Ultima oră

Prostituata de miliarde!

Silvia Vrînceanu Nichita
4 iun 2007 2613 vizualizări
O prostituata a dat bugetul Timboiestiului peste cap dupa ce a primit in ultimii ani peste 1500 de amenzi, in valoare de 3 miliarde de lei vechi u angajatii primariei se declara ingroziti si au ajuns sa o compatimeasca pe tinara de 23 de ani care isi vinde trupul in Capitala u in comuna au ajuns si cite doua amenzi pe zi

O prostituata din comuna Timboiesti a reusit sa incarce bugetul local cu peste trei miliarde de lei vechi. Primaria se declara "asasinata" de numarul foarte mare de amenzi pe care Violeta Lautaru, o tinara de 23 de ani, le incaseaza in Bucuresti pentru practicarea celei mai vechi meserii din lume. In numai citiva ani, pe numele ei s-au adunat amenzi in valoare de peste 3 miliarde

de lei vechi si nici una nu a fost platita. Un calcul simplu arata ca tinara a fost amendata de peste 1500 de ori. Suma reprezinta o treime din numarul total de amenzi pe care functionarii din Timboiesti trebuie sa le recupereze si depaseste cu mult amenzile restante incasate in ultimii ani de toate prostituatele din Focsani la un loc. De precizat ca incasarea si executarea amenzilor contraventionale, inclusiv cele pentru prostitutie, au trecut in administrarea consiliilor locale incepind cu 1 ianuarie 2007.


Amenda de doua ori pe zi


Ne-au venit amenzi si de doua ori pe zi pe numele ei, dimineata in Pipera si dupa amiaza in Bucuresti, pe Calea Victoriei. Din cite ne- am dat seama din procesele verbale, aceasta tinara are patru puncte pe care le frecventeaza in mod curent si unde este prinsa adesea de politisti sau jandarmi. Nici nu stim ce sa ne mai facem cu ea, pentru ca nu avem cum sa recuperam aceste sume uriase, intrucit familia nu mai detine nici un bun pe raza comunei noastre", ne-a spus primarul comunei Timboiesti, democratul Maricel Alexandrescu. Cea mai mica amenda primita de Violeta Lautaru este de 500 RON, insa de mai multe ori a primit si maximul de 1500 RON, intrucit a recidivat. "Sus-numita a fost depistata in timp ce atragea persoane de sex masculin pentru a intretine raporturi sexuale in schimbul unor sume de bani", scrie invariabil in procesele verbale intocmite de agentii de politie in conformitate cu Legea 61/1991, pentru sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice. De fiecare data, tinara "nu are obiectii", dupa se arata in procesele verbale. Primaria Timboiesti detine un teanc gros de asemenea procese verbale, pe care le trimite indarat organului emitent in vederea recuperarii lor pe cale judecatoreasca. Pina acum nu s-a recuperat nici un sfat si toata lumea este sceptica in privinta consolidarii bugetului din activitati legate de prostitutie.


La debut, era minora


Cum era minora cind s-a apucat de meserie, primarul Maricel Alexandrescu a fost nevoit sa mearga la Bucuresti pentru a se ocupa de caz. "Atunci a fost singura data cind am vazut-o, desi este celebra in toata comuna noastra prin numarul mare de amenzi primate", ne-a mai spus primarul. Datorita numarului mare de amenzi, functionarele primariei o compatimesc. "Oare nu o fi si ea bolnava, nu isi ia zile libere, munceste intruna", s-au intrebat salariatele primariei, care arhiveaza procesele verbale. Pe locul doi in topul amendatilor din Tamboiesti, dar la mare distanta, sint doi frati, Duia, care au acumulat din amenzi la regimul circulatiei de peste 800 de milioane de lei vechi. Cind sint opriti in trafic, cei

doi, care fac carausie, prezinta politistilor cele opt certificate de nastere ale copiilor pe care trebuie sa-i hraneasca. Restul amenzilor tin de tulburarea ordinii publice sau de incalcari ale legii mai prozaice.


Fete din Focsani, lasate in urma


Prostituatele din Focsani sint si ele restante la bugetul local, datorita numarului mare de amenzi, insa toate la un loc nu depasesc recordul detinut de Violeta Lautaru din Timboiesti. In scriptele Primariei Focsani, de exemplu, amenzile pentru prostitutie si cele pentru perturbarea linistii publice se regasesc in

categoria "amenzi diverse", a caror valoare restanta este de 5 miliarde de lei vechi. Functionarii municipalitatii spun insa ca doar aproximativ un sfert din aceasta suma reprezinta amenzi pentru prostitutie. In ultimii ani, o singura prostituata si-a platit amenzile. Este vorba despre o tinara in virsta de 22 ani, din Focsani, care avea la activ 53 de contraventii, si care a depus la Trezorerie 68 de milioane lei vechi pentru ca dorea sa emigreze in Italia fara datorii la stat. Potrivit legii, amenzile sint considerate venit la bugetul local, insa primariile nu le incaseaza efectiv niciodata.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 4

Adaugă comentariu
, acum 739399 zile, 6 ore, 15 minute, 9 secunde
Legalizarea prostitutiei nu cred ca este o solutie.Ar insemna ca doamnele respective sa plateasca impozit ,controale medicale etc.Ori daca politistii nu sunt in stare sa adune amenzile,care sunt deja citeste integral
, acum 739399 zile, 6 ore, 15 minute, 9 secunde
Referitor la intrebarea zilei daca trebuie sau nu legalizata prostitutia as spune ca intrebarea ar trebui completata cu date.Respectiv care ar fi avantajele legalizarii?Sau dezavantajele? Si ce citeste integral
, acum 739399 zile, 6 ore, 15 minute, 9 secunde
daa!! prostitutia trebuie legalizata, ar aduce citeva procente bune la PIB. Ar trebui scos din legalitate fumatul, ca e mult mai nociv decat prostitutia.
, acum 739399 zile, 6 ore, 15 minute, 9 secunde
Sunt dezamagit de termenii folositi in acest articol. " incarcarea bugetului local" si "primarie asasinata" ??!!!. Consider ca se forteaza nota si se exagereaza , nu ma asteptam din partea citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.