Ultima oră

AFACERI:Business Report: Piata auto revine pe plus in septembrie, aproape de finalul programului Rabla

Ziarul de Vrancea
6 oct 2010 465 vizualizări
Ce trebuie sa faci dupa eliminarea impozitului minim; Apartamentele noi, acelasi pret cu cele vechi. Doar pe hartie; ; Cum s-au evaporat banii pagubitilor de la Planorama

Piata auto revine pe plus in septembrie, aproape de finalul programului Rabla


Luna septembrie este cea de-a treia de la caderea Lehman Brothers si cea de-a doua din acest an in care vanzarile de masini au inregistrat o crestere fata de perioada similara a anului trecut, potrivit statisticilor jucatorilor din piata auto. Astfel, estimarile importatorilor, dar si ale oficialilor Dacia cu privire la revenirea pe un trend pozitiv incepand cu luna septembrie, determinate de apropierea finalului programului "Rabla", in 24 noiembrie, s-au dovedit corecte. "Per total, nu suntem foarte optimisti, dar suntem ceva mai mult decat in lunile anterioare deoarece vedem niste semnale pozitive in piata. In primul rand firmele sunt foarte active, iar acest lucru reprezinta un indicator in piata, iar in al doilea rand, in ceea ce priveste vehiculele comerciale usoare vanzarile sunt in crestere fata de anul trecut", a spus Fabrice Cambolive, directorul comercial in cadrul Renault Group Romania pentru marcile Dacia, Renault si Nissan, scrie ZF.ro.


Cota de piata a Internet Explorer scade pentru prima data in istorie sub 50%


Cota de piata a Internet Explorer, browserul gigantului Microsoft, a scazut pentru prima data sub 50%, conform datelor companei StatCounter. Potrivit dateleor StatCounter cota de piata, la nivel global, in luna septembrie, a Internet Explorer a fost de 49,87%, in timp ce browserul Firefox a avut o cota de 31,5%, iar Google Chrome a continuat cresterea avand 11,54%. Spre comparatie, Chrome avea in luna septembrie a anului trecut o cota de piata de doar 3,69%. Internet Explorer (IE) domina piata in urma cu doi ani, cand avea o cota de piata de 67%. "Acesta este cu siguranta un moment critic in razboiul browserelor", a declarat Aodhan Cullen, CEO StatCounter. Un factor important care a contribuit la scaderea cotei de piata a Internet Explorer a fost intelegerea dintre Microsoft si Comisia Europeana prin care compania americana oferea utilizatorilor europeni posibilitatea sa isi aleaga browserul preferat dintr-o lista de browsere, anunta Capital.ro.


Rusii si chinezii, interesati de CFR Marfa


Privatizarea CFR Marfa este interesanta nu numai pentru companiile din Austria si Germania, ci si pentru cele din Rusia si China. Stefan Roseanu, secretar general al Asociatiei Industriei Feroviare (AIF) si senior partner al Clubului Feroviar, sustine ca exista un interes sporit al companiilor din Rusia si China pentru societatea noastra feroviara: "Privatizarea CFR Marfa poate oferi nenumarate surprize, mai mult sau mai putin placute. Totul depinde de ce masuri de restructurare in vederea privatizarii vor fi luate de catre Ministerul Transporturilor. Asa cum arata compania acum, nu cred ca vor fi companii europene dispuse sa o preia, cu datorii si sectoare nerentabile. In schimb, s-ar putea sa-si mentina interesul rusii si chinezii, ca sa-si asigure tranzitul marfurilor catre Europa de Vest", informeaza Bursa.ro.


Ce trebuie sa faci dupa eliminarea impozitului minim


Introdus de la 1 mai anul trecut, impozitul minim era valabil pana la sfarsitul acestui an, insa a fost eliminat la inceputul acestei luni. Firmele aveau de platit un impozit intre 2.200 de lei si 43.000 lei, anual, in functie de cifra de afaceri (de la 0 lei pana la 129 milioane de lei), chiar daca nu inregistrau profit si erau pe pierdere. In perioada in care a fost in vigoare, firmele nu au avut niciodata de platit aceste valori pentru un an fiscal, pentru ca nu au prins un an fiscal intreg, ci diferite perioade din doi ani. (Citeste aici mai multe despre introducerea impozitului minim si despre cum se calcula acesta.) "Impozitul minim era o deplasare foarte mare de la maniera in care se stabilesc impozite si taxe intr-o lume moderna si intr-un fel reflecta o anumita incapacitate a statului de a colecta impozitele si taxele de la agentii economici", spune pentru startups.ro Ionut Simion, Partner la PricewaterhouseCoopers. Adrian Teampau, Supervising Senior in cadrul Tax Advisory Services la Mazars Romania, spune pentru startups.ro ca impozitul minim a fost o greseala, scrie Startups.ro.


Windows Azure - piatra de hotar in schimbarea la fata a Microsoft?


Asa cum am zis, o sa tot vorbim despre cloud computing ca fiind una dintre cele mai importante schimbari din istoria tehnologiei informatiei. Si nu este doar o schimbare care ii priveste pe inginerii de sistem sau pe oamenii de specialitate, ci va schimba modul in care comunicam, impartasim documente si fisiere si felul in care ne raportam la computere si internet. Ba, pentru unii, va insemna o schimbare radicala a modului in care fac afaceri. Microsoft, de exemplu. Cel mai mare producator mondial de software a trecut cu arme si bagaje in barca cloud computingului, ceea ce se traduce printr-o schimbare totala a modelului de business. In zece ani (sau poate mai repede) veniturile pe care compania le va face din furnizarea de software sub forma de servicii si cloud computing vor depasi veniturile realizate din vanzarea de licente. Greu de imaginat, nu-i asa, ca suita de aplicatii Office, de exemplu, astazi vaca de muls a gigantului din Redmond sau sistemul de operare Windows, nu vor mai fi principalele aducatoare de venituri si, in orice caz, nu sub forma de vanzare de CD-uri si DVD-uri retail sau de licente OEM, anunta Business Cover.


Analistii Bank of America avertizeaza investitorii asupra unei posibile corectii in octombrie


Investitorii nervosi au fost si mai agitati luni dupa ce analistii Bank of America (BofA) au spus ca luna octombrie ar putea sa fie una inspaimantatoare - si nu este vorba doar de sarbatoarea de Halloween, care are loc in aceasta luna, informeaza CNBC.com. Analistul-sef pe piata americana al BofA, Mary Ann Bartels, a spus ca indicele S&P 500, care inca se zbate in intervalul 1.130-1.150 de puncte, incepe sa prezinte unele semne negative. Indicele a pierdut ieri 0,8%, inchizand sedinta la 1.137 de puncte. "Indicatorii care masoara momentul miscarii preturilor pe termen scurt, oscilatorul pe 14 zile si RSI, slabesc trimitand un semnal negativ", a notat Bartels, adaugand ca "volumele raman scazute punand sub semnul intrebarii raliul", informeaza Economic Times.


Petrom externalizeaza centrul de date catre IBM, intr-un contract de "cateva milioane de dolari"


Petrom, cea mai mare companie din Romania, si-a externalizat catre subsidiara locala a IBM, cel mai mare furnizor de servicii IT din lume, centrul de date, in cadrul unui contract pe zece ani, cu o valoare de "cateva milioane de dolari", potrivit unui anunt transmis de cele doua firme. "Prin acest acord, Petrom va beneficia de experienta unui lider de piata in administrarea centrelor de date, iar utilizarea in comun a spatiului si facilitatilor vor avea un impact pozitiv asupra costurilor noastre", a precizat Reinhard Pichler, directorul financiar al Petrom. Centrul de date este amplasat in campusul Petrom City si este alimentat in totalitate de centrala electrica din cadrul Petrom City. Acest centru de date este unul dintre cele mai moderne din Europa. IBM va oferi o gama larga de servicii specifice unui centru de date, cum ar fi servicii de gazduire, de instalare, de cloud computing, precum si servicii suplimentare cum ar fi cele de continuitate in business, servicii de back-up si de recuperare a datelor in cazul unor calamitati, scrie ZF.ro.


Cum s-au evaporat banii pagubitilor de la Planorama


Masini scumpe si bonuri de benzina pe banda rulanta - franturi din contabilitatea Euro Habitat arata cum s-au cheltuit banii oamenilor. Azi are loc prima adunare a creditorilor. Clientii complexului de apartamente Planorama, situat in zona Doamna Ghica din Capitala, si-au luat gandul ca s-ar putea muta in noua locuinta prea curand. Ei se intalnesc astazi la prima adunare a creditorilor pentru a afla daca exista o lista, cine e trecut pe aceasta si care sunt pasii pe care trebuie sa-i faca in continuare. Si asta in conditiile in care administratorul judiciar nu a urmat pana acum niciuna dintre procedurile legale si nu a facut public niciun raport referitor la situatia companiei Euro Habitat. Aceasta a intrat in insolventa in luna iunie a acestui an, in urma cererii unuia dintre clientii care-si dorea banii inapoi. Cartierul Planorama ar fi trebuit sa fie gata in vara lui 2007, anunta Capital.ro.


Apartamentele noi, acelasi pret cu cele vechi


Doar pe hartie. "Inghetul" vanzarilor de pe piata imobiliara naste noi tehnici de a cuceri cumparatorii. Un fond norvegian de investitii anunta ca pretul apartamentelor noi pe care le vand in Bucuresti a atins nivelul celor construite in perioada comunista. "In sectorul 3, in complexul Armonia, situat in zona Titan, pretul de vanzare pe metrul patrat pentru un apartament cu o camera, cu o suprafata de 59,6 metri patrati este de 955,2 euro. In comparatie, pentru o garsoniera intr-un bloc vechi in zona, pretul de vanzare este de 1.000 de euro pe metrul patrat", se arata in comunicatul fondului Romania Invest, care are in portofoliu peste 800 de apartamente in ansamblurile rezidentiale construite recent. Rationamentul are insa cateva scapari, informeaza Gandul.




de Mircea Barzoi HotNews.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.