S.O.S.! Ce faci cand îţi fuge copilul de acasă?
De ce fug copiii de acasă? Cazul Iuliei Ionescu, eleva olimpică de 15 ani din Capitală, ce a fost găsită într-un tren care venea dinspre Suceava, acolo unde a încercat să se refugieze la o mănăstire după ce a fugit de acasă, atrage atenţia asupra unui fenomen tot mai des întalnit şi în Vrancea, fuga copiilor de acasă. Chiar dacă abia au terminat opt clase sau nici măcar pe acelea, din ce în ce mai mulţi minori din judeţul nostru preferă să vagabondeze sau să plece în lume, spre disperarea părinţilor. Numai anul trecut, conform Serviciului de Investigaţii Criminale - Compartimentul Urmăriţi din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea, 25 de minori s-au aflat pe lista persoanelor dispărute.
Numărul copiilor fugari a fost însă mai mare dar poliţiştii au reuşit să dea de urma acestora în doar cateva de ore. Toate aceste cazuri, au fost soluţionate, alături de alte şapte cazuri mai vechi. Oamenii legii atrag atenţia însă că timpul contează şi cu cat se sesizează dispariţia mai repede cu atat şansele de reuşită sunt mai mari. Aceasta pentru că odată cu trecerea anilor, speranţa scade. Poliţiştii vranceni au şi acum în lucru două cazuri de copii “fantomă”, pentru că nimeni nu mai ştie nimic de ei de mai bine de 10 ani.
Florin Crîncu şi Constantin Postolache sunt cei mai căutaţi copii dispăruţi. Vă prezentăm un interviu cu şeful Compartimentului Urmăriţi din cadrul IPJ Vrancea, comisarul şef Daniel Popescu, cu privire la dispariţiile copiilor din judeţ:
Reporter: S-a constatat în ultimii ani o creştere a numărului de copii plecaţi de acasă?
Daniel Popescu: Se menţine la nivel ridicat numărul de cazuri de copii care pleacă de acasă. Unele dintre aceste cazuri se transformă în dispariţii alarmante. Fie că trece un timp mai mare în care persoana, chiar dacă vagabondează, ar trebui să contacteze pe cineva din familie şi atunci devine caz alarmant dacă nu o face, fie din primele momente îţi dai seama că profilul psihologic al copilului, condiţiile în care a trăit, nu justifică o plecare intempestivă din familie. Atunci devine un caz de dispariţie în circumstanţe alarmante.
R: De ce pleacă minorii de acasă? Ce destinaţii aleg?
D.P.: Cei mai mulţi pleacă din lipsă de supraveghere. Fie că provin din familii dezorganizate, monoparentale sau chiar fără ambii părinţi, fiind în creşterea bunicilor, copii care sunt în anumite centre de plasament şi au un comportament deviant, copii care provin din familii normale dar care nu beneficiază de o minimă de afecţiune din partea părinţilor, rudelor şi atunci găsesc o supapă de refulare în a relaţiona cu diverse persoane pe internet sau găşti de cartier. Avand în vedere discernămantul lor diminuat, sunt influenţaţi şi determinaţi să plece. Alte cauze ar fi neînţelegeri în familie, bătăi, scandaluri. Copilul nu mai suportă şi pleacă. Aceste cazuri nu sunt foarte grave pentru că, de regulă, acel copil cere ajutorul unui cunoscut, este îndrumat la poliţie, poliţia ia legătură cu protecţia copilului şi se rezolvă situaţia. Ar fi şi copii rătăciţi, pleacă cu părinţii la muncă pe camp, prin pădure şi acolo sunt pierduţi. Sunt puţine cazuri dar sunt. Sunt şi foarte multe cazuri de adolescente care doresc să aibă o relaţie de concubinaj, relaţia care nu este agreată de familie şi atunci aleg să fugă. Copiii pleacă în marele oraşe, în zonele aglomerate, în scop de cerşit şi chiar de practicare a prostituţiei pentru a obţine nişte bani pe care familia nu îi poate oferi.
Un copil a decedat după ce s-a rătăcit împreună cu mama în pădure
R: Au fost şi la noi cazuri de copii dispăruţi găsiţi la mănăstiri?
D.P.: În urmă cu caţiva ani, un minor de 5 ani a venit cu mama şi bunica la Mănăstirea Dălhăuţi. Mama avea probleme psihice care, în anumite condiţii, se agravau şi discernămantul îi scădea spre minim. Au venit la mănăstire la Dălhăuţi, au fost cazaţi în jur de trei zile şi li s-a spus că nu li se mai poate asigura cazarea şi au fost îndrumaţi să părăsească mănăstirea. La plecare au fost conduşi pană la poarta mănăstirii şi pe drumul de coborare mama copilului a luat hotărarea, inducand-o în eroare pe mama ei, bunica copilului, să ia copilul şi să fugă prin pădure. Au fost găsiţi amandoi la foarte mare distanţă, în jur de 16 kilometri de mănăstire într-o zonă împădurită. A fost găsită mai întai mama copilului, care era în agonie, şi la cateva ore, la o distanţă de un kilometru a fost găsit şi copilul, din păcate decedat.
