Ultima oră

STENOGRAMELE DNA!!! Cum se “şmenuia” expertiza contabilă din dosarul lui Oprişan

Silvia Vrînceanu
11 ian 2015 8160 vizualizări
Procurorii DNA au obţinut arestarea celor două experte care voiau să-i albească pe inculpaţii din dosarul Oprişan u procurorii au stabilit că expertiza a fost făcută de Elena Valentina Muşuroiu, expertul consilier numit de Marian Oprişan, iar experta agreată de Ministerul Justiţiei trebuia doar să o semneze "cu ochii închişi" u experta lui Oprişan şi expertul numit de instanţă au fost interceptate în timp ce stabileau cum să şteargă prejudiciul de milioane de euro din dosar u suspectat că urma să le recompenseze regeşte pe cele două, Marian Oprişan a declarat că nu are niciun amestec în poveste u ambele experte au fost arestate duminică pentru 30 de zile

Procurorii DNA au intrat pe firul ilegalităţilor din expertiza financiar-contabilă din dosarul în care este judecat Marian Oprişan la Judecătoria Cluj Napoca. Experta contabilă Elena Valentina Muşuroiu, numită expert parte în dosarul de corupţie de la Cluj Napoca, arestată duminică, este cea care a realizat lucrarea care urma să ajungă pe masa magistratului Lucian Bută. Cele două experte din dosarul lui Oprişan au fost reţinute de procurorii DNA, fiind acuzate că au făcut o înţelegere ilegală pentru a întocmi expertizele astfel încât să nu existe nici un prejudiciu pus în sarcina inculpaţilor. Miza: pietruirile de peste 2 milioane de euro făcute prost sau deloc dintr-un împrumut extern luat de Ministerul Transporturilor, pe vremea ministeriatului lui Miron Mitrea. Magistraţii spun că interesul judiciar al lui Marian Oprişan a fost acela de a se disculpa uzând de mijloace nelegale. Pentru a-şi pune în aplicare planul, experta Elena Valentina Muşuroiu, reprezentantă a intereselor sale, a conceput expertiza în numele Ileanei Roxana Pintea, experta aleasă de instanţă, aşa încât să acrediteze ideea că infracţiunile reţinute în sarcina clientului său nu există şi creând premisele exonerării acestuia de răspunderea penală. Aceasta este concluzia procurorilor DNA din materialul trimis la instanţă prin care au cerut reţinerea celor două femei. În dosar apare şi numele unui alt expert vrâncean, Liviu Macovei, cel care, de asemenea, trebuia să-şi însuşească cele scrise de exeperta tocmită de Oprişan. Pentru că judecătorul a cerut ca expertiza să fie gata pe 8 ianuarie, Pintea şi Muşuroiu au lucrat în primele zile ale anului pentru a-l scoate fără prejudiciu pe baronul de Vrancea.

Ce spun procurorii?

Procurorii anticorupţie sustin că cele două experte erau înţelese cu Oprişan ca să facă o expertiză financiar - contabilă favorabilă şi să nege orice prejudiciu în dosar, în schimbul promisiunii care vor fi răsplătite regeşte
Foto: Mircea Diaconu, fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, cel care semna în locul lui Marian Oprişan, a decedat la începutul anului 2012

