De Bobotează natura este îmbisericită
Botezul Domnului sau Boboteaza este sărbătoarea când slujitorii Bisericii binecuvintează natura, îmbisericind creaţia prin sfinţirea apei şi săvârşirea Aghiazmei celei Mari. Aşa cum Botezul lui Iisus a marcat începutul activităţii Sale mântuitoare, iar pentru om Botezul înseamnă intrarea în trupul mistic al al lui Hristos, Boboteaza este la începutul fiecărui an un act de purificare şi binecuvântare a naturii. De Bobotează omul se apropie de natură, recunoscând prin aceasta că toată creaţia este opera lui Dumnezeu fără de care nu ar putea supravieţui. De aceea, serviciul religios de Bobotează se oficiază în afara zidurilor Bisericii, în locuri publice, dacă se poate pe malurile râurilor sau chiar la ţărmul mării. În tradiţiile noastre, Ajunul şi ziua de Bobotează sunt marcate prin diferite practici şi obiceiuri care aruncă o umbră de ”magie” peste acest moment mult aşteptat. Dincolo de festivismul acestui gen de manifestare religioasă, Boboteaza trădează prin îmbulzeala creştinilor o latură mai puţin educată a caracterului nostru. Deşi există mii de litri de Aghiazmă, ziua de Bobotează nu încetează să ne arate goana cu sticla şi coferul după apa sfinţită, dând impresia că ne aflăm la o coadă disperată înainte de 1989. Ca să evite bălţile de aghiazmă călcate de creştinii noştri fără evlavie, unii mai inventivi au îmbuteliat aghiazma la pet, ducând în desuetudine însuşi ritualul sfinţirii apei. Nu uitaţi dragi cititori ai ”Ziarului de Vrancea„ că Aghiazma nu se bea cu litrul, iar efectele sale nu ţin de faptul că luăm printre primii sau ultimii Aghiazmă Mare din vasul sfinţit de preoţi. Putem să bem aghiazmă de dimineaţa până seara, dacă în sufletul nostru nu avem credinţă, nici sensibilitate faţă de momentul la care participăm în această zi unică din anul bisericesc, nimic din noi nu se va schimba şi vom rămâne aceeaşi creştini căldicei, care ne amintim de Hristos numai când se clatină pământul sub noi. (Valentin MUSCĂ)
