Ultima oră

Pufestenii se cearta pe pasune

Doina Ganea
21 apr 2010 1299 vizualizări
Oamenii din Pufesti sint nemultumiti de felul in care primarul a inteles sa cheltuiasca cele 2 miliarde de lei vechi aferente refacerii islazului comunal u localnicii sustin ca banii europeni au fost cheltuiti pe lucrari de salubritate in loc sa se insaminteze pasunea si acum nu au unde sa-si duca animalele la pascut u primarul Maricel Nitu sustine insa ca are banii neatinsi in cont si ca oamenii ar fi fost alimentati de adversarii politici

Citiva localnici din comuna Pufesti au protestat ieri in fata Primariei din localitate impotriva unor masuri pe care le-a luat in ultima vreme primarul. Taranii din Pufesti il acuza pe edilul Maricel Nitu (PSD) de deturnare de fonduri. Ei sustin ca din subventia pe suprafata la hectar de pasune primita de la Uniunea Europeana, pe anii 2007, 2008 si 2009, in total 246.457 lei, aproape jumatate, respectiv 136.210 lei a fost folosita in alte scopuri. Este vorba despre 466 de hectare de izlaz pe care oamenii spun ca nu au fost facute insamintari, ba mai mult, pe acesta a fost imprastiat gunoiul de la groapa de gunoi a comunei care a trebuit sa fie dezafectata inca de anul trecut. "Este bataie de joc ce se intimpla! Ne-a inselat! Banii de la APIA pe suprafata trebuia sa vina la noi, la cei care crestem animalele, nu la Primarie. Avem procura prin care il imputerniceam pe fostul viceprimar Ioan Straoanu sa ne reprezinte in calitate de mandatar ca sa ne reprezinte interesele in calitate de utilizatori de pasune comunala pentru obtinerea drepturilor ce ni se cuvin in temeiul OUG 125/2006. Si ei ce au facut, au luat banii si i-au cheltuit pe altceva in loc sa ne dea banii sa ne refacem pasunea ca nu avem unde duce oile si vacile. Le ducem in albia riului sa pasca fiindca pe izlaz nu mai au ce. E plin de gunoaie. Au luat gunoaiele de la groapa si in loc sa le duca la rampa le-au intins pe pasune", s-a plins Lucian Munteanu, unul dintre crescatorii de animale din Pufesti. Un alt punct nevralgic al protestului de ieri a fost cel legat de retrocedari, plata serviciului de salubritate, impozitul pe case terenuri sau firme platit diferentiat in functie de prieteniile primarului, si nu in ultimul rind constructia unui drum in perioada campaniei electorale, fara ca acesta sa treaca in prealabil prin Consiliul Local Pufesti.


Oamenii vor sa stie pe ce se duc banii publici


Desi initial nu a vrut sa stea de vorba cu presa, ulterior primarul comunei Pufesti ne-a explicat ca lucrurile nu sint asa cum incearca oamenii sa le prezinte. "Am banii in cont. Am peste 2 miliarde de lei vechi pe care i-am primit. Nu m-am atins de ei, dar oamenii nu stiu. Se lasa influentati de citiva adversari politici", ne-a spus primarul. Cel mai vehement si cel care a adus cele mai multe acuze primarului a fost consilerul local Vasilica Cioranu. Acesta s-a plins Curtii de Conturi si Secretariatului General al Guvernului ca primarul se comporta ca un vataf in comuna, lucrarile de constructii din localitate finantate din bugetul local au fost facute fara avizarea sau aprobarea Consiliului Local, ca nu exista o transparenta a cheltuirii banului public. "S-a scos din fondul de rulment al comunei in campania electorala suma de 10,5 miliarde de lei si s-au platit lucrarile la un drum care deja s-a stricat. Noi n-am vazut nici un proiect la acest drum si cind am cerut sa vedem devizul de cheltuieli si pe ce s-au dus banii am fost refuzati de primar. Pai, daca noua ne face asa care sintem consilieri locali, ma intreb ce sanse au oamenii obisnuiti sa primeasca un raspuns corect de la primar?", ne-a spus Vasilica Cioranu, consilier PNG din comuna Pufesti.


Toti e niste prosti!


Nemultumitii din Pufesti au sesizat in ultimii doi ani mai multe institutii ale statului, care au facut verificari peste verificari fara sa gaseasca nimic. "Habar n-au ce vorbesc. Nici consilierii nu stiu ce voteaza de multe ori. Toti banii si toate proiectele au trecut prin Consiliul Local. Nu e vorba de nici un drum neavizat de consilieri sau vreun alt proiect. Dar astia sint o mina de reclamagii cu care nu putem discuta. Nu fac nimic decit sa se plinga. Curtea de Conturi ma verifica, Politia Economica m-a verificat, Directia de Finante m-a verificat. Au facut reclamatii la toate institutiile statului. Daca as fi facut ceva ma arestau!", a spus primarul Maricel Nitu. Consilierul local penegist si primarul Nitu s-au certat ieri in Primarie, in fata oamenilor, aducindu-si unul altuia tot felul de acuze si jigniri. "Ai furat, de te plimbi in masini scumpe. De unde ai bani? Nu vrei sa dai socoteala cum cheltui banii comunei?", l-a interpelat pe primar Vasilica Cioranu. "Da, tu te plimbi pe jos fiindca esti prost. Ai venit si te-ai milogit de mine sa te fac viceprimar si nu te-am facut! Era si normal! Tu viceprimar? De aia acum faci scandal. Pina acum organele de control nu m-au gasit vinovat cu nimic", a replicat primarul Nitu. O reclamatie privind situatia de la Paunesti a fost depusa si la Prefectura Vrancea. "Situatia prezentata este insa de competenta Curtii de Conturi. Petentul va fi indrumat sa se adreseze acestei institutii", a declarat Cristina Tanasa, purtatorul de cuvint al Prefecturii. Si liderii Propact stiu de situatia oamenilor de la Pufesti, insa ei spun ca marea problema a localnicilor consta in lipsa retrocedarilor. "Edilii de aici s-au acoperit de acte si nimeni nu are ce sa le faca. Nici o institutie nu le poate gasi nimic. Numai ca aici sint probleme si cu retrocedarile care nu au fost rezolvate", ne-a declarat presedintele Propact Vrancea, Costel Ichim. (Doina GANEA)




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
, acum 739399 zile, 21 ore, 52 minute, 31 secunde
cine a gresit sa plateasca daca este cazul ,dar sa nu luam in consideratie un nenorocit care nu este in stare sa conduca o firma -si este un invidios si un reclamangiu al satului /dumnezeu sa-l aiba citeste integral
, acum 739399 zile, 21 ore, 52 minute, 31 secunde
Acest conilier comunal cum se prezinta incearca sa duca populatia comunei Pufesti in eruare pentru ca este un om de nimic. Vorbeste de gunoae dar el instiga diversi cetateni sa nu platesca serviciul citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.