sotul Iulia Bizna, om de afaceri. Sefa de la Protectia Consumatorului are si bijuterii in valoare de 10.000 de euro, dar si actiuni la SIF 5 in valoare de 30.200 lei. Potrivit declaratiei de avere completata la intrarea in post, are un credit contractat in 2008 in valoare de 28.400 euro scadent in 2027. Bizna a cistigat anul trecut 14.000 de lei. De asemenea, Adrian Juravle, directorul Casei Judetene de Pensii (CJP), detine un autoturism Wolkswagen Golf IV, un teren de circa 600 metri patrati, o casa de locuit de circa 140 de metri patrati unde are tot 3/8 cota parte. Adrian Juravle mai are si trei credite bancare toate scadente in 2017 in valoare totala de 90 de mii de lei. Director la Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca, Iozefina Iaru are o casa de locuit in Focsani cu o suprafata de 240 metri patrati cu ½ cota parte. Iozefina Iaru mai are si un credit de 90 de mii de dolari pe care va trebui sa il inapoieze pina in 2022. Sorste, firma la care a lucrat inainte de a fi unsa in functie la AJOFM, este cea care a creditat-o pe directoarea de la Fortele de Munca. Comisarul sef al Garzii de Mediu, Aurel Cristian detine la rindul sau doua terenuri cu vie in Panciu de aproximativ un hectar si un apartament de circa 70 de metri patrati.


Mostenirile si donatiile abunda in declaratiile sefilor


Directorul de la Cadastru, Horia Frincu, a incasat numai din salariu in 2009 aproape 105.000 lei pe an in 2009, adica 8.750 lei lunar. Frincu detine si doua terenuri intravilane, de 500 mp, cumparate in 2001 si 2008, la Cimpineanca si la Odobesti "" cartier Unirea. De asemenea, directorul Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara (OCPI) are o casa de locuit la Cimpineanca si un apartament cu doua camere in Focsani, dar si un autoturism WV Passat. Dragos Micu, director la Inspectoratul Teritorial in Constructii, are o casa de locuit in Focsani, de 40 mp, cumparata in 2000 impreuna cu sotia sa, Cristina. In 2009 a vindut un apartament unei persoane fizice, cu 60.000 euro. Directorul are si un credit, in valoare de 20.000 euro, scadent in 2017. Din salariul de director, in 2009 Dragos Micu a incasat aproape 50.000 lei pe an, iar ca expert evaluator 2.100 lei. Directorul Rodica Negrut, de la Directia Judeteana de Statistica, are doua terenuri agricole in judetul Galati, insumind 31 ha, mostenite de sotul sau, Dan, angajat la Serviciul Public Exploatarea Sistemelor Rurale de Alimentare cu Apa Vrancea. De asemenea, aceasta detine si trei apartamente in Focsani, dintre care unul donatie si unul mostenire. Ca piesa de muzeu, directorul de la Statistica are in garaj si o Dacia 1310 din anul 1988. Rodica Negrut are si un depozit bancar la CEC, de 38.500 lei, dar si un credit scadent in 2014 de 48.446 lei. Din salariul de director la Statistica, Negrut a incasat in 2009 35.000 lei, iar ca membru in Consiliul Consultativ al AJOFM alti 1.000 lei. (coordonator Doina GANEA)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 13

Adaugă comentariu
, acum 739399 zile, 21 ore, 9 minute, 31 secunde
Pacat..? de ce nu au ramas tarani..? ca nu avea nimeni treaba cu ei acum cu asemenea statisici, despre performantele nesimtite la jefuit banul public .Toti cei nominalizati in articol sunt de fapt citeste integral
, acum 739399 zile, 21 ore, 9 minute, 31 secunde
Nocivitatea extrema pentru cetateni a acestei mafii a sefilor functionarilor publici este accentuata de faptul ca sunt prosti. In sensul ca in afara sa fure in nestire in cele mai ciudate moduri din citeste integral
, acum 739399 zile, 21 ore, 9 minute, 31 secunde
Eu cred ca in cazul unora (din enumeratii de mai sus) ''averile-s'' mult mai mari....Multi dintre ei ''sug banii nostri'' degeaba,daca-i decuplezi de la functiile pe care le detin,n-ar sti sa faca citeste integral
, acum 739399 zile, 21 ore, 9 minute, 31 secunde
Este normal ca d-l Copaci sa aiba cel mai mare salariu de la CSA,caci este sef,nu? Dar comisioanele de la clinicile private nu le declara??
, acum 739399 zile, 21 ore, 9 minute, 31 secunde
prostul moare de grija altuia ,sau vulpea cand nu ajunge la struguri zice ca sunt acri-mai gerogica -i-a fa-ti tu treaba la institutia ta ca slava domnului tai frunza la caini si nu mai sta pe net ca citeste integral
, acum 739399 zile, 21 ore, 9 minute, 31 secunde
IONICA, iar combati pe invers cu timpul pierdut pe net cand e vorba de presedintele director general si nu vrei sa recunosti realitatea cu cascavalul primit de la furnizorii de servicii!! Alatfel citeste integral
, acum 739399 zile, 21 ore, 9 minute, 31 secunde
O sa muriti cu capul pe bani, nu va mai satura naiba de averi, mi-e scirba de voi.
, acum 739399 zile, 21 ore, 9 minute, 31 secunde
D-nul Ghionea a uitat de casele de vacanta din Lepsa ?
, acum 739399 zile, 21 ore, 9 minute, 31 secunde
Declaratia de avere este ,asa cum arata prima poza,hartie de sters la fund.Grosul averii se afla pe la rude ,care la timpul potrivit va fi lasata mostenire adevaratilor proprietari .Cred ca in citeste integral
, acum 739399 zile, 21 ore, 9 minute, 31 secunde
guvernul BOC va fi beneficiarul direct al averii lui Mubarak si cu ajutorul ei se vor platii lui Ghionea si celorlalti trantori nehaliti diferentele salariale castigate in instanta,stimulentele citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.