Local

VIDEO | In memoriam taraful lui nea Dudu din Năruja.Neobositului lăutar Ion Dudu a plecat să le cânte îngerilor la vioară, în urmă cu 9 ani

Mihaela Vlădescu
23 iul 2023 3585 vizualizări

Unul dintre componenţii de bază ai ultimului taraf tradiţional vrâncean a părăsit această lumeîn urmă cu 9 ani.Violonistul Ion Dudu era bolnav şi a murit în somn în ziua de Sfântul Ilie.În memoria sa, unul dintre fiii lăutarului şi sora acestuia, ţaţa Ileana Florea, au cântat duminica următoare la Festivalul de la Paltin. “Acum cu banda merge muzica”, ne-a spus Ion Dudu , înainte de a muri, supărat că folclorul autentic pierde teren în faţa muzicii cântate de calculator.În 1940, taraful lui Dudu avea 15 instrumentişti.

Unul dintre ultimii lăutari de pe Valea Zăbalei a plecat la ceruri în urmă cu 9 ani. Nea Ion Dudu, cunoscut în Vrancea pentru cântările pe care le-a făcut zeci de ani, alături de sora sa mai mare, tanti Ileana Florea, s-a hotărat duminică dimineaţă( n.r. în Ziua de Sfântul Ilie pe 20 iulie 2014 să le cante îngerilor, aşa cum anunţa cu tristeţe, pe pagina sa de facebook, Adriana Bratie, directorul Căminului Cultural şi bibliotecar la Năruja la acea vreme . “Moş Ion Dudu, violonistul nostru, nu mai este printre noi.A plecat azi dimineaţă să le cânte îngerilor. Vineri seara( n.r. 18 iunie 2014) am făcut ultima repetiţie cu el, pentru Festivalul de la Paltin. Acum suntem mai săraci. Taraful din Năruja a mai pierdut un membru de valoare. Membrii Ansamblului <<Comoara Vrancei>> din Năruja transmit sincere condoleanţe familiei îndoliate. Dumnezeu să-l ierte!”, este mesajul postat pe pagina de facebook a Bibliotecii Năruja, duminică 20 iulie 2014.

Nea Ion Dudu avea 77 de ani şi forma, alături de sora sa mai mare, ultimul taraf tradiţional din Ţara Vrancei. Uneori, cu danşii mai canta şi unul dintre fiii lui nea Ion, care mai colaborează şi cu Ansamblul profesionist “Ţara Vrancei”. Ultima apariţie publică a Tarafului lui Dudu a fost la Festivalul “Comoara Vrancei” de la Năruja, de la finele lunii iunie 2014. Atunci taraful a obţinut premiul al II-lea la secţiunea la care a concurat, iar în urmă cu un an a obţinut premiul I pentru prestaţia sa scenică.

Au învăţat instrumentele de mici copii

În luna iunie 2014 a fost şi ultima dată cand reporterii Ziarului de Vrancea au stat de vorbă cu cei doi artişti care, coboraţi de pe scenă, greu au putut fi opriţi din cântat. Au continuat să încante auzul tuturor celor care erau dispuşi să îi asculte, iar meseria pe care au învăţat-o de mici copii i-a ţinut în viaţă. “Eu cant de la vârsta de 12 ani şi mi-au trebuit 6 ani să învăţ ţambalul care nu este uşor deloc. Părinţii au fost cei care ne-au pus în braţe ţambalul şi vioara. Din păcate însă, copiii mei nu au vrut să înveţe”, ne-a spus tanti Ileana Florea, mamă a opt copii. Maestră a ţambalului, aceasta spune că instrumentul la care cantă are cel puţin 40 de ani. Nea Ion Dudu ne spunea atunci că toată viaţa a cântat la vioară, pe care a învăţat-o pe când avea numai 8 ani, iar în taraf  a intrat  pe la 14-15 ani, când îi avea alături pe părinţii săi, cei mai vechi membrii ai tarafului. Regreta faptul că doar unul dintre cei trei copii a dorit să înveţe acest instrument. ”Cântăm de plăcere că asta am făcut toată viaţa. Pe vremuri nu erau aparate de-astea şi ne chemau pe noi. Acum rareori ne mai cheamă să le cântăm. Acum cu banda merge muzica. Dar mai mergem la o petrecere, o logodnă sau o cumetrie, din când în când, iar în rest cântăm la festivaluri”, ne-a declarat atunci nea Ion Dudu.

