Local

Prefectul Hornea părăsit de doi colaboratori importanți: Șeful Cancelariei și purtătorul de cuvânt au plecat din Prefectură

Ionel Sclavone
29 iun 2017 2449 vizualizări

Romeo Paul Postelnicu a părăsit Prefectura, retrăgându-se la pensie, și nu mai ocupă funcția de șef al Cancelariei Instituției Prefectului. Tot în această perioadă a demisionat din funcție și purtătorul de cuvânt Tiberiu Condrea.

Prefectul Sorin Hornea a confirmat plecarea celor doi colaboratori, precizând că acest lucru s-a petrecut în urmă cu câteva săptămâni. „Domnul Postelnicu a ales să se retragă la pensie iar purtătorul de cuvânt Tiberiu Condrea a plecat prin demisie. Le-am mulțumit pentru colaborare și ne-am despărțit în condiții amiabile“, a declarat Sorin Hornea.

El a menționat că nu s-a gândit, încă, dacă va delega pe altcineva să ocupe pozițiile rămase libere, în cadrul Cancelariei sale: „Am fost prins cu alte probleme și nu am avut vreme să mă gândesc. Voi vedea în perioada următoare, dacă va fi cazul să desemnez pe altcineva.

Fostul purtător de cuvânt al Prefecturii, Tiberiu Condrea a precizat că a luat decizia de a încheia relațiile de muncă de comun acord cu prefectul:  

„Am încheiat relațiile de muncă de comun acord deoarece am hotărât să mă concentrez pe alte proiecte, personale, mult mai importante pentru mine.“

În vreme ce colaboratorii au început să-l părăsească, prefectul Hornea rezistă încă în funcția pe care a ocupat-o în primăvara anului trecut. Deși se vorbește de înlocuirea sa încă de la preluarea puterii de către PSD, prefectul Hornea a supraviețuit Guvernului Grindeanu. Rămâne de văzut ce se va întâmpla după instalarea executivului condus de Mihai Tudose.

Romeo Paul Postelnicu a fost desemnat director al Cancelariei Prefectului de Vrancea, de Sorin Hornea, în aprilie 2016, datorită experienței sale în domeniul administrației publice. În trecut el a ocupat  mai multe funcții în administrație, la nivel județean și național. A fost prefect de Vrancea între anii 1993-1995, secretar al Consiliului Județean, până în anul 2001, președinte al Agenției Naționale a Funcționarilor Publice în intervalul 2002 