 Experta contabilă Elena Valentina Muşuroiu, numită expert parte în dosarul de corupţie de la Cluj Napoca, arestată duminică, este cea care a realizat lucrarea care urma să ajungă pe masa magistratului Lucian Bută, cel care judecă în dosarul de corupţie a lui Marian Oprişan, în locul expertului contabil Ileana Roxana Pintea. Cele două au fost arestate în cauză ieri de Tribunalul Bucureşti sub acuzaţia de favorizarea făptuitorului, abuz în serviciu şi fals intelectual, în cazul lui Pintea şi de complicitate la favorizarea făptuitorului şi complicitate la abuz în serviciu în cazul lui Muşuroiu. Expertul focşănean Liviu Macovei, numit parte de către inculpatul Valeriu Iacob, este cercetat în acest dosar în stare de libertate pentru complicitate la abuz în serviciu. Stenogramele din dosarul procurorilor anticorupţie, care au solicitat şi obţinut ieri arestarea preventivă pentru 30 de zile a ambelor experte, indică clar modul în care acestea discutau despre modul în care se realize lucrarea: aceasta era efectiv lucrată de experta parte Muşuroiu fiind însuşită de Pintea, în urma unor discuţii pe care acestea le aveau atât telefonic cât şi prin poştă electronică.
“Încălcând sarcinile ce-i reveneau cu privire la întocmirea raportului de expertiză financiar-contabilă, respectiv acelea de a fi independent faţă de orice intruziune, corect şi imparţial, Cernea (Pintea) Ileana Roxana (experta desemnată de instanţă) a stabilit împreună cu Muşuroiu Elena Valentina (experta parte recomandată de unul din inculpaţi) modul în care vor aborda expertiza, aşa încât să servească intereselor inculpaţilor judecaţi şi, de asemenea, strategia de urmat pentru atingerea scopului. Mai mult decât atât, cele două au convenit ca expertiza să fie realizată de către Muşuroiu Elena Valentina, fără ca expertul judiciar numit de instanţă să analizeze documentele puse la dispoziţie şi să tragă propriile concluzii care se impun, în mod obiectiv. Astfel, Cernea (Pintea) Ileana Roxana a acceptat ca Muşuroiu Elena Valentina să fie cea care să elaboreze expertiza pentru ea, fără a avea nicio contribuţie, rezumându-se doar la a-şi însuşi expunerea, argumentaţia şi concluziile redactate în numele său de expertul parte al inculpatului judecat în dosarul sus menţionat, prin semnarea documentului”, se arată în comunicatul procurorilor DNA.

“Grăbite” de judecător, cele două experte s-au înţeles prin telefon

Mai mult, după ce judecătorul Lucian Bută i-a pus expertei clujene în discuţie să depună lucrarea la termenul din 8 ianuarie, aceasta a sunat-o îngrijorată pe colega Muşuroiu, cea care făcea jocurile inculpatului nr. 1 din dosar. Pentru că judecătorul a cerut ca expertiza să fie finalizată până pe 8 ianuarie, Ileana Roxana Pintea şi Elena Valentina Muşuroiu au lucrat de zor în primele zile ale anului pentru a-l scoate fără prejudiciu pe baronul de Vrancea în acest dosar. "La ora 12:24:17, constatând întârzierea înregistrată de către expertul numit Cernea (Pintea) Ileana Roxana, judecătorul cauzei a contactat-o pe aceasta punându-i în vedere  să predea raportul până la orele 15,30, pentru a nu se ajunge la alte sancţiuni procesuale (deja instanţa aplicase o amendă de 2.000 de lei pentru lipsa expertize - n.r.). După discuţia cu magistratul, la ora 12:28:34, Cernea (Pintea) Ileana Roxana a informat-o pe Muşuroiu Elena Valentina cu privire la apelul pe care l-a primit şi a fost reasigurată de către aceasta că va termina până în seara de 07.01.2015. Totodată, Muşuroiu Elena Valentina a anunţat-o pe Cernea (Pintea) Ileana Roxana cu privire la stadiul raportului ”La obiectivul 1 mai am nişte modificări de făcut cu nişte sume pe care vreau să le scriu altfel. La 2 grosul este, dar trebuie să-i fac preambulul un pic şi concluzia. Ştii? 3 este terminat. Stai să mă uit eu la ceva. Aşa. 3 este terminat, iar acum  4”. Cu aceeaşi ocazie, Muşuroiu Elena Valentina i-a trimis prin intermediul e-mail-ului primul draft al raportului, cerându-i să-l citească pentru că ”Una e când mai vine cineva şi să…ştii?”. După ce l-a lecturat Cernea (Pintea) Ileana Roxana şi-a exprimat admiraţia cu privire la modul în care a formulat Muşuroiu Elena Valentina răspunsurile la obiective ”Tu sunt în continuare uimită de formulare că pe mine asta mă…pe mine asta mă…Eu n-am ajuns nici pe departe la performanţa asta. Eu cu două liniuţe mi-am zis două idei, dar să le îmbrac…până să le îmbrac, doamne!”, se arată în materialul procurororilor DNA conform presei centrale.

