VIDEO | Un tânăr inginer agronom, angajat al COMCEREAL Vrancea, a murit într-un groaznic accident de circulație în județul Vaslui
Vestea trecerii în neființă a colegului nostru ANDREI PASCAL, de profesie agronom, ne-a cutremurat profund. S-a stins din viață fulgerător, la numai 27 ani, în urma unui tragic accident de circulație, petrecut în data de 26 octombrie în județul Vaslui. Cuvintele sunt puține pentru a descrie durerea din sufletele noastre. Va rămâne mereu în memoria noastră ca un om minunat, cu o educație aleasă, un coleg deosebit, un agronom pasionat și dedicat profesiei sale. Transmitem condoleanțe familiei greu încercate și ne rugăm ca Dumnezeu să-l primească alături de îngeri. REGRETE ETERNE!
Colectivul COMCEREAL SA VRANCEA
Cum s-a produs accidentul. conform jurnaliștilor de la cotidianul local Vremea Nouă Vaslui
Știrea inițială: Un grav accident rutier s-a produs luni 26 octombrie 2020 seara pe Drumul European 581, pe raza comunei Costești. Din primele informații se pare cã în evenimentul rutier au fost implicate trei autoturisme, cu patru victime, printre care și doi copii. Se pare cã accidentul s-a produs din cauza neadaptãrii vitezei la condițiile de drum, iar mașinile s-au izbit frontal. Impactul a fost devastator, iar martorii de la fața locului vorbesc de cel puțin o persoanã decedatã. Din fotografii se poate vedea cum una dintre mașini s-a urcat practic peste cealaltã, pagubele fiind majore. La fața locului sunt direcționate cinci ambulanțe, practic toate resursele SAJ Vaslui, Substația Bârlad. Tot acolo a ajuns și autospeciala pentru victime multiple. Un elicopter SMURD va ajunge la locul accidentului pentru a prelua victimele și a le transporta la un spital din Iași.
Știre actualizată 1:Forțele de intervenție au declanșat planul roșu de intervenție, din cauza numãrului mare de victime. În urma impactului dintre mașini șase persoane au fost rănite dintre care douã au fost declarate decedate. În acest moment cadrele medicale fac eforturi pentru a salva viața unei fetițe de numai patru ani. Copila este resuscitatã la fața locului. Tot acolo a ajuns și prefectul Mircea Gologan, dar și conducerea ISU Vaslui, care coordoneazã misiunea de salvare a victimelor. Traficul este blocat în zonã, astfel s-au format cozi pe zeci de kilometri.
Știre actualizată 2: Accidentul extrem de grav s-a soldat cu doi morți si patru rãniti. Este vorba despre șoferul unei mașini implicate în accident (n.r. - tânărul inginer în vârstă de 27 de ani angajat al S C COMCEREAL Vrancea SA) dar și o fetițã de 4 ani.(...). Patru victime au fost transportate la Spitalul Județean de Urgențã Vaslui, un bãrbat fiind în comã profundã, iar trei persoane, printre care și un bebeluș de 9 luni, au ajuns conștiente, dar au multiple traumatisme provocate de tragicul accident. „La fața locului am avut trimise 8 ambulanțe – 5 de la Bârlad și trei de la Vaslui, precum si ambulanta TIM pentru victime multiple”, a precizat medicul Dan Ungureanu, de la SAJ Vaslui.(...) Conform relatărilor jurnaliștilor de la cotidianul local Vremea Nouă, tânărul inginer angajat al S C COMCEREAL se afla la volanul unui autoturism înmatriculat în Vrancea, ar fi lovit un cap de pod, apoi a intrat într-un BMW pe care l-a proiectat în afara carosabilului. Dupã impact, autoturismul condus de tânãrul inginer angajat al S C COMCEREAL a continuat sã se rostogoleascã pe șosea, a intrat pe contrasens unde a fost lovit de o mașinã înmatriculatã în Iași, care venea din sens opus. Mașinile au ajuns una peste alta și s-au transformat într-un morman de fiare. Tânărul inginer angajat al S C COMCEREAL a fost prins sub autoturisme și a murit pe loc. Cealaltã victimã care a decedat, fetița, se afla împreunã cu pãrintii și cu un alt copil în autoturismul BMW care a ajuns pe câmp. Traficul la fața locului a fost blocat aptoximativ trei ore.
Știre actualizată 3: Iatã cine sunt victimele tragediei de la Costești! Una dintre mașini, un BMW înmatriculat în județul Vaslui, era condusã de un șofer de 31 de ani, din Lunca Banului.(n.r județul Vaslui). Acesta avea alãturi pe soția sa de 30 de ani și copiii lor, un bãiețel de 9 luni și o fetițã de 3 ani, care a decedat. Tatãl, mama și fiul de 9 luni, au ajuns la Spitalul Județean Vaslui. Bãrbatul se află internat la Spitalul Județean Vaslui, conștient și stabil. Într-o stare mai gravă se află soția lui, care a fost transferată la Iași cu fractură de coloană. Bebelușul de 9 luni a fost externat și se află acasă.
În mașina înmatriculatã în județul Iași, care circula spre Vaslui, se afla doar un singur pasager, șoferul, de 54 de ani, din Tomești, județul Iași. Acesta a suferit politraumatisme și a fost dus la Spital la Bârlad. Este conștient și stabil hemodinamic.
În mașina înmatriculatã în județul Vrancea se afla un singur pasager ( n.r șoferul de 27 de ani, inginerul angajat al S C COMCEREAL Vrancea SA), care a și decedat. Acesta (...) se întorcea de la Vaslui la Bârlad, când a cãzut victima acestui cumplit accident. „În cauzã s-a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpã și vãtãmare corporalã din culpã, urmând a se efectua cercetãri pentru a se stabili cu exactitate împrejurãrile în care s-a produs tragicul eveniment rutier”, a precizat Bogdan Gheorghițã, purtãtorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
VIDEO:videonline vrn
.