Ultima oră

VIDEO!!! BMW-ul distrus în accidentul de vineri costă cat o garsonieră

Dan Chiriac
19 oct 2014 23941 vizualizări
Poliţista de la Investigarea Fraudelor a rămas fără permis în urma accidentului de vineri, în vreme ce victima accidentului se află încă în spital.Maşina BMW X 5 în valoare de zeci de mii de euro nu se află trecută în declaraţia de avere a agentului Costel Badiu

Elena Barbălată, victima accidentului produs vineri dimineaţă, în zona Capelei Militare din Focăani, rămâne internată în spital. Femeia se află în continuare la Spitalul Judeţean, având nevoie de îngrijiri medicale. Traumatismele suferite par mai serioase decât au părut la prima vedere. În schimb, ancheta accidentului a fost preluată de procurorii vrânceni, cei care vor trage concluziile accidentului în care au fost implicaţi trei poliţişti care au fugit iniţial de la faţa locului. Procurorii aşteaptă şi rezultatul probelor biologice pentru a stabili cu exactitate valoarea de alcool în sânge în cazul şoferului. Subinspectorul Monica Paula Gogu, de la Serviciul de Investigare a Fraudelor, este cercetată pentru trei infracţiuni după accident, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducere sub influenţa alcoolului. De asemenea, poliţista a rămas fără permis de conducere, acesta urmând a fi suspendat pe toată perioada anchetei, până la finalizarea dosarului penal. Dacă va fi găsită vinovată, Monicăi Paula Gogu i s-ar putea anula permisul şi ar putea avea probleme inclusiv la locul de muncă. Poliţista, aflată la volanul unui BMW X 5, a dărâmat vineri toată staţia de autobuz de la Capelă, inclusiv chioşcul non-stop, în care se afla vânzătoarea Elena Barbălată. În maşină se mai afla inspectorul Cornel Vizitiu, de la Serviciul Economic, şi agentul Costel Badiu, proprietarul maşinii BMW X 5. Acesta este agent de ordine publică în cadrul Poliţiei municipiului Focşani şi proprietarul maşinii BMW, potrivit primelor informaţii.

Ce maşini scumpe conduc poliţiştii!

Potrivit dealerilor auto, un asemenea autoturism BMW X 5 are un preţ de peste 45.000 de euro şi chiar mai mult pentru cele cu dotări suplimentare. Conform ultimei declaraţii de avere, completate la începutul acestui an, agentul Costel Badiu deţine două autoturisme, o Dacia 1310 şi un Wolskwagen. Nu se menţionează însă şi limuzina BMW X 5, cu care se plimbau vineri dimineaţă cei trei oameni ai legii. De altfel, cititorii noştri au comentat pe site-ul ziarului această informaţie, în condiţiile în care salariile poliţiştilor sunt modeste în comparaţie cu preţul acestei maşini. Atât poliţistul cât şi soţia lui sunt încadraţi la IPJ Vrancea, el ca agent, ea ca psiholog. Primele date ale anchetei arată că cei trei poliţişti au fost joi seara la un club din oraş, unde au consumat alcool, după care, la primele ore ale dimineţii, au plecat spre casă. Poliţista, cu o alcoolemie de 0,56 mg/l în aerul expirat, a provocat accidentul în jurul orelor 5.00. Surse apropiate anchetei spun că tânăra a condus pentru a nu atrage atenţia eventualelor echipaje de poliţie de pe traseu, fiind puţin probabil ca o femeie să umble băută în zorii zilei. (Dan CHIRIAC)


Ce fac trei polițiști băuți când se află într-un BMW? Dărâmă cu el stația de la Capelă!

Subinspectorul Monica Paula Gogu, de la Serviciul Economic, este cercetată pentru trei infracţiuni după teribilul accident de ieri dimineaţă u o focşăneancă aflată în chioşcul non-stop, din zona fast-food-ului Dogan, a fost rănită în urma accidentului u în maşină se mai aflau doi poliţişti, care s-au făcut nevăzuţi după accident u în faţa procurorilor, aceştia au declarat că au părăsit locul faptei de frica taximetriştilor, care ar fi încercat să-i agreseze u cei trei poliţiştii susţin că nu au fugit de la locul accidentului ci au mers direct la poliţie pentru a raporta incidentul u şoferiţa avea o alcoolemie de 0,56 mg/l în momentul accidentului

Trei poliţişti focşăneni au fost implicaţi ieri dimineaţă într-un accident ce a paralizat întreg centrul oraşului, la primele ore ale dimineţii. Subinspectorul Monica Gogu, de la Serviciul de Investigare a Fraudelor, aflată la volanul unui BMW X 5, a dărâmat toată staţia de autobuz de la capelă, inclusiv chioşcul non-stop, în care se afla vânzătoarea. În maşină se mai afla inspectorul Cornel Vizitiu, de la Serviciul Economic, şi agentul Costel Badiu, proprietarul maşinii. Acesta este agent de ordine publică în cadrul Poliţiei municipiului Focşani. Primele date ale anchetei arată că cei trei poliţişti au fost la un pub din oraş, unde au consumat alcool, după care, la primele ore ale dimineţii, au plecat spre casă. Unii martori, printre care se află mai mulţi taximetrişti, susţin că maşina BMW se deplasa cu viteză foarte mare încă din zona sensului giratoriu de la Ceasul Rău.


Vânzătoarea a fost rănită

BMW-ul s-a înfipt în chioşcul din staţia de autobuz şi doar norocul a făcut ca vânzătoarea să scape cu viata

 
După ce a trecut de intersecţia de la Big, şoferiţa a încercat să evite sistemele de calmare a traficului de la trecerea de pietoni din zona Capelei Militare. Se pare că şoferiţa a tras brsuc dreapta de volan şi s-a înfipt în staţia de autobuz, după ce a ocolit un stâlp şi un taxi parcat. Din fericire, la ora respectivă, niciun călător nu se afla în staţia de autobuz. Totuşi, a fost şi o victimă.  Elena Barbălată, femeia aflată la serviciu, în chioşcul non-stop, a fost strivită între pereţi şi un gard. Din fericire, aceasta a scăpat cu răni uşoare. “Pacienta a fost preluată de medicii de la Unitatea de Primire Urgenţe şi a fost diagnosticată cu traumatism cranio-facial, contuzie coloană cervicală şi traumatism toracic. Aceasta este internată în secţia de chirurgie, unde rămâne sub supraveghere medicală”, ne-a spus Alina Pelin, purtătorul de cuvânt al Spitalul Judeţean Focşani.


“În sensul giratoriu de la ceas, mergea invers”
 

Taximetriştii, dar şi familia victimei au adus acuze grave poliţistei aflate la volan. “Au povestit martorii, mai mulţi taximetrişti, că şoferiţa a venit cu viteză foarte mare. În sensul giratoriu de la Ceasul Rău mergea invers cu maşina. În zona Capelei, a încercat să evite denivelările de la trecerea de pietoni, a pierdut controlul volanului şi a intrat peste chioşcul în care se afla sora mea. În maşină s-au găsit sticle de vin şi de şampanie desfăcute”, ne-a spus Vasilică Halici, fratele victimei din acest accident. Supăraţi pe poliţistă erau şi proprietarii chioşcului alimentar, care au declarat că vor încerca să-şi recupereze întreaga pagubă în instanţă.
 

Fugă de răspundere sau fuga la poliţie?

Subinspectorul Monica Paula Gogu lucrează la Serviciul de Investigare a Fraudelor, după ce s-a transferat recent de la Poliţia oraşului Odobeşti

 

Imediat după producerea accidentului, Monica Gogu a fugit de la locul faptei. Ţinând cont de faptul că în urma accidentului există o victimă, poliţista va fi cercetată penal pentru părăsirea locului accidentului. După ceva timp, Monica Gogu s-a prezentat la sediul poliţiei vrâncene.


Distrugerile au fost totale, autorităţile fiind nevoite să cureţe zona ore întregi

Cei trei poliţişti nu au mers ieri la serviciu, dar au fost nevoiţi să dea declaraţie în faţa procurorului de la Parchetul de pe lîngă Tribunalul Vrancea. Cei trei au susţinut că nu au fugit de la locul accidentului, ci doar au părăsit zona pentru că s-au simţit ameninţaţi de taximetriştii din zonă, care ar fi început să-i înjure. În faţa anchetatorilor, poliţiştii au declarat că au mers direct la sediul poliţiei vrâncene pentru a reclama incidentul. Colegii poliţistei şi-au dat seama imediat după ce aceasta a ajuns la IPJ Vrancea că se află sub influenţa alcoolului. Colega lor prezenta halenă alcoolică, fapt pentru care a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,56 mg/l în aerul expirat. Ulterior, poliţista a fost dusă pentru recoltarea de probe biologice.  Distrugerile în zonă au fost totale, autorităţile fiind nevoite să cureţe zona ore întregi. De altfel, Primăria a decis ieri să scoată cu totul scheletul staţiei de autobuz pentru a nu pune în pericol siguranţa călătorilor. Deocamdată nu se ştie care este valoarea pagubelor.


Ce spune poliţia?
 

Poliţia vrânceană a dat un comunicat de presă lapidar cu privire la accident. “La data de 17 octombrie a.c., ora 04.25, pe b-dul Unirii din municipiul Focşani, un autoturism care se deplasa pe direcţia Centru catre Cartierul Sud, a părăsit partea carosabilă  şi a lovit un chioşc metalic amplasat pe trotuar. În urma producerii evenimentului a rezultat rănirea unei femei care se afla în chioşc în calitate de vânzătoare. Iniţial, conducătoarea auto a părăsit locul accidentului, fiind identificată ulterior de poliţişti. Aceasta a fost testată alcoolscop, iar rezultatul a fost  0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, părăsirea locului accidentului şi vătămare corporală din culpă. Dosarul va fi înaintat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea în vederea continuării cercetărilor conform competenţei”, se arată în comunicatul poliţiei, care nu face referire la numele sau calitatea persoanelor implicate în incidentul rutier aflate în autoturismul BMW X 5. Cel mai probabil, conducerea inspectoratului îi va mustra pe cei trei oameni ai legii care nu fac imagine bună instituţiei, de vreme ce rulează cu viteză maximă prin oraş, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice şi fug de responsabilitate considerându-se probabil deasupra legii. Vom reveni cu amănunte. (Dan CHIRIAC)


O poliţistă de la Economic, beată, a dăramat staţia de la capelă cu un BMW X 5

In maşină se mai afla cel puţin un poliţist, coleg cu şoferiţa la Serviciul Economic.Primele date arată că şoferiţa ar fi fost băută şi a fugit de la locul accidentului

Subinspectorul Monica Gogu, de la Serviciul de Investigare a Fraudelor a provocat în această dimineaţă un accident teribil în centrul oraşului Focşani. Poliţista, aflată la volanul unui BMW X 5, a dăramat toată staţia de autobuz de la capelă, inclusiv chioşcul non-stop, în care se afla o femeie. În maşină se mai afla cel puţin un poliţist, inspectorul Cornel Vizitiu, de la Serviciul Economic. Maşina este proprietatea unui alt poliţist, Costel Badiu. Anchetatorii încearcă să afle dacă acesta a fost al treilea pasager din autoturism.Soferita a fost testata cu etilotestul care a indicat o alcoolemie de 0,56mg/l in aerul expirat(D.C.)


Elena Barbălată, femeia aflată la serviciu, în chioşcul non-stop, a fost aruncată de impact în derularea accidentului între pereţi şi un gardul din vecinătate. Din fericire, aceasta a scăpat cu viaţă fiind ulterior transportă la spitalul judeţean pentru investigaţii. “Povesteau martorii că a venit cu viteză foarte mare. În sensul giratoriu de la Ceasul Rău mergea invers cu maşina. În zona capelei, a încercat să evite denivelările de la trecerea de pietoni, a pierdut controlul volanului şi a intrat peste chioşcul în care se afla sora mea. În maşină s-au găsit sticle de vin şi de şampanie desfăcute”, ne-a spus Vasilică Halici, fratele victimei din acest accident. Imediat după producerea accidentului, Monica Gogu a fugit de la locul faptei. Ţinand cont de faptul că în urma accidentului există o victimă, poliţista va fi cercetată penal pentru părăsirea locului accidentului. După ceva timp, Monica Gogu autoarea teribilului accident din această dimineaţă ,s-a prezentat la sediul poliţiei vrancene. Potrivit primelor date furnizate de poliţişti, colega lor ar fi prezentat halenă alcoolică, fapt pentru care a fost dusă pentru recoltarea de probe biologice.  Ancheta va fi preluată de procurorii militari, ţinand cont că cea care a provocat accidentul este ofiţer. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 65

Adaugă comentariu
Broswer, acum 1988 zile, 18 minute, 24 secunde
Si ce ma daca avea X5?Voi dece nu aveti?Pai sa va dau tot eu raspunsul:El este acum si munceste iar voi stai cu pc-ul in mana si comentati aiurea!
nicu, acum 1992 zile, 20 ore, 8 minute, 45 secunde
bine ca nu a murit nimeni, fierul se repara dar omul nu. Cat despre comentarii, gura lumii nici pamantul nu o astupa. Sanatate, ptr. fata care a fost accidentata si sa revina cat mai repede in sanul citeste integral
, acum 1992 zile, 22 ore, 33 minute, 5 secunde
alo, secaturilor de la ******** asta de ziar, am votat niste comentarii si de la plus 5 in loc sa se duca la plus patru a ajuns cu votul meu la plus 12, iar de la minus 6 eu am votat plus si in loc de citeste integral
eu, acum 1993 zile, 1 ora, 28 minute
sunteti un ziar pamant.... o garsoniera nu costa 40000 euro, si nici X5-ul nu costa atat... cu banii astia iti iei apartament cu 3 camere, si X6 model 2013... saracilor, nu aveti un colt de paine in citeste integral
Dan, acum 1993 zile, 1 ora, 43 minute, 4 secunde
Sunt bete moarte,/ De pe la 7... :))
Elena, acum 1993 zile, 3 ore, 18 minute, 1 secunda
Dragilor, dar colegii (CENZURAT) care au fost de acord cu fuga de la locul accidentului, nu trebuie sa raspunda si ei?. P. S. In urma cu cava timp copilul meu a fost lovit in fata scolii unde invata citeste integral
mimi , acum 1993 zile, 3 ore, 53 minute, 22 secunde
ducetiva d r a cului de handikapatzi
ely, acum 1993 zile, 4 ore, 38 minute, 34 secunde
O c***ă penala, ca majoritatea colegelor ei, care nu stiu decat sa bea si sa strice casele colegilor insurați. Ce cauta o stimabila domnisoara cu 2 barbati casatoriti, dimineata beata moarta prin citeste integral
doar eu, acum 1993 zile, 6 ore, 30 minute, 13 secunde
bai asta era o bokkinara proasta care o dadea si ea in dreapta si n stanga ca sa conduca si ea un bmw. scoatetio drq de pe strada ca sa nu omare pe nimeni
Vlăduț, acum 1993 zile, 8 ore, 24 minute, 22 secunde
Numai critici peste tot. Nu vă mai aduceți aminte când un polițist din Focșani a salvat o fată de la moarte AFLAT ÎN TIMPUL LIBER la ora 2 noaptea cu riscul propriei vieți...Acestea fiind citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.