Local

Tinerii vrânceni, buni de plată: Elevii și studenții care lucrează în timpul liber vor plăti contribuții sociale

Ionel Sclavone
28 iul 2022 2930 vizualizări

Elevii și studenții vrânceni care lucrează în timpul liber sunt obligați să plătească contribuții pentru asigurările sociale și de sănătate, indiferent de veniturile pe care le obțin. Până acum, aceștia erau scutiți de plata contribuțiilor dacă obțineau venituri mai mici de salariul minim pe economie.

Potrivit Codului fiscal, elevii și studenții intră în categoria persoanelor care obligate să plătească CASS dacă obțin venituri salariale sau din activități independente, activități agricole, silvicultură și piscicultură. Noile reglementări au intrat în vigoare zilele trecute odată cu apariția OG 16/2022. Până acum, dacă lucrau în timpul liber, atunci când nu frecventau cursurile, aceștia datorau contribuții doar pentru veniturile care depășeau salariul minm brut pe țară.

Regula a fost schimbată, iar pragul de venit minim a fost eliminat, drept urmare, elevii și studenții vor datora contribuții, indiferent de câștigurile obținute sau de timpul petrecut la muncă.

Conform noilor reglementări, beneficiază de scutire de la plata CASS, elevii cu vârstă de până la 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, elevi sau studenți, uceniciii sau studenții, studenții-doctoranzi care desfășoară activități didactice, dar și persoanele care urmează instruire pentru a deveni soldați sau gradați profesioniști, dar numai câtă vreme nu înregistrează venituri.

Până acum, aceste categorii sociale erau scutite de plata contribuțiilor dacă veniturile pe care le obțineau din diferitele munci prestate în timpul liber se încadrau în limita salariului minim brut pe țară.

De menționat că noile reguli se aplică și tinerilor cu vârsta de până la 26 de ani care provin din sistemul de protecție a copilului. Dacă obțin venituri din salarii, din activități independente, agricultură, silvicultură și piscicultură, indiferent de nivelul lor, și aceștia vor datora CASS.

Supraimpozitarea contractelor cu normă de lucru parțială

Pe de altă parte, o nouă reglementare care va intra în vigoare începând cu 1 august îi va afecta pe angajatorii care apelează la lucrători cu contracte part-time. Aceștia vor fi obligați să plătească contribuții sociale la nivelul salariului minim brut pe țară aferent unei norme întregi. Chiar dacă numărul de ore lucrat efectiv de angajat este mai mic.

Astfel, începând cu luna august, pentru contractele part-time remunerate cu mai puțin de 2.550 lei/lună, angajatorul va plăti CAS de 638 lei și CASS de 255 lei. Practic, el va trebui să suporte diferența dinte sum ape care o achită în prezent și valoarea raportată la salariul minim brut.

Vor fi scutiți de această majorare a conbtribuțiilor lucrătorii care au mai multe contracte de muncă dacă baza lunară de calcul aferentă este cel puțin egală cu salariul minim brut. Vor mai beneficia de scutire elevii sau studenţii, cu vârsta până la 26 de ani, aflaţi într-o formă de şcolarizare, ucenicii de până la 18 ani persoanele cu dizabiități sau alte categorii cărora prin lege li se recunoaște posibilitatea de a lucra mai puţin de 8 ore pe zi.

O altă categorie socială care nu va fi supraimpozitată este cea a pensionarilor pentru limită de vîrstă din sistemul public de pensii. Excepție vor face pensionarii care beneficiază de pensii de serviciu în baza unor legi/statute speciale, precum şi cei care cumulează pensia din sistemul public de pensii cu pensia stabilită în unul dintre sistemele de pensii neintegrate sistemului public de pensii.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.