Ultima oră

50 de functionari din institutiile Muncii pleaca in somaj

Daniel Garleanu
11 aug 2010 2678 vizualizări
Agentiile vrincene din subordinea Ministerului Muncii vor fi nevoite sa disponibilizeze aproape 50 de oameni din luna septembrie, dupa ce au angajat directori pedelisti pe posturile de functionari publici u cei mai multi oameni vor pleca de la Casa de Pensii si AJOFM u Cu 500 de lei pe luna nu imi convenea sa vin la serviciu , ne-a declarat o functionara de la Agentia pentru Prestatii Sociale, dezamagita de reducerile din sistemul bugetar u sindicalistii din institutie au declansat deja procedura de greva u deocamdata nu se stie cum vor fi alesi viitorii someri

Organigramele sosite de la Ministerul Muncii au incordat din ce in ce mai mult atmosfera din institutiile publice deconcentrate din judet, unde functionarii se tem pentru locurile lor de munca. Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM), Casa Judeteana de Pensii (CJP), Agentia Judeteana pentru Prestatii Sociale (AJPS) si Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM) sint institutiile la care se vor opera disponibilizari in cursul lunii septembrie. Aceasta dupa ce PDL a reusit sa-si angajeze mai multi membri pe posturile vacante de functionari publici pe care mai apoi i-a transformat in directori cu mandat politic. Angajatii sustin ca gradul de ocupare pe fiecare salariat este destul de ridicat, astfel ca aceste disponibilizari nu pot fi oportune. La AJOFM vor ramine fara loc de munca incepind cu luna septembrie 12 salariati, de la Pensii au disparut din organigrama 20 de posturi, la Prestatii Sociale organigrama arata cu opt persoane mai putin. Si la ITM se vor reduce sase posturi. In cursul saptaminii trecute, sefii de institutii au fost chemati la Bucuresti, la directiile nationale si la minister, pentru a primi dispozitii cu privire la noile organigrame. Ce nu se stie deocamdata este cum vor fi alesi cei care vor fi nevoiti sa intre in somaj.


Pensiile si Munca vor avea mai putini oameni


Incepind cu luna septembrie, 46 de functionari publici vrinceni din institutiile subordonate Ministerului Muncii vor ramine fara loc de munca. Cu toate ca in unele agentii s-a dat startul deja la procedura de greva cu speranta ca disponibilizarile vor fi uitate, organigramele au inceput sa fie distribuite cu posturile taiate. Astfel, in privinta Casei Judetene de Pensii, ministerul a hotarit disponibilizarea a 20 de persoane. Adrian Juravle, directorul executiv, sustine ca este pus in cea mai grea postura, aceea de a da oameni afara. "Restructurarile vor afecta activitatea in toate compartimentele si serviciile Casei de Pensii. Structura organizatorica de baza nu se va schimba", ne-a declarat democrat liberalul Adrian Juravle. Si la ITM se vor opera disponibilizari cu 10% din personalul actual. Astfel, daca in prezent ITM numara 60 de salariati, din septembrie cifra acestora va fi cu sase oameni mai mica. De asemenea, in cazul ITM s-a desfiintat si un compartiment care se regaseste intr-un alt serviciu. "Am fost la Bucuresti unde am avut o intilnire cu ministrul Muncii si conducerea Inspectiei Muncii pe tema disponibilizarilor din inspectoratele teritoriale. Ni s-a comunicat organigrama cu sase posturi mai putine si desfiintarea Compartimentului de executare silita care urmeaza sa se regaseasca in Serviciul de contabilitate. Disponibilizarile nu sint oportune pentru aceasta perioada dar nu avem ce face", ne-a declarat purtatorul de cuvint al ITM Vrancea, Mircea Moise. Cu toate ca institutia a mai fost supusa unor disponibilizari la finele anului 2009, nu a fost sarita nici de aceasta data. Chiar la finele anului trecut ITM Vrancea a mai renuntat la 12 angajati, functionari publici si personal contractual, si a desfiintat patru posturi vacante din organigrama.


Salariatii de la Prestatii Sociale, pregatiti de greva


Cu toate ca inca nu a ajuns organigrama la conducerea AJPS Vrancea, cifra vehiculata de disponibilizati este de opt persoane. Mai mult, din organigrama AJPS va disparea Serviciul de Comunicare, dar si singura persoana care lucra in cadrul acestui serviciu. Sindicatul salariatilor Agentiei a declansat deja procedura de greva, stringe semnaturi de la angajatii institutiei si, alaturi de alti colegi din tara, urmeaza sa participe la o actiune de protest la nivel national. Angajatii sint nemultumiti de faptul ca gradul de ocupare a fiecarui om al muncii a fost suplimentat in ultima perioada din ce in ce mai mult. "Sintem vreo 10 judete pregatite de greva. Lumea e agitata, este o stare penibila", ne-a declarat Dumitru Curca, liderul de sindicat al AJPS care sustine ca 80% din angajati au semnat pentru a participa la actiunea de protest. Tototdata, potrivit unui proiect de lege, beneficiarii ajutorului minim garantat urmeaza sa treaca de la primarii in "curtea" AJPS.


Reduceri de la 51 la 38 de posturi la AJOFM


Nici AJOFM nu a scapat de menghina rearanjarii oamenilor in institutii. Sarita cu mai multe ocazii de disponibilizari, conducerea Agentiei a primit zilele trecute organigrama. Conform documentului Ministerului Muncii, 12 salariati ai AJOFM vor fi nevoiti ca din luna septembrie sa isi faca ordine in birou pentru ultima data. "La AJOFM Vrancea s-a primit doar numarul de posturi cu care va functiona in continuare institutia, respectiv 38 de posturi. Reorganizarea institutiei se face conform Ordinului MMFPS Nr.614/2010 pentru aprobarea Procedurii de restructurare si reorganizare si a Hotaririi Guvernului nr.622/2010 privind unele masuri organizatorice si functionale pentru Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca", ne-a transmis directorul executiv al AJOFM, Iozefina Iaru. De asemenea, conducerea Agentiei precizeaza ca salariile existente nu vor fi modificate cu toate ca vor fi operate disponibilizari. Organigrama anterioara prevedea un numar de 51 de posturi. (Daniel GIRLEANU)


"Sint total dezamagita de acest sistem"


  • Acesta este concluzia Claudiei Coman, in virsta de 25 de ani, care lucreaza de trei ani la stat pe un salariu de 700 de lei


  • In urma discutiilor cu directorii agentiilor de prestatii din tara s-a stabilit ca la Vrancea, Agentia Judeteana pentru Prestatii Sociale (AJPS) sa renunte la Compartimentul de relatii cu publicul. Astfel, din cauza deciziei guvernului de a aerisi aparatul bugetar cu 25%, o parte dintre functionarii publici vor fi nevoiti sa se orienteze catre alte locuri de munca. Este si cazul Claudiei Coman, care a aflat ca in perioada urmatoare este foarte posibil sa nu mai revina la acelasi loc de munca. Claudia este angajata institutiei de trei ani pe postul de consilier asistent si primeste un salariu net de circa 700 de lei. In conditiile in care raminea in organigrama AJPS, Claudia ar fi primit un salariu de aproximativ 500 de lei, bani prea putini pentru a mai veni la serviciu, dupa cum ne-a spus chiar ea. "La cita munca este aici, tot nu as fi ramas cu un salariu scazut cu 25%. Cu 500 de lei pe luna nu imi convenea sa vin la serviciu", ne-a declarat Claudia. "Sint total dezamagita de acest sistem. Daca plec nu mai vreau sa mai vin niciodata la stat sa lucrez", a mai adaugat consiliera AJPS, in virsta de 25 de ani. Cu toate ca a terminat o facultate de drept si este singurul angajat din compartimentul respectiv, Claudia nu are in momentul actual o oferta pentru un job in alta institutie sau in mediul privat. "Deocamdata nu m-am hotarit ce sa fac. Hotarirea de a desfiinta Compartimentul nu este batuta in cuie. Cind va veni organigrama o sa vedem cine pleaca si cine ramine", a mai spus angajata. In aceasta situatie vor fi din ce in ce mai multi functionari publici din serviciile publice deconcentrate dupa ce vor ajunge in teritoriu organigramele stabilite de ministere. (D. GIRLEANU)


    În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

    Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

    Comentarii: 0

    Adaugă comentariu
    Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
    Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
    1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
    2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
    3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
    4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
    Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
    Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
    Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.