Local

Un mopedist băut a ajuns în şanţ

Dan Chiriac
4 sep 2017 1184 vizualizări

Poliţiştii au întcomit altre dosare penale pentru infracţiuni rutiere

Un mopedist băut a provocat un accident la Reghiu. Poliţiştii au stabilit că un bărbat din comuna Reghiu, în timp ce conducea un moped neînmatriculat şi fără a poseda permis de conducere pe direcţia Milcovelul către DN 2M a pierdut controlul acestuia, cazând în şant. Întrucât conducătorul mopedului emana halena alcoolică i s-a solicitat să fie testat cu aparatul alcooltest. Acesta a refuzat motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală, dar acesta nu a fost de acord cu recoltarea mostrelor biologice. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat. Tot pe 3 septembrie a.c., poliţiştii din Vidra au depistat un bărbat de 38 ani, din comuna Valea Sării, în timp ce conducea un autoturism care avea autorizaţia de circulaţie provizorie expirată din data de 25.08.2017. În cauza s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat. Duminică seara, în comuna Nereju a fost depistat un tânăr de 24 ani, din localitate,  în timp ce conducea pe DN 2 M un autoturism care avea autorizaţia de circulaţie provizorie expirată din data de 03.01.2013. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducere a unui vehicul neînmatriculat şi fără a poseda permis de conducere. La data de 2 septembrie a.c., ora 09:34, a fost depistat un bărbat de 51 ani, din oraşul Odobeşti, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 205C pe raza comunei Vârteşcoiu, iar în urma testării alcoolscop a rezultat o concentraţie de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal. Tot sâmbătă, poliţiştii adjudeni au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 29 ani, din localitate, care la solicitarea documentelor a declarat că nu le are asupra sa. În urma verificărilor făcute s-a stabilit faptul că autoturismul în cauză este radiat din circulaţie din data 31.01.2017. În cauză a fost întocmit dosar penal. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.