Au traversat ţara într-o noapte pentru o semnătură
 

Întrucât expertul desemnat Cernea (Pintea) Ileana Roxana şi-a propus să depună expertiza cel târziu la termenul din 08.01.2015, Muşuroiu Elena Valentina a asigurat-o pe acesta, în seara de 07.01.2015,  că va finaliza expertiza şi apoi, în cursul nopţii va trimite pe şoferul Pană Alexandru, la Focşani, unde domiciliază Macovei Liviu, (n.r.- expertul parte numit de Valeriu Iacob) pentru ca acesta să semneze forma finală a raportului. Ulterior şoferul se va deplasa Cluj Napoca, pentru a i-l preda, urmând ca aceasta la rândul său să-l semneze şi să-l remită judecătorului de cauză, în cursul şedinţei de judecată. În susţinerea promisiunii, Muşuroiu Elena Valentina i-a cerut acordul lui Macovei Liviu pentru a fi deranjat în noaptea de 07/08.01.2015 pentru semnături, apoi i-a trimis o formă intermediară a raportului. După ce a lecturat expertiza transmisă  prin e-mail, la ora 19:12:12,  Macovei Liviu a discutat cu Muşuroiu Elena Valentina despre conţinutul materialului, din conversaţie rezultând că s-a stabilit că prejudiciul cauzat de către inculpaţii trimişi în judecată nu există". mai arată magistraţii în motivare.Potrivit DNA, Marian Oprişan a aflat ca expertul Macovei şi-ar fi exprimat cu ocazia întâlnirii de la Cluj o opinie contrară opiniei expertei Muşuroiu în legătură cu obiectivul nr. 1 al expertizei şi acest lucru îl deranja. "De mentionat ca Oprisan se informa îndeaproape de modul în care decurge realizarea expertizei, fiind direct interesat în diminuarea sau excluderea prejudiciului reţinut în sarcina sa şi manifestându-se deranjat de exprimarea în documentul oficial a vreunei poziţii apte să-i pericliteze obţinerea unei soluţii favorabile.", mai arată DNA.


Marian Oprişan: “Eu nu văd vreo legătură cu numele meu”

Contactat telefonic ieri după amiază, Marian Oprişan a precizat că nu are idee de ce numele său este amestecat în acest dosar. “Nu am nicio opinie legat de chestia asta. O să vă fac o singură precizare, respectiv că expertul Pintea Roxana a fost numită de instanţă, nu am văzut-o decât o singură dată în viaţa mea atunci când a fost numită la instanţă în sala de judecată, iar în ceea ce o priveşte pe experta parte, m-am văzut cu ea când am semnat contractul, aşa cum era normal şi atunci când i-am înmânat o copie a dosarului de la instanţă. În rest nu cunosc niciun fel de alte amănunte”, a precizat telefonic Marian Oprişan. Întrebat ce motiv ar fi avut experta parte să acţioneze în sens ilicit, aşa cum au indicat procurorii DNA, Oprişan a răspuns: ”nu cred, nu ştiu, nu pot eu să mă pronunţ”! Nici întrebarea dacă a luat în calcul să demisioneze din funcţiile de conducere deţinute în cadrul PSD nu i-a fost pe plac preşedintelui CJ Vrancea. Expertul Liviu Macovei, audiat ca martor în acest dosar, nu a vrut să facă niciun fel de declaraţii şi, fiind contactat telefonic, a refuzat orice precizare pe orice temă, invocând şi calitatea sa din acest dosar.  

Interesul inculpaţilor era să “albească” raportul de expertiză

Conform probelor strânse până în acest moment de procurorii anticorupţie, interesul judiciar al lui Marian Oprişan a fost acela de a se disculpa folosindu-se în acest sens de expertiza financiar contabilă. Aşa se face că Elena Valentina Muşuroiu, reprezentantă a intereselor sale, a conceput expertiza în numele expertei desemenate de instanţă, aşa încât să  acrediteze ideea că infracţiunile reţinute în sarcina clientului său nu există şi creând premisele exonerării acestuia de răspunderea penală. Conform concluziilor raportului de expertiză contabilă, prin faptele inculpaţilor cercetaţi în dosarul nr. 271/231/2010 nu s-ar fi creat niciun fel de prejudiciu bugetului public. Decizia Tribunalului Bucureşti de arestare a celor două nu este definitivă, putând fi contestată la instanţa superioară. Surse apropiate anchetei sustin că este foarte posibil ca şi Marian Oprişan să fie pus din nou sub acuzare întrucât au aparut indicii că urma să le recompenseze financiar pe cele două experte, dacă el scapa de condamnare. Dosarul Oprişan, în care sunt judecaţi foşti şi actuali angajaţi ai Consiliului Judeţean Vrancea, se află din vara anului 2006 pe rolul instanţelor de judecată fără a primi vreo soluţie. Marian Oprisan este acuzat că a încheiat contracte paguboase pentru stat şi ar fi făcut plăţi ilegale unor firme "de partid" pentru lucrari fictive sau de proastă calitate privind reabilitarea unor drumuri din Vrancea. Prejudiciul stabilit de DNA se ridică la peste 55 de miliarde de lei vechi.

