Local

VIDEO | Sindrofie de imagine la Spitalul județean Focșani, la trei zile după ce o femeie a decedat la câteva ore după naștere

Ziarul de Vrancea
13 iul 2019 5534 vizualizări

 Ce înseamnă să nu ai simțul măsurii, și nici bun simț, ca să să nu mai vorbim de compasiune pentru vrâncenii de rând, s-a dovedit încă odată vineri, 12 iulie 2019, la Spitalul  Județean ”Sfântul Pantelimon” din Focșani! La fix trei zile după ce o femeie a decedat, la câteva ore după naștere (Citiți articolul publicat în Ziarul de Vrancea pe acest subiect accesând titlul alăturat:VIDEO | O femeie de 36 de ani din Odobești a murit la scurt timp după ce a născut la Spitalul Judeţean Focșani!), managerul Constantin Mândrilă, zis ”Conservă” a considerat că-i momentul cel mai nimerit să-și organizeze o acțiune stridentă de imagine! În care s-a lăudat c-a renovat secția ”cu forțe proprii” (de parcă nu pentru aceasta este plătit cu multe zeci de milioane de lei din buzunarele tuturor vrâncenilor plătitori de taxe și impozite!) și c-a dotat-o cu aparatură din fonduri trimise de la minister. Fonduri desigur trimise de acolo, de la minister, doar numai ”intevenția domnului președinte Marian Oprișan.”

VIDEO:Spitalul Judetean de Urgenta "Sf. Pantelimon" Focsani"

”Si pentru ca totul trebuie verificat de către mass media, astăzi au fost invitatii noștri in Secția Neonatologie! Multumim frumos cadrelor medicale pentru că ne-au primit și au stat la dispoziția presei!”- spune Mândrilă într-o postare pe contul de facebook Spitalul Judetean de Urgenta "Sf. Pantelimon" Focsani".

Ce se face că nu știe managerul ”Conservă” este faptul că astfel  de sindrofii de imagine nu înseamnă deloc ”verificat de către mass media”.Vizite neanunțate care-ar putea surprinde realitatea necoafată din Spitalul Județean Focșani nu mai sunt însă demult permise jurnaliștilor. Care trebuie să ”înghită” doare ce le servește când conisideră convenabil pentru el domnul manager ”Conservă”.

Fost secretar general al Prefecturii, actualul director al spitalului județean Focșani, Constantin Mândrilă, a fost condamnat la trei luni cu suspendare pentru că a furat din alimentele destinate sinistraților, după inundațiile din 2005. Cu acest prilej s-a ales cu porecla „Secretarul Conservă“.  În perioada de încercare, până la reabilitare, Mândrilă a ocupat postul de manager public la Primăria Odobești.

În 2012 a devenit manager la Spitalul Județean „Sf. Pantelimon“, în ciuda condamnării penale, fiind instalat în funcție la propunerea PSD după preluarea puterii de USL.  

Constantin Mândrilă este, probabil, singurul manager de spital, într-o situație inedită în sistemul medical românesc, destituit pentru incompetență de două ori consecutiv și repus în funcție, tot de atâtea ori, de doi miniștri diferiți.

În 2013, a fost concediat de ministrul Eugen Nicolăescu deoarece nu a atins indicii de performanță asumați prin contractul de management. Același ministru, însă, i-a semnat imediat decizia de re-numire ca director interimar. La scurtă vreme, Ministerul Sănătății a organizat concurs pentru ocuparea postului de manager la spitalul din Focșani iar singurul concurent care s-a înscris și a câștigat a fost același Mândrilă.

Un an și jumătate mai târziu, situația s-a repetat, trasă la indigo. Singura diferență a fost că, în locul liberalului Nicolăescu, decizia de eliberare din funcție și, ulterior, cea de re-numire ca director interimar au fost semnate de PSD-istul Nicolae Bănicioiu. Constantin Mândrilă a fost destituit din aceleași motive, neîndeplinirea indicilor de performanță și, odată cu concedierea, a primit și numirea ca director interimar. S-a organizat un alt concurs pe care l-a câștigat fără probleme, tot din postura de unic concurent.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.