Local

S-a stins din viață îndrăgitul profesor de geografie focșănean, domnul Georgică Pupăză

Daniel Muşat-Mureşanu
28 sep 2023 7236 vizualizări

O veste tristă anunțată de doamna profesor Daniela Neacșu, fiica familiei distinșilor profesori de geografie Stela și Georgică Pupăză a căzut peste învățământul focșănean!

Tatăl meu Georgica, <<profu’ de geografie Pupază>>, a plecat astăzi 22 Septembrie 2023 în ultima lui excursie. Își ia rămas bun de la noi, marți 26 sept. , ora 12:00 , din Biserica Sf. Dumitru din str. Eroilor nr.4 Focșani.”

Profesorul Georgică Pupăză a fost și inspector școlar de geografie la Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Vrancea.A predat geografie la fostul Liceul industrial nr,1 actualul Colegiu Tehnic ”Edmond Nicolau” și Colegiul National "Unirea" Focșani.

În semn de respect pentru domnul profesor am scris un capitol în cartea ,,Strada Mare a Unirii, colț cu Republicii”. A plecat într-o zi de septembrie, lună care este marcată de deschiderea școlilor și pe care domnul profesor o îndrăgea foarte mult. Anul acesta, însă dânsul nu se va mai afla la catedră, dar se va odihni în Cimitirul Nordic din Focșani. Veșnică Recunoștință!

”În anul 1975 am făcut cunoștință cu primii mei profesori. Făcând școala gimnazială în cartierul Sud, unde funcționa liceul Pedagogic, am fost privilegiat să  am dascăli de elită ai învățământului focșănean. Atunci nu aveam de unde să știu ca pe mulți dintre dânșii îi voi avea profesori și în liceu. Una dintre doamnele care mi-au marcat existența de elev în anii de gimnaziu și liceu, a fost doamna profesoară Stela Pupăză. Mă capta felul dânsei de a preda geografia. Îndrăgisem acest obiect datorită dânsei. La fiecare oră a dumneai mă repezeam să aduc harta de pe care învățam să localizăm punctele geografice. Deși la început mi se părea severă datorită timbrului vocal, în realitate era foarte blândă și sensibilă. Surpriza a venit în anul 1978 când am intrat la liceul Pedagogic, secția <<filologie-istorie>> și am continuat să fac geografia cu doamna profesoară, aceeași din clasele V - VIII. Bucuria a fost și mai mare când, în anul I de liceu am aflat că vreme de doi ani îmi va fi și dirigintă. Cum au auzit colegele mele că o cunosc pe doamna de geografie, au început să mă  asalteze cu întrebări:

- Cum este profa de geografie? 

- Este severă? Pune note mari? 

Ba chiar cineva dintre colege m-a întrebat:

- Daniele, doamna lasă corijenți ? 

Zâmbeam și le răspundeam tuturor că am avut noroc de o doamna dirigintă foarte bună. Un singur lucru o caracteriza pe doamna profesor Stela Pupăză: CORECTITUDINEA. Orele dânsei de dirigentie erau adevărate lecții de viață. Deși eram doar doi băieți în clasă, printre 22 de fete, niciodată nu ne-am simțit neglijați. Amintiri plăcute mi-au rămas și din perioada toamnelor îmbelșugate, când viile se coceau și mergeam împreună cu tot liceul la cules. Era perioada când dânsa ne cunoștea mai bine. De câte ori mă întâlnesc cu vreo fostă colegă nu ezită să mă întrebe dacă am mai întâlnit-o pe doamna Pupăză. Îi răspund cu drag afirmativ și o asigur că dânsa este bine și o întâlnesc destul de des în zona pieței. Nu era severă ca dascăl dar se bucura de o autoritate aparte. Ca băiat scăpam de dojeniledoamnei, însă aproape nicio fată nu scăpa de celebra replică a doamnei profesor. <<Fetițo puneți panglica frumos pe cap!>> Alături de doamna dirigintă, atât la catedră cât și în viață îi este domnul profesor de geogradie Georgică Pupăză. Un om deosebit cu mult bun simț cum rar se mai întâlnește astăzi. Deși dumnealui nu mi-a fost dascăl am reușit să îl cunosc și să îl apreciez foarte mult pentru modestia sa. Ne întâlnim frecvent pe stradă sau prin parcuri și purtăm discuții despre cum a fost învățământul în vechiul Focșani și cum este acum. Cum se purtau elevii în vremurile acelea și cum se poartă acum. De fiecare dată la sfârșitul acestor discuții domnul profesor oftează amar semn că nimic  nu mai este cum era odata. Trecută de pragul celor de 80 de toamne ale vieții, familia Pupăză rămâne celebră pentru dăruirea și longevitatea cu care au educat elevii și cu această ocazie eu le doresc multă sănătate și viață lungă împreună. Dumnealor se bucură și de fiica Daniela Neacșu (Pupăză) care a ales asemenea părinților să îmbrațișeze profesia de dascăl.”

Ziarul de Vrancea transmite condoleanțe familiei și apropiaților profesorului focșănean Georgică Pupăză!Dumnezeu să-l odihnească în pace!


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.