Local

Vrâncenii care se încălzesc cu lemne de foc vor plăti mai puțin în această iarnă

Ionel Sclavone
10 dec 2021 3228 vizualizări

Vrâncenii care fac focul în sobă ori au centrale pe lemne primesc o veste bună la început de iarnă. Lemnele de foc pentru încălzire, achiziționate de persoanele fizice, școli, spitale, dispensare medicale și unități de asistență socială se ieftinesc. Aceasta deoarece cota de TVA aplicat la vânzarea lemnului de foc a fost redusă de la 19 la 5%.

Este vorba despre două legi care vizează completarea alin. (3) al art. 291 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Actele normative care reduc TVA-ul pentru lemnele de foc au fost promulgate de președintele Klaus Iohannis și urmează să fie publicate în Monitorul Oficial.

Acestea au drept scop susținerea persoanelor vulnerabile din zonele rurale, care încă se mai încălzesc cu lemne. Cota redusă de TVA de 5% este aplicată pentru livrările de lemn de foc, sub formă de trunchiuri, butuci, vreascuri, ramuri sau sub forme similare.

Una dintre legile promulgate de președinte are în vedere aplicarea unei cote reduse de TVA, de 5% pentru livrările de lemn de foc care se încadrează la codurile NC 4401 11 00 şi 4401 12 00, către persoane juridice sau alte entităţi, indiferent de forma de organizare precum şcoli, spitale, dispensare medicale şi unităţi de asistenţă socială, se precizează în propunerea legislativă.

Celălalt proiect de lege prevede o cotă redusă de TVA, de 5%, pentru livrarea de lemn de foc către persoanele fizice.

În prezent, TVA pentru livrarea lemnelor de foc este de 19%.

Iniţiatorii precizează în expunerea de motive că numărul locuinţelor care utilizează lemn de foc pentru încălzire este de peste 2,733 de milioane. Iar aceasta reprezintă majoritatea covârșitoare a locuințelor din România, 85% din totalul gospodăriilor din mediul rural. În aceste regiuni, locuitorii sunt cu preponderenţă pensionari şi persoane cu venituri mici.

La nivel național, însumând locuințele din mediul rural și urban, numărul celor care utilizează lemn de foc pentru încălzire este de peste 3,5 milioane. În procente este vorba despre 45% din totalul gospodăriilor.

Camera Deputaţilor a votat, marţi, 9 noiembrie, în calitate de for decizional, două proiecte de lege care prevăd scăderea TVA-ului pentru lemne de foc de la 19% la 5%. Actele normative se aplică în cazul persoanelor fizice şi a şcolilor, spitalelor, dispensarelor medicale şi unităţilor de asistenţă socială.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.