Cândva erau 15 membri…

Înfiinţat în anii 1940, taraful lui Dudu avea cândva 15 membri, avându-i în componenţă şi pe Ion Dudu şi Voica Dudu, părinţii celor care mai cântă astăzi. Taraful a funcţionat pană în anii 1970, conform informaţiilor publicate de fostul director al Căminului Cultural din Năruja, Titel Toader Chirilă, în cartea sa, “Năruja, inima Vrancei”, cu nouă viori, trei ţambale, un acordeon şi două cobze. După anii 1970, numărul membrilor a scăzut la 12, iar după 1992 la opt.

Lăutarul Ion Dudu a cântat până în ultima zi

Încet-încet, componenţii tarafului au părăsit această lume, iar ultimul taraf tradiţional vrâncean mai avea doar doi membri: Ion Dudu şi Ileana Florea, iar ocazional li se alătura şi unul dintre fiii lui nea Ion. Fiecare apariţie a acestora era o încântare pentru spectatori, iar vestea părăsirii acestei lumi de către nea Ion a adus tristeţe în sufletele celor care l-au cunoscut şi au apreciat muzica tradiţională. “Taraful lui Dudu” din comuna vrânceană Năruja a reprezentat zeci de ani liantul sonor, cu o “culoare” instrumentală şi o autenticitate reportorială deosebite pentru folclorul tradiţional local. În egală măsură, acest grup instrumental (cobză, vioară, ţambal) original, cu mare valoare artistică şi interpretativă, coagulat în jurul neobositului lăutar nărujean, Ion Dudu, căruia i s-a alăturat şi fiul său, Ionel Dudu-violonist, împreună cu ţambalista ţaţa Leana, sora “leader-ului” Dudu, s-a remarcat în numeroase festivaluri şi concursuri locale, zonale, regionale, naţionale şi internaţionale, obţinând numeroase premii importante pentru ei şi comunitatea pe care au reprezentat-o cu cinste, timp de aproape 40 de ani. În ultimii 33 de ani acest taraf renumit, “Taraful lui Dudu”, a devenit, putem spune, emblematic pentru Festivalul folcloric de interpretare-“Comoara Vrancei”- de la Năruja, pe a cărui scenă au obţinut, prin valoare şi talent, tot atâtea trofee. ”Pe 20 iulie 2014, într-o zi de odihnă şi mare sărbătoare creştină, duminica, leader-ul lor, Ion Dudu, la o vârstă respectabilă, <<s-a hotărât să se odihnească>>, mergând către cele veşnice, dar, grijuliu cum l-am cunoscut, privind <<soarta>> tarafului său, care-i poartă numele, lăsându-şi fiul să-i continue munca cu pasiune şi dăruire. Ai toată încrederea, nea Ioane, că-i vom sta alături lui Ionel, pentru ca arta instrumentală, pe care i-ai împărtăşit-o cu dragoste şi acurateţe stilistică a repertoriului instrumental, să fie prezentă şi vie, an şi an, pe scenele Vrancei, ale Romaniei şi dincolo de hotarele ei. Odihneşte-te-n pace, om bun!”, este mesajul postat de Eugen Dănuţ Stoianof, consultant artistic şi şef de secţie la Centrul Cultural Vrancea pe pagina de facebook a instituţiei, duminică 20 iulie 2014.

Taraful va cânta duminică la Festivalul de la Paltin

Toată săptămana trecută taraful a făcut repetiţii, preciza pe 20 iulie 2014 Adriana Bratie, directorul Căminului Cultural Năruja, pentru festivalul care avea loc duminică 27 iulie, la Paltin. “Zilele acestea, în fiecare seară am repetat, ultima dată vineri seara. Pregăteam un dans nou cu acompaniamentul tarafului. Vioara lui nea Ion Dudu a rămas orfană acum. Fiul dumnealui şi tanti Ileana sunt ultimii care cantă în taraf, după dumnealor nu mai vine nimic. Nea Ion a făcut cinste folclorului nărujean. A fost în străinătate, unde ne-a reprezentat cu cinste”, ne-a mai spus Adriana Bratie. Fiul lui Ion Dudu şi tanti Ileana Florea au dat asigurări atunci că, în memoria lui nea Ion Dudu, vor urca, duminica aceea, pe scena Festivalului de la Paltin. (M. VLĂDESCU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.