Local

Vești bune pentru pensionarii vrânceni: Luna octombrie vine cu a doua tranșă din ajutorul financiar de până la 1000 de lei

Ionel Sclavone
1 oct 2023 2452 vizualizări

Pensionarii vrânceni cu venituri sub 3.000 de lei vor primi ce-a de-a doua tranșă a ajutorului financiar alocat de guvern. Banii vor fi plătiți în prima jumătate a lunii octombrie, conform anunțului oficial. În aceste zile sunt tipărite taloanele de pensii cu aceste ajutoare financiare.

 

 

 

 

În prima jumătate a lunii viitoare, pensionarii care beneficiază de ajutorul financiar își vor primi cea de-a doua tranșă. Astfel, în primele zile banii vor ajunge la cei ce primesc pensia prin mandat postal. Iar de pe 12 octombrie vor fi alimentate și conturile celor care au ales să încaseze pensiile pe card. Odată cu pensiile vor fi virate și sumele aferente ajutorului financiar. Iar sum ava fi înscrisă pe taloanele de pensii,

Ajutorul financiar este acordat pensionarilor din sistemul public de pensii, celor din sistemul pensiilor militare de stat şi beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 3.000 de lei.

Actul normativ prcizează că este vorba despre veniturile obșinute și nu doar de pensii. Iar la stabilirea ajutorului social se vor lua în calcul și eventualele venituri din salarii sau din indemnizații sociale pentru pensionari. Nu sunt luate în calcul sumele câștigate din activități indepedente sau chirii, dividende ori drepturi de autor.

Cuantumul ajutorului plătit este diferit în funcție de valoarea pensiilor. Astfel, luna viitoare pensionarii vor beneficia de un ajutor financiar în cuantum de 1.000 de lei, dacă veniturile lunare ajung până la 1.500 lei, inclusiv; în cuantum de 800 de lei, dacă veniturile lunare ajung între 1.501 lei și 2.000 lei, inclusiv; în cuantum de 600 de lei, dacă veniturile lunare sunt cuprinse între 2.001 lei și 3.000 lei, inclusiv.

Sumele sunt acordate în două tranșe, după cum prevăd reglementările legale. Astfel, o primă tranșă, reprezentând 50% din valoarea ajutorului a fost alocată în luna ianuarie. Acum, octombrie, va fi plătită cea de-a doua tranșă, tot de 50%.

Banii sunt acordați prin intermediul caselor de pensii și nu se iau în calcul la stabilirea plafonului prevăzut pentru ompensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor. Tototdată, acest venit nu va putea fi executat silit prin poprire.

 

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.