Iată ce discutau expertele, potirvit stenogramelor DNA

Muşuroiu Elena Valentina (M. E. V.): Dacă vrei, eu, uite, pot să-ţi trimit ce am la momentul ăsta. E ok aşa?
……………………….
Pintea Ileana Roxana (P.I. R.): Până la ora asta intenţionezi să mai faci modificări?

M. E. V: Da. Da. Că nu-i complet.
P.I. R.: Da, dar la partea aia la care mi-o trimiţi.

M. E. V. : Da, la partea care o trimit mai am eu de...de...zi...de băgat câteva chestii, ştii?
……………………………………………………………………………………….
M. E. V.: Auzi, ia zi-mi tu mie: domiciliată în...? Zi-mi datele tale.
P.I. R.: În CLUJ-NAPOCA.
M. E. V.: Stai! Da.
P.I. R.: Strada .............
M. E. V.: Numărul o sută ............
P.I. R.: Da.
M. E. V.: Numărul...Stai puţin! Numărul o sută cinsprezece, apartament ..... Da.
P.I. R.: Da.
M. E. V.: Aşa.
P.I. R.: Autorizaţie sau ce să mai...?
M. E. V.: Carnetul. Zi-mi numărul de carnet.
P.I. R.: Numărul carnetului: trei opt cinci.
M. E. V.: Trei opt...
P.I. R.: Doi şase.
M. E. V.: Da.
P.I. R.: Per două mii zece, per A …
M. E. V.: Domiciliat în...Îhî. Aşa, că aveam eu aicea să mai... ştii?
P.I. R.: Îhî.
M. E. V.: Aşa. Îţi...Dar îţi spun, îţi trimit numai ca să citeşti. ştii tu!
P.I. R.: Am înţeles. Am înţeles.
M. E. V.: Deci la obiectivul unu mai am nişte modificări de făcut, cu nişte sume pe care vreau să le scriu altfel. La doi, grosul este, dar trebuie să-i fac preambul un pic şi concluzia. ştii? Trei este terminat. Stai să mă uit eu la ceva. Aşa. Trei este terminat, iar acuma lucrăm la patru.
M. E. V.: Stai un pic! Da’ te rog, nu da mai departe sub nicio formă.
……………………………………………………..
M. E. V. : Stai puţin! Stai puţin! Ia să te...Uite că stau cu tine în telefon până îmi spui că ţi-a intrat.
P.I. R.: Ia uite c-a şi intrat.
M. E. V.: Da?
P.I. R.: Îhî.
M. E. V.: Vezi pe unde mai am eu cu galben, cu roşu aşa, înseamnă că mai tre’ să mai bibilesc eu, ştii?
P.I. R.: No bine, lasă că citesc.
M. E. V.: Îhî. Îhî. Îhî. Îhî. şi chiar te rog să mă suni
după aia, ca să...ştii?

În cadrul aceleiaşi discuţii, Cernea (Pintea) Ileana Roxana a constatat că Muşuroiu Elena Valentina a ”păstrat linia care ...  a fost stabilită de la început”. Totodată a primit informaţii despre dispoziţiile legale de care a uzat pentru a justifica inexistenţa prejudiciului:

