Ultima oră

Legea Trasculescu ajunge in Senat

Ciprian Fânaru
9 mar 2010 959 vizualizări
Deputatul PD-L este la un pas sa schimbe vechea lege Dragomir cu una inspirata de modelul englezesc u proiectul de lege a stat patru saptamini in dezbatere la comisii, iar acum se afla la Senat u accesul politistilor comunitari pe stadion, incadrarea patrunderii suporterilor pe gazon la infractiuni sint citeva noutati prevazute in proiectul de act normativ

"Legea lui Mitica", emisa in urma cu aproape doi ani, care punea pe tapet masurile privind prevenirea si combaterea violentei pe arenele sportive, este pe cale sa fie schimbata, la initiativa deputatului PD-L Alin Trasculescu. Presedintele Federatiei Romane de Fotbal (FRF), Mircea Sandu, cel al Ligii Profesioniste, Dumitru Dragomir, reprezentanti ai cluburilor importante unde sint probleme "" Steaua, Dinamo, CFR Cluj, seful Jandarmeriei, Olimpiodor Antonescu, dar si reprezentanti ai suporterilor au participat la intilnirea care a pus in discutie proiectul de act normativ. Dupa cum spune si parlamentarul focsanean, acesta este o completare a "legii Dragomir", care nu prevedea suficiente sanctiuni pentru fanii turbulenti. "Saptamina aceasta va fi in plenul Senatului, sper sa treaca, am toata nadejdea ca se intimpla. Legea este complexa, are 57 de articole. Cuprinde masuri complementare, in afara de cele prevazute in Codul Penal, cu numarul de ani sau de luni de pedeapsa pentru cei care incalca regulile. Majoritatea au ca scop interzicerea accesului pe stadioane, stoparea lovirilor. Am modificat din temelii legea precedenta, dar sint si articole pastrate", spune deputatul, care adauga ca politistii comunitari vor avea acces in incinta stadionului ca stewarzi, contracost. Cei carora le este acum frica sa mearga cu femei si copii pe stadion ar putea beneficia de un climat de siguranta, daca legea va fi adoptata, este de parere Alin Trasculescu. "O noutate adusa e ca intrarea pe gazon fara permisiune e prevazuta ca fiind infractiune (pina acum era contraventie "" n. r.), astfel ca poti face inchisoare pentru asa ceva. O alta noutate inspirata din Anglia e obligatia celor interzisi sa se prezinte la sediul Politiei si sa urmareasca meciul la sectie", arata Trasculescu. Nu toate sectiile de politie dispun deocamdata de un asemenea spatiu.


"Sa stopam din fasa astfel de porniri huliganice"


Parlamentarul afirma ca ideea legii combaterii violentei i-a venit urmarind incidentele din ce in ce mai numeroase de pe arenele sportive. "Ideea mi-a venit de la violentele repetate, de la nerespectarea legii si cred ca e o initiativa legislativa propice. Am inceput sa ma documentez din Anglia, unde erau probleme mult mai grave cu fenomenul de huliganism. Acolo, legea implementata pe vremea lui Margaret Thatcher e mult mai dura, astfel ca am incercat sa o armonizam cu Codul Penal de la noi. In forma actuala, acesta nu permite adoptarea integrala. Eu sper sa fie un pas inainte si sa stopam din fasa astfel de porniri huliganice, care au inceput sa apara, am observat, si la alte sporturi, la baschet, la hochei", mai explica Alin Trasculescu. Initiativa modificarii legii este prima a tinarului politician, aflat la primul mandat de deputat. Faptul ca liderul PD-L se implica in lumea sportului se explica si prin faptul ca acesta a jucat fotbal la Focsani, apoi chiar si baschet in prima liga la CSU Brasov, in timpul facultatii. (Ciprian FANARU)


Ce prevede noua lege:


Patrunderea pe teren - interzicerea accesului la competitii sportive de la 1 la 2 ani.

Incercarea de a introduce, detinerea sau folosirea materialelor explozive - interzicerea accesului la competitii sportive de la 3 la 5 ani.

Amenintarea sau lovirea unui om de ordine - interzicerea accesului la competitii sportive de la 2 la 6 ani.

Lovirea unui alt spectator - interzicerea accesului la competitii sportive de la 1 an la 3 ani.

Utilizarea simbolurilor fasciste, rasiste sau xenofobe - interzicerea accesului la competitii sportive de 1 la 3 ani.

Distrugerea sau degradarea scaunelor sau a altor obiecte de mobilier - interzicerea accesului la competitii sportive de la 1 la 3 ani.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
, acum 739400 zile, 10 minute, 1 secunda
Se vede ca tot alesii tineri incearca sa faca ceva in tara asta. Este nevoie de legi mai aspre pentru a civiliza putin populatia acestei tari. Continua asa, Alin, si vom fi mandri ca te-am votat!
, acum 739400 zile, 10 minute, 1 secunda
Anonimi numai de anonimi sunt apreciati!
, acum 739400 zile, 10 minute, 1 secunda
Mamaaa ! Ce gaura-n cer a facut si pitifelnicul asta ! Trascarul se da mare politician ! Vrea sa stea singur pe stadioane ? Nu stie ca saracul roman se mai duce acolo doar ca sa-si verse amarul citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.