Local

Primul student din familie: Tinerii vrânceni din zona rurală vor fi susținuți să urmeaze o facultate

Ionel Sclavone
15 ian 2024 2623 vizualizări

Tinerii vrânceni, din grupuri defavorizate ar putea avea acces mai ușor la învățământul superior. Autoritățile își propun să lanseze un program destinat susținerii tinerilor, din astfel de medii, în sistemul de educație universitar.

Programul pregătit de autorități, numit „Primul student din familie” propune o serie de măsuri, destinate elevilor din medii defavorizate (din zona rurală, de exemplu) prin intermediul cărora, aceștia să poată urma cursurile unei facultăți. Între altele se are în vedere inclusiv majorarea burselor de merit sau sociale.

Programul este inițiat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și este gândit să vină în sprijinul celor care doresc să urmeze o facultate. Acesta este inclus în Programul Național pentru Reducerea Abandonului Universitar, prevăzut în Legea nr. 199/2023 a învățământului superior. Finanțarea sa va fi asigurată printr-un apel competitiv de proiecte din cadrul Programului Educație și Ocupare 2021 - 2027 și din bugetul de stat.

Astfel, se dorește acordarea unor ajutoare elevilor din acele grupuri sociale pentru care este foarte dificil să urmeze cursurile unei univeristăți. Între altele, pe lângă susținerea materială, acești elevi vor beneficia de consiliere în tranziția de la liceu la universitate.

Programul are în vedere tinerii din mediul rural (dar nu numai) cărora li se oferă oportunitatea de a deveni primii, din famiile lor, care urmează cursurile unei instituții de învățământ superior.

Măsurile destinate acestor tineri vizează măsuri pentru sprijinirea tranziției la studiile universitare, începând cu clasa a XI-a; măsuri pentru combaterea reducerii abandonului universitar în rândul studenților proveniți din familii cu un nivel scăzut de educație; măsuri dedicate accesibilizării instituțiilor de învățământ superior, inclusiv prin achiziția de echipamente IT și dezvoltarea de instrumente specifice proceselor educaționale care includ studenți cu dizabilități.

În cadrul programului „Primul student din familie”, pe perioada participării la activitățile acestuia, elevii și studenții pot beneficia de suplimentarea bursei sociale/ de merit cu 350 de lei/ lună.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.