M. E. V.: Şi cum ţi se pare? Î?
P.I. R.: Se şi potriveşte în format, dar bine, bănuiesc că nu asta e interesant.
M. E. V.: Îhî.
P.I. R.: şi...No, acuma mă mai uit în cifre, dar nu cred, nici cifrele nu cred că... N-ai luat acte din altă parte, aşa-i? Decât…şneinteligibilţ…
M. E. V.: Nu. Nu. Nu. Numai din alea, îţi dai seama că nu.
P.I. R.: Îhî.
M. E. V.: Nu am luat, înţelegi? şi unde am învederat, ai văzut, am învederat...ai văzut, legi. ştii? Dar aşa ca...?
P.I. R.: Ai mers pe două sute douăzeci şi şase.
M. E. V.: Două sute douăzeci şi şase, da.
P.I. R.: Îhî.
M. E. V.: Pe două sute douăzeci şi şase şi pe şapte sute şase, ordinul OMFT-ul pentru înregistrare. ştii? În contabilitate. Că acolo îţi dă, ai norma metodologică exactă prin care se...formula contabilă, ştii? şi de unde reiese clar că sumele astea nu intrau în bugetul local, ştii? Adică nu intrau în conturile de venituri ale bugetului local ca să poată fi închise prin execuţie. Ele se... e trecută formula contabilă. Nu ştiu dacă ai ajuns tu acolo.
P.I. R.: Da, am ajuns aicea, la cinci sute cu...
M. E. V.: Deci nu prin formula aia …neinteligibilţ… că nu sunt venituri ca să fie înregistrate prin...iar în conformitate cu articolul şapte din OMFT-ul ăla, şapte sute şase, ele se înregistrează o sută optişpe la …şneinteligibilţ…
P.I. R.: Trei sute treizeci şi şapte.
M. E. V.: Îhî. Îhî. Îhî. Îhî. ştii? Dar aşa până acuma cum ţi se pare?
P.I. R.: Tu, sunt în continuare uimită de formulare, că pe mine asta mă, pe mine asta mă...
M. E. V.: Îhî.
P.I. R.: ...doare tare că…şrâde-n.nţ…
M. E. V.: Da...
P.I. R.: şi eu nicicum...
M. E. V.: Deci m-am...Cum să-ţi spun?! Străduirea este străduinţă rău de tot.
P.I. R.: Da. Eu n-am ajuns nici pe departe la performanţa asta. Eu cu două liniuţe mi-am zis două idei, dar să le îmbrac...până să le îmbrac, Doamne!

