Ultima oră

VIDEO!!!Incredibil! Doi morţi au fost încurcaţi la morgă, după autopsie

Aurelian Ivan
9 dec 2013 7125 vizualizări
Situaţia tragi-comică s-a petrecut la Serviciul de Medicină Legală din Focşani care a încurcat morţii a două familii u o familie din Popeşti a fost la un pas să îngroape mortul unor creştini din comuna Băleşti u vinovată s-ar părea că este firma care a transportat cadavrele şi care a încurcat brăţările de identificare u „nu am mai trecut prin aşa ceva şi sper să fie şi ultima astfel de situaţie”, ne-a declarat patronul firmei, care susţine că l-a concediat pe angajatul care a provocat situaţia nefericită

De bebeluşi schimbaţi la naştere s-a mai auzit, dar de morţi încurcaţi la morgă ba. Situaţia s-a petrecut în Vrancea, unde morga a încurcat morţii a două familii. Unii au fost la un pas să îngroape pe cine nu trebuie. Când cei de la Serviciul de Medicină Legală au conştientizat eroarea, au chemat familia cu mortul înapoi şi au băgat în grabă sicriul pe uşa din dos. Ion Valy Dănuţ, în vârstă de 42 de ani, din comuna Băleşti, şi Valentin Găitănaru, în vârstă de 55 de ani, din comuna Popeşti, au murit sâmbătă seara, în condiţii aproximativ identice, fiecare în localitatea de domiciliu, iar cadavrele celor doi au fost aduse pentru autopsie la Serviciul de Medicină Legală din Focşani. „Am întrat să vedem mortul şi am observat că nu este al nostru. Le-am spus: „domnule nu este tatăl meu!’. Mi-au zis, că nu, că el este, că trupul se schimbă de la formol, că se mai modifică. Băi, tată, s-o fi modificând dar în halul ăsta? Să se schimbe aşa de mult? Ni s-a impus să-l luăm acasă. Şi l-am luat, ce să facem!”, ne-a relatat situaţia de la prosectură Marius George Găitănaru, fiul „mortului” din comuna Popeşti. Numai că mortul pe care l-au dus acasă să-l înmormânteze era fratele decedat al unor oameni din Băleşti, un bărbat cu 13 ani mai tanăr.

„Mortul nostru a plecat la Popeşti, îmbrăcat cu hainele noastre”
 

Ieri, familia din Băleşti a venit cu preotul din comună să ia trupul neînsufleţit al fratelui şi a descoperit eroarea. ”Noi am venit să ridicăm mortul, că fratele meu a decedat sâmbătă. Am venit să-l luăm cu preotul din Băleşti care l-a găsit pe stradă. Când ne-am dus, era o asistentă, care l-a acoperit repede. Am zis că vreau să-l văd, am dat cearşaful la o parte şi am văzut că nu este fratele meu. S-au revoltat toţi, ne-au vorbit foarte urat”, s-a revoltat Gina Nely Ion, sora „mortului” din Băleşti. Şi preotul a recunoscut că cei de la Medicină Legală insistau în eroare. „S-au încurcat morţii, mortul nostru a plecat în deplasare la Popeşti, celălalt de la Runcu, îmbrăcat cu hainele noastre. Medicii de la Medicină Legală susţineau într-una să-l luăm că ăsta este mortul şi am refuzat”, a spus Neagu Tănăsescu, preotul din comuna Băleşti. Reprezentanţii SML Vrancea au recunoscut în cele din urmă greşeala, mai ales c situaţia a ajuns pană la conducere. „Este o eroare regretabilă care afectează imaginea instituţiei, dar vinovată este firma care se ocupă cu transportatul decedaţilor”, a declarat dr. Silviu Lucasievici, directorul SML Vrancea.
 

S-a găsit vinovatul
 

Când au văzut că problema se complică, cei de la Serviciul de Medicină Legală au dat telefoane peste telefone ca să fie adus mortul din Popeşti în Focşani, pentru a preda trupul familiei pentru ritualul creştinesc. Cum a venit maşina mortuară, au băgat repede trupul pe uşa din dos. Conducerea Serviciului de Medicină Legală a pasat întreaga responsabilitate asupra firmei de pompe funebre cu care Spitalul Judeţean are contract. Patronul a fost convocat ieri de conducerea spitalului pentru a da explicaţii în faţa presei. „Este într-adevăr o situaţie foarte delicată. Nu am mai trecut prin aşa ceva în 20 de ani de când facem această activitate şi sper să fie şi ultima. Nu-i normal, nu-i posibil, nu-i frumos! Ne cerem scuze faţă de familiile îndoliate. Bineînţeles sancţiunea a fost dată, s-a desfăcut contractul de muncă a celui care a greşit. Sâmbătă s-au transportat doi morţi cu aceeaşi maşină şi s-au încurcat brăţările de identificare”, ne-a declarat Gabriel Bratu, reprezentantul firmei de pompe funebre cu care spitalul are contract de transport a persoanelor decedate. Într-un final, cele două familii şi-au primit morţii, dar spun că după ce vor trece peste aceste momente grele vor să denunţe firma pentru ce s-a întâmplat, dar şi autorităţilor medicale care nu au luat măsuri pentru a preveni eroare. Sambătă, Valy Dănuţ Ion, 42 ani, din Râmnicu-Sărat, a fost găsit decedat pe raza satului Băleşti, căzut pe marginea drumului. Se pare că omului i s-a făcut rău şi nu a mai fost capabil să ajungă acasă sau la o casă pentru a cere ajutor. De asemenea, Valentin Găitănaru, de 55 ani, din Popeşti, a fost găsit decedat în crama locuinţei, se pare pe fondul unor probleme cardiace. Dumnezeu să-i odihnească în pace! (Aurelian IVAN)
Pe paltforma webtv a Ziarului de Vrancea puteţi vedea un material video despre acest subiect.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 5

Adaugă comentariu
cornel iuzc, acum 3789 zile, 23 ore, 15 minute, 37 secunde
ii are bratu la mana. tupeu de nash
criticul, acum 3790 zile, 3 ore, 57 minute, 6 secunde
I.M.L. doarme in papuci si da vina pe firma! Pai ce ...firma face actele si autopsia? Nu! Ea cara mortul! De altfel se si vede din declaratiile d-lui Marius George Găitănaru:''Ni s-a impus citeste integral
Toma Alimos, acum 3790 zile, 8 ore, 6 minute, 27 secunde
Cum este posibil sa publicati pe site un articol plin de greseli? Redactorul-sef verifica vreodata articolul inainte de a fi postat? Ati mai auzit de "situatie comic-tragica"? Nu e nimeni citeste integral
coment, acum 3790 zile, 12 ore, 48 minute, 12 secunde
Circu cu prosti in unele institutii Vrincene le gasesti, oare Tu Doamne ii pedepsesti?
R.A., acum 3790 zile, 20 ore, 5 minute, 56 secunde
Trei intrebari; 1.Oare cat de prost sa fii sa nu-l recunosti pe tac'tu,chiar daca-i mort,ca doar n-a fost pulverizat de vreo explozie? 2.Oare cat de nesimtit sa fii ,cand,dupa ce incurci citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.