Ultima oră

Ziarul de Vrancea a premiat performanţa la Concursul de matematică „Unirea”

Mihaela Vlădescu
31 ian 2016 6439 vizualizări
Rareş Alexandru Anton este elevul vrâncean cu cel mai bun punctaj din acest an, primind şi premiul Ziarului de Vrancea

Zilele Colegiul Naţional „Unirea” Focşani s-au încheiat sâmbătă seara, odată cu premierea câştigătorilor ediţiei a XV-a a Concursului de matematică ''Unirea''. Peste 400 de elevi din 15 judeţe, cei mai buni la matematică din şcolile în care învaţă, au participat la competiţie, încercând sa ofere soluţiile potrivite la subiectele propuse de organizatori. Meritul câştigătorilor este cu atât mai mare cu cât concursul de la Focşani este recunoscut pentru dificultatea subiectelor, iar elevii care au fost premiaţi aici la ediţiile anterioare au confirmat mai departe.


Elevii vrânceni s-au aflat printre premianţii acestei ediţii, fiind pe podium la toate clasele, mai puţin la a X-a, unde s-au obţinut menţiuni. Şi în acest an Ziarul de Vrancea a fost alături de organizatori şi a premiat elevul vrâncean cu cel mai bun punctaj, susţinând astfel performanţa. Cel mai bun punctaj, anul acesta, al unui elev vrâncean, a fost obţinut de Rareş Alexandru Anton, elev în clasa a V-a la Şcoala „Duiliu Zamfirescu” Focşani, care a obţinut şi premiul al II-lea. Prin rezultatul acesta, Rareş Alexandru Anton nu a făcut decât să confirme care este valoarea sa la disciplina matematică, pe care ne-a mărturist că a îndrăgit-o din primul an de şcoală. ''Mi-a plăcut matematica din clasa I, iar din clasa a II-a am început să particip la concursuri, unde mereu am câştigat premii. Concursul acesta nu mi s-a părut foarte dificil", ne-a spus Rareş Alexandru Anton. Deşi se află la o vârstă fragedă, acesta ne-a declarat că ar dori să facă o carieră în domeniul matematicii, neexcluzând o carieră didactică. De altfel, Rareş Alexandru Anton mai are un frate student în primul an la ASE, arătând că matematica este o pasiune din familie. Extrem de fericiţi, părinţii lui Rareş i-au fost alături sâmbătă. ''Îmi doresc să fie sănătos şi să urmeze carieră în ce domeniu îşi doreşte, să găsească ceea ce îl face fericit'', ne-a spus mama lui Rareş, Alexandrina Anton, educatoare la Grădiniţa 16 din Focşani. 

Premii oferite și de Societatea de Științe Matematice

Organizatorii au acordat premii în bani celor care au obţinut premiile I, II şi III, precum şi pentru menţiunile speciale, premii ce au fost asigurate de Consiliul Local şi Primăria Focşani, fondul de premiere fiind de 7 mii lei. Premii în bani au mai fost acordate, de asemenea, de Societatea de Ştiinţe Matematice, filiala Vrancea, sub forma unor menţiuni speciale. Concursul a fost destinat elevilor de clasele IV-X.

Iată care sunt premianţii ediţiei cu numărul XV-a a Concursului de matematică ”Unirea”:

 

Premii şi numeroase menţiuni pentru elevii vrânceni

În total, elevii vrânceni au obţinut la ediţiadin acest an a Concursului „Unirea”  14 premii şi numeroase menţiuni. Rezultatele complete pot fi consultate accesând site-ul CNU (http://www.lufo.ro/ ). (M. VLĂDESCU)

 

Foto:Cei mai fericiţi premianţi au fost elevii de clasa a IV-a, cei mai mici dintre participanţi la concurs

 

Foto:Andra Vlad şi Răzvan Matişan, printre premianţii ediţiei a XV-a, confirmând rezultatele bune din anii anteriori


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 6

Adaugă comentariu
Marian Dumitru, acum 3012 zile, 17 ore, 36 minute, 46 secunde
Felcitari copiilor care au rezultate foarte bune!
liliana, acum 3012 zile, 19 ore, 53 minute, 35 secunde
Am primit răspunsul la întrebare. Publicați doar comentariile care vă convin.
liliana, acum 3012 zile, 20 ore, 6 minute, 59 secunde
Este greu să fii corect în România, nu-i așa?
liliana, acum 3012 zile, 20 ore, 11 minute, 6 secunde
Este trist că încă se mai urmăresc anumite interese în concursurile pentru copii. Nu știu cum a ajuns elevul Apreutesei Răzvan în poziția de a lua un premiu, când rezultatul inițial era citeste integral
Ionut, acum 3011 zile, 21 ore, 31 minute, 14 secunde
Liliana vorbesti din rautate si din ingnoranta, la lucrarea elevului Apreutesei Razvan prima problema a fost trecuta cu 0 puncte in lista initiala din greseala, deoarece aceasta a fost rezolvata citeste integral
liliana, acum 3011 zile, 16 ore, 6 minute, 14 secunde
N-o fac nici din ignoranță și nici din răutate. O fac cu gândul că, poate, într-o zi, aceste concursuri vor fi corecte și copiii vor fi învățați că numai prin munca lor pot reuși. Și citeste integral
LM, acum 3013 zile, 10 ore, 46 minute, 22 secunde
Ar fi bine totusi ca un anume gen de comentarii sa fie moderate ... sunt amandoi copii foarte buni. Multumesc!
bufnita surprinsa, acum 3013 zile, 15 ore, 34 minute, 48 secunde
Nu că nu ar fi adevărat proverbul, românesc ”ochii care nu se văd se uită” dar totusi Andra MIRCEA este încă elevă uniristă și în cuget și mai ales în simțiri! Numai că din fericire citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.