În urmă cu patru, cinci ani, un elev din Focşani a dispărut cu o săptămană înainte de Bacalaureat. Nu a existat ca ipoteză de lucru că putea să plece la mănăstire, dar cazul a intrat în lucru. Ulterior am fost anunţaţi de un poliţist dintr-o comună din judeţul Neamţ că un călugăr de la o mănăstire a venit cu un tanăr pentru a-l pune în legalitate şi pentru o viză de flotant pe motiv că vrea să devină călugăr. Între timp acesta devenise major. Copilul a fost preluat de familie şi reintegrat.
Un băiat de 13 ani din comuna Urecheşti, care are şi probleme de natură psihică, şi care se află în plasament la o familie din Urecheşti, a ieşit din curte să se plimbe cu bicicleta, lucru pe care îl făcea de obicei. Cei care îl îngrijesc nu s-au alertat cat timp a fost lumină şi cand s-a întunecat, văzand că nu îl găsesc au apelat la poliţişti. PoliţiştiI din localitate au făcut investigaţiile preliminare şi, vorbind cu preotul de la Mănăstirea Vărzăreşti, au stabilit că acel copil a ajuns pană la această mănăstire. Întrebat de preot, copilul a motivat că s-a rătăcit şi s-a ghidat după luminile de la mănăstire. Preotul a încercat să îl ajute, l-a servit cu mancare caldă, dar a refuzat, l-a urcat în maşină, a coborat pană în satul în care locuia, numai ca la un moment dat minorul i-a spus părintelui să oprească în dreptul pieţei din Urecheşti pentru că ştie să meargă singur acasă. Părintele s-a încrezut în ceea ce a spus copilul şi l-a lăsat acolo. Din acel moment s-a rătăcit. S-au făcut mai multe echipe şi am început să verificăm toate drumurile, am refăcut inclusiv drumul spre mănăstire. Am discutat personal cu părintele de acolo. A realizat şi dumnealui că putea anunţa pe cineva. Copilul a fost căutat pană la 12 noaptea, dar am sistat căutările din cauza condiţiilor, cu gandul să le reluăm a doua zi. A doua zi am fost anunţaţi telefonic de către cel care îl creşte că l-au găsit într-o casă părăsită aflată la circa 200 metri de locul unde fusese lăsat de preot. O casă verificată de poliţişti, care şi-au dat seama că este un loc bun de a găzdui pe cineva, dar la momentul verificărilor nu era nimeni acolo. Copilul nu cooperează şi rămane să stabilim unde a stat.
R: S-au făcut instruiri în biserici şi în mănăstiri?
D.P.: Nu s-au făcut instruiri pentru că nu am fi noi îndreptăţiţi să le spunem preoţilor ce să facă, dumnealor ştiu foarte bine. Dacă acţionează creştineşte şi tot văd limpede ceea ce trebuie să facă. Nu este nevoie de o instruire. Cand am avut nevoie să căutăm o persoană dispărută ne-am deplasat la mănăstiri şi am întrebat. Acest lucru l-am făcut de mai multe ori. Pot doar sugera ca, dacă sunt persoane străine de localitate care vin şi cer găzduire şi în buna tradiţie creştină li se oferă găzduire, cei care sunt acolo, fie că sunt preoţii, măicuţele sau alţi angajaţi, pot face o minimă verificare la poliţistul de localitate.
R: Cum se acţionează într-un caz de dispariţie?
D.P.: Noi nu ne putem da seama de la început dacă este vorba despre o plecare voluntară sau nu. Majoritatea părinţilor nu pot sau nu vor să descrie sau să accepte ideea că este vorba despre o plecare voluntară şi ei reclamă dispariţia, răpire, sechestrare. Este dreptul dumnealor, trebuie să justifice într-un fel. Urmează nişte investigaţii pentru ca noi să ne dăm seama dacă este o dispariţie alarmantă sau nu. Dacă este vorba despre o plecare voluntară, care nu trezeşte anumite suspiciuni că se poate întampla ceva grav cu minorul în perioada imediat următoare, atunci nu vorbim de o situaţie de urgenţă. Totuşi trebuie făcute cercetări şi în asemenea cazuri pentru că oricand se poate transforma într-o situaţie alarmantă pe parcurs. Pentru cazurile de minori sub 14 ani, este clar, nu contează că este plecare voluntară sau nu, avand în vedere varsta, este caz de urgenţă. Pentru cei care sunt sub 18 ani şi au nevoie de tratament medical, au afecţiuni de natură psihică, există date că viaţa le este pusă în pericol, sunt împreună cu persoane care intenţionează să le scoată din ţată, etc., reprezintă cazuri de urgenţă.
“Cu cat este mai rapidă sesizarea cu atat este mai bine”
R: Cat de important este momentul sesizării dispariţiei?
D.P.: Imediat ce se cere sprijinul poliţiei, se cer anumite date care să ajute la găsirea copilului: semnalmente, semne particulare, dacă a lăsat vreun mesaj, anturajul, comportamentul anterior, urmand ca după aceasta să se declanşeze procedurile de căutare. Ar fi foarte bine ca imediat după ce apare în mintea părintelui temerea că acel copil a păţit ceva şi nu se întoarce acasă, să sesizeze poliţia. Cu cat este mai rapidă sesizarea cu atat este mai bine. Nu trebuie nici exagerat însă! Sunt şi cazuri în care reclamă la poliţie şi spun că “eu v-am anunţat ca să nu fiu tras la răspundere”. Nu există colaborare după reclamaţie în anumite situaţii, în a ne furniza informaţii pe care părinţii le ştiu mai bine decat noi. Au existat situaţii, dese, în care găsim copiii fugari, îi anunţăm pe părinţi şi nu vor să se deplaseze pentru a-i prelua.
R: Cat de util este programul de îmbătranire digitală a copiilor? A fost folosit acest soft în vreun caz din Vrancea?
D.P.: Din cazurile vechi mai sunt în lucru două cazuri care privesc persoane care erau minore la data dispariţiei şi acum ar trebui să fie majore. Cel mai vechi este cazul lui Florin Crîncu din Fitioneşti, dispărut din familie în urma unor neînţelegeri. Se pare că a plecat într-un parc de distracţii. Acesta a dispărut în noiembrie 1998 şi avea varsta de 13 ani şi 10 luni. Ulterior, în anul 2005, o persoană ne-a semnalat că l-a văzut în Italia cerşind şi, prin întrebări succesive, şi-ar fi dat seama că este vorba despre Crîncu Florin şi că el ar fi recunoscut aceasta. Am obţinut o fotografie, am prezentat-o familiei, dar nu au fost siguri că este persoana respectivă. Ulterior persoana care l-a văzut, din motive inexplicabile, a refuzat orice colaborare cu poliţia. În acest caz intenţionăm cu ajutorul colegului criminalist de la Bihor să conturăm un portret creat prin îmbătranire digitală, bazată pe fotografia lui din momentul dispariţiei şi trăsăturile de fizionomie ale fraţilor şi părinţilor, fără să includem în ecuaţie şi fotografia din Italia. Mai este un caz în lucru, Constantin Postolache, un băiat cu probleme grave de natură psihică. Este din Campineanca şi a dispărut la varsta de 15 ani în iulie 2003. Deşi atunci poliţiştii au făcut verificări, pur şi simplu nu s-a putut stabili măcar o informaţie că cineva l-a văzut. (Raluca MANOLACHE)
Call Center pentru copii dipăruţi la 116.000
Alături de Poliţia Romană şi de Direcţia pentru Protecţia Copilului, printre instituţiile angrenate în căutarea copiilor dispăruţi se numără şi Centrul Roman pentru Copii Dispăruţi şi ExploataţI Sexual. Organizaţia dispune şi de un call center disponibil 24 de ore din 24, apelabil la numărul 116000. (G. S.)
Postolache Constantin
Data naşterii: 19.02.1998
Varsta la data disparitiei: 15 ani
Părinţi: Costică şi Georgeta
Domiciliu: comuna Cimpineanca
Data dispariţiei de la domiciliu: iulie 2003
Observatii: Frecventa zonele aglomerate din pieţe, gări, autogări.
Semnalmente: Păr şaten, Faţa rotundă, Ochi căprui. Are o aluniţă sub ochiul drept.
Florin Cîncu
Data naşterii: 15.01.1985
Varsta la data dispariţiei: 13 ani
Părinţi: Viorel şi Lenuţa
Domiciliu: com. Fitioneşti
Data disparitiei: 01.11.1998.
Împrejurari: A dispărut de acasă după ce tatal său l-a bătut cu o nuia, pentru ca ar fi furat o sumă de bani din casă. A mai fugit în 1987, cand a fost găsit la o familie de rromi din Mărăşesti.
Semnalmente: Păr blond, cu fir drept; Ochii căprui; Faţa rotundă. Are cicatrici la mana dreaptă, provocate de arsuri.
