Ultima oră

POLITICA:Cristian Parvulescu: PNL se teme de o intelegere intre PSD si PDL in ce priveste alegerea intr-un singur tur a primarului.-Vezi Video

Ziarul de Vrancea
30 nov 2010 588 vizualizări
Vezi in text ce sanse sunt sa se revina, partial, la votul pe liste de partid la alegerea parlamentarilor

"Exista o temere, din cate inteleg eu, din partea PNL-ului, ca s-ar fi realizat o intelegere intre PSD si PDL in ceea ce priveste alegerea intr-un tur de scrutin atat a presedintelui de Consiliu Judetean, cat si a primarului. Daca aceasta intelegere ar functiona, atunci probabil ca liberalii n-ar putea obtine prea multi primari. Primarii, care sunt in momentul de fata in functie, ar fi aproape eternizati", a declarat presedintele Asociatiei Pro-Democratia, Cristian Parvulescu, la Discutia de Luni, o emisiune HotNews.ro - RFI realizata de Dan Tapalaga. Liberalii au adoptat recent o rezolutie prin care sustin modificarea legii electorale si introducerea votului majoritar, atat pentru primari si presedinti de Consilii Judetene, cat si pentru parlamentari. In prezent, primarii sunt alesi in doua tururi, iar parlamentarii printr-un sistem mixt, uninominal cu reprezentare proportionala.


Vezi in text cele mai importante declaratii facute de Cristian Parvulescu la Discutia de Luni


* Tine de tactica negocierii pe care a adoptat-o PNL-ul. Va dati seama ca o asemenea pozitie din partea penelistilor este total nerealista (n.r. vot majoritar in doua tururi). Daca s-ar trece la un asemenea sistem, partidul avantajat este partidul de pe primul loc. Partidul de pe locul al doilea sau al treilea, situatie in care s-ar putea afla PNL-ul, nu ar avea nimic de castigat, ci din contra.


* Cred ca vor sa negocieze pentru ca se temeau de ceva liberalii. Sa negocieze o formula mixta. Exista o temere, din cate inteleg eu, din partea PNL-ului, ca s-ar fi realizat o intelegere intre PSD si PDL in ceea ce priveste alegerea intr-un tur de scrutin atat a presedintelui de Consiliu Judetean cat si a primarului. Daca aceasta intelegere ar functiona, atunci probabil ca liberalii n-ar putea obtine prea multi primari. De altfel, in principiu, daca aceasta intelegere ar functiona, primarii care sunt in momentul de fata in functie ar fi aproape eternizati.


[


* In felul acesta, ei spun ca sunt coerenti, dar este de fapt un principiu de negociere. Pentru ca este clar ca, in momentul de fata, PDL-ul nu poate fi de acord cu un sistem in doua tururi, chiar daca o va declara, pentru ca acest sistem l-ar dezavantaja. PSD-ul ar putea fi de acord, dar nici PSD-ul nu este absolut sigur ca va ramane pe locul I. Stiti ce se intampla in al doilea tur? Al doilea tur face aliante impotriva celui care se afla pe primul loc. Si aliantele acelea pot invinge. Si se tem foarte multi. Se teme si domnul Dragnea (presedintele CJ Teleorman), se teme si domnul Falca (primarul Aradului). Pentru ca dl Dragnea nu stie cum se vor alia PNL-ul si PDL-ul in Teleorman, iar domnul Falca nu stie acelasi lucru despre PSD si PNL in Arad.


* Dupa modul in care s-a comportat PNL-ul, cred ca o asemenea intelegere s-a format deja, si au incercat probabil sa se aseze la masa negocierilor cu o propunere maximalista, ca aceasta propunere sa duca la un numitor comun care ar putea sa fie sistemul mixt. Alegerea primarului si a presedintelui CJ este intr-o lege separata de alegerile parlamentare.


* Realitatea este ca se tem ca nu vor mai fi in Parlament. Se tem ca un sistem ca cel care functioneaza in momentul de fata este atat de imprevizibil incat nu vor mai fi realesi. Si atunci doresc un sistem previzibil, sa fie siguri ca vor fi in Parlament. E previzbil si un sistem majoritar in doua tururi, dar un sistem majoritar in doua tururi creaza dezechilibre la nivelul reprezentarii. Si riscuri: daca cineva nu obtine o majoritate suficienta, trebuie sa faca tot felul de compromisuri de guvernare. Prefera un sistem cu reprezentare proportionala, care ramane previzibil in efectele lui, dacat un sistem cu reprezentare majoritara.


* Cred ca primarii si presedintii de Consilii Judetene vor fi alesi, in 2010, unii in doua tururi, altii intr-un tur. Pentru ca presedintii CJ sunt de fapt baronii absoluti, conducatorii filialelor si-si vor apara privilegiile. Pe de alta parte, este posibil, as spune in proportie de 60%, sa se ajunga la un sistem mixt de tip german (in ce priveste alegerea parlamentarilor), cu compensare pe lista nationala, si nu pe lista judeteana. Mai sunt cativa pasi de facut, trebuie realizat un compromis la nivelul partidelor politice. Pozitia PDL-ului nu este nici pe de parte foarte clara, iar PDL nu poate sa absenteze de la o asemenea dezbatere. Problema este daca va exista o lista efectiva, sau va exista o lista implicita, cum se intampla acuma. Inca nu s-a transat acest lucru.



de Redactia HotNews.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.