Discuţie cu expertul Macovei Liviu

M.E. V.: Aţi reuşit să aruncaţi vreun ochi?
M. L. : Da, doamnă, l-am citit.
M.E. V.: şi?
………………………
M. L. : Da. ă... văd că, nu ştiu, încă nu sunteţi cu problemele finalizate la... legat de prejudiciu, persoane responsabile şi cu celelalte.
M.E. V.: Aia, oricum, pers... persoanele responsabile nu, dar aici, la obiectivul... ziceţi la patru parcă e ăla, nu?
M. L. : La cinci.
M.E. V.: Cinci... staţi puţin...
M. L. : La patru şi la cinci.
M.E. V.: La patru...
M. L. : La patru „Să se stabilească în raport de documentele financiar-contabile dacă s-a produs un prejudiciu”.
M.E. V.: Da... staţi un pic, să ajung şi eu la el, că sunt în... ăă... „Să se stabilească în raport cu... dacă s-a produs...” aşa...
M. L. : Patru este.
M.E. V.: Păi, da. Da, da, da, da, da, da.
M. L. : Deci, ăsta nu-i, nu e abordat. şi la cinci „În ipoteza stabilirii unui prejudiciu, să se stabilească dacă persoanele responsabile din cadrul... au întreprins demersurile financiare pentru recuperarea...”
M.E. V.: Păi, nu. Aţi văzut... aţi văzut că la cinci,   s-a...
M. L. : La cinci.
M.E. V.: Am trecut facturile de stornare care au fost evidenţiate.
M. L. : Dar alea nu sunt legate... Da’ după părerea mea, acelea nu sunt legate de prejudiciu ci sunt regla... legate de nişte situaţii comparative făcute de beneficiar cu constructorii...
……………………
M.E. V.: Având în vedere maniera în care au fost formulate obiec... răspunsurile la primele trei, da?
M. L. : Da.
M.E. V.: În care rezultă că plăţile au fost făcute în baza documentelor justificative, da, ă... contracte, situaţii, facturi, procese-verbale de recepţie, da, cum sunt ele înşirate...
M. L. : Da.
M.E. V.: ...nu, nu este vorba de un... un prejudiciu.
M. L. : Bun, da’ nu rezultă de nicăieri. Trebuia spus, cu subiect şi predicat, după părerea mea.
………………………………………..
M.E. V.: Aşa... Rezultă că în raport de documentele... aşa... nu se constată existenţa vreunui prejudiciu ca urmare a ... bla, bla, bla, bla, bla, bla. Deci, aici ăsta o să fie răspunsul.
M. L. : Bun. şi atunci...
M.E. V.: Că nu am prejudiciu.
M. L. : Perfect.
M.E. V.: Numai că îmi trebuie o for... o formularistică mai... un picuţ mai... aşa, mai cu vorbe mai elevate, să mi le găsesc un pic!
……………………………
M. L. : ...dar înainte de a prezenta, spuneţi că „Aşa cum s-a spus, nu există niciun prejudiciu dar, totuşi, urmare punctajelor şi situaţiilor comparative,   s-au făcut anumite corecţii şi s-au introdus facturi în roşu” Dar asta nu... nu înseamnă că sunt... vorbim de un prejudiciu şi...
M.E. V.: Prejudiciu, da.
M. L. : ...recuperarea lui, da?
M.E. V.: Da.
……………………………
M. L. : Aşa. „Că sumele provenite din finanţarea prin contractul de împrumut subsidiar au fost rulate” şi zic eu că n-ar fi rău să spuneţi, după rulate, „Au fost rulate în mod legal.” pentru că întrebarea aşa sună, dacă au fost rulate în mod legal.
M.E. V.: Da.
M. L. : Nu?
M.E. V.: Da, da, da, da, da! Am mâncat... am mai mâncat subiecte şi predicate. Da.
M. L. : Nu. Păi, da’ se întâmplă când suntem în febra redactării... da.
…………………………..
M. L. : Aşa... A mers numai, cred, prin HG-ul şi nu ştiu ce şi eu, la un moment dat, am fost într-o derută pe tema asta.
M.E. V.: Îhâm, îhâm.
M. L. : Dar în toată această operaţiune, temeiul legal îl reprezintă acel contract.
M.E. V.: Contract!
M. L. : El, că e bun, că nu e bun, nu am eu treabă, eu sunt parte în contract, sunt în subordinea... deci, sunt unitate de implementare...
M.E. V.: Implementare, da, da, da, da!
M. L. : Aşa, eu trebuia să mă subordonez.
M.E. V.: Da, da, aşa este.
M. L. : şi, ca atare, dacă ăla a scris acolo că trebuie aşa, aşa am făcut. Nu?
Concluzia magistraţilor
Permiţându-i expertului parte Muşuroiu Elena Valentina să întocmească în locul său raportul de expertiză financiar-contabilă şi însuşindu-şi concluziile conform cărora faptele comise de către inculpaţii din dosarul 271/231/2010 nu sunt generatoare de prejudiciu, Cernea (Pintea) Ileana Roxana şi-a încălcat atribuţiunile de serviciu stabilite cu ocazia desemnării sale de către instanţa de judecată, cu ajutorul suspectei Muşuroiu Elena Valentina, şi a cauzat o vătămare dreptului părţilor vătămate din dosar, la un proces echitabil.
…..
Prin faptele lor, Muşuroiu Elena Valentina  şi Cernea (Pintea) Ileana Roxana au acordat inculpaţilor cercetaţi în dosarul aflat pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca ajutorul necesar pentru a împiedica tragerea lor la răspundere penală, stabilind în mod arbitrar, fără minime aparenţe de imparţialitate şi obiectivitate o situaţie generatoare de consecinţe juridice care alterează posibilitatea stabilirii adevărului într-o cauză dedusă judecăţii."
Iată obiectivele expertizei

1. Să se stabilească dacă sumele de bani provenite din contractul de împrumut subsidiar din 2004 au fost rulate în mod legal prin conturi bancare declarate.
2. Să se identifice documentele justificative în baza cărora Consiliu Judeţean Vrancea a plătit contravaloarea lucrărilor executate, pentru fiecare drum comunal menţionat în anexa la contractul de împrumut subsidiar menţionat, cu indicarea eventualelor nereguli găsite.
3. Să se stabilească dacă sumele plătite societăţilor ce au executate lucrările au fost evidenţiate în contabilitatea CJ Vrancea, conform dispoziţiilor legale.
4. Să se stabilească dacă, în raport cu documentele financiar-contabile, s-au produs prejudicii bugetului CJ Vrancea sau bugetului de stat.
5. În ipoteza existenţei unui prejudiciu, să sa stabilească persoanele responsabile şi cuantumul prejudiciului produs.
6. Să se stabilească dacă sumele e bani plătite membrilor comisiei de licitaţie au fost stabilite şi plătite conform normativelor şi dacă au fost evidenţiate în evidenţele contabile ale CJ Vrancea.
7. Să se stabilească dacă achiziţionarea Complexului ”Căprioara” s-a făcut în baza unor documente justificative legale.
8. Să se stabilească dacă plăţile efectuate pentru întreţinerea şi funcţionarea hotelului Rucăr şi a Complexului ”Hanul dintre vii” s-au efectuat pe baza unor documente justificative şi dacă acestea au fost evidenţiate corect în contabilitatea CJ Vrancea.
9. Să se stabilească dacă în perioada 2003-2004 hotelul Rucăr şi Complexul ”Hanul dintre vii” puteau obţine venituri legale din activitatea de turism.

Pagini coordonate de Silvia VRÎNCEANU şi Gabriel SAVA

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 13

Adaugă comentariu
Suraia Tanara, acum 3391 zile, 20 ore, 23 minute, 29 secunde
Si la Suraia prin Harabor Aurel zis Ridiche ,Oprisan a dat cu labuta. Balastiera lui Prunache din Suraia este a lui Oprisan. Prunache a fost dat pe mana legii si la pus in locul lui pe presedintele citeste integral
indianul, acum 3391 zile, 22 ore, 52 minute, 1 secunda
Trebuie sa fii inconstient sa faci asemenea lucruri cind stii ca esti monitorizat permanent.Cred ca expertele lui peste prajit nu au toti boii acasa sau le-a durut undeva de libertatea lor, numai sa-l citeste integral
Covrig, acum 3391 zile, 23 ore, 3 minute, 48 secunde
Stimată redacţie, DE ce îmi ceri să -mi spun părerea dacă tot nu pulici decât ce-ţi convine?
protectie T, acum 3392 zile, 18 minute, 19 secunde
in ziarul concurent de ce nu se scrie nimic ,este cumva protejat,exista cumva posibilitatea de verificare mai in detaliu a firmelor ?
eu', acum 3392 zile, 45 minute, 6 secunde
E pur si simplu strigator la cer ce se intampla. Orice om cu minte normala isi da seama de vinovatia clara a lui Marian Oprisan si de incercarea, fireasca in fond a acestuia sa-si acopere citeste integral
metaforex, acum 3392 zile, 1 ora, 37 minute, 31 secunde
CAMARADE NU FI TRIST, GARDA MERGE ÎNAINTE PRIN PARTIDUL COMUNIST
danb, acum 3392 zile, 1 ora, 56 minute, 27 secunde
Poate de asta era asa vesel la Cluj. Acum se pare ca i-a mai trecut. Mai facem o paranghelie ceva pana la cazarea la mititica ?
Capriorul, acum 3392 zile, 4 ore, 17 minute, 46 secunde
Je suis Oprishanlie!
nicu, acum 3392 zile, 8 ore, 35 minute, 44 secunde
Si procurorii , judecatoarea de la judecatoria Focsani , cum justifica acum deciziile date de ei anterior ? Acum se vede clar ca au favorizat si protejat infractorul .
....., acum 3392 zile, 41 minute, 14 secunde
propun astazi sa se verifice toate ip urile comentariilor , ce scriu impotriva procuraturii,politiei si justitiei Vrancene . vrem ca Tovarasul Marian Oprisan , impreuna cu oamenii sustinuti in functii citeste integral
George, acum 3392 zile, 8 ore, 35 minute, 51 secunde
Mariane, de data asta ai cam belit-o! Te-ai fofilat cu dosarul asta ani de zile, te-ai pupat cand cu unul, cand cu altul, te-ai dat prieten chiar si cu Base, dar se pare ca te cam apropii de finalul citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.