Local

Rețeaua de apă de la Soveja apare pe o listă a rețelelor clandestine din România care funcționează fără aviz sanitar

Ziarul de Vrancea
26 iun 2020 2209 vizualizări

”Soveja (Vrancea). Comuna are o rețea de apă din anul 2000, însă aceasta a funcționat fără aviz din cauza analizelor care indicau o contaminare de natură fecală. «Se mai întâmplă, se mai ia curentul, se mai trăsnește, mai sare o siguranță și până vin băieții să repare ….», a încercat să ne explice viceprimarul Daniel Dobrin. Acesta susține că recent s-au făcut investiții în modernizarea rețelei, iar apa a fost adusă în parametri, urmând să se obțină și autorizație sanitară”, precizează ancheta jurnaliștilor de la recorder.ro

Ziarul de Vrancea a publicat recent mai multe articole având ca subiect rețeaua apa potabilă din Soveja.

Le puteți reciti accesând titlurile alăturate:Soveja – comuna cu „cea mai bună apă potabilă din țară”;

Drept la replică solicitat de Primăria Soveja;

FOTO | Investiţie de 2,2 mil. euro în comuna Soveja pentru asigurarea apei la robinet 24 de ore din 24;

Recorder.ro publică harta apei contaminate din satele României. Vezi cum arată harta Vrancei

Citiți în întregime articolul care se referă rețeaua de apă de la Soveja publicat de recorder.ro accesând titlul alăturat:Harta Recorder a scos la iveală zeci de rețele de apă clandestine, care funcționează fără aviz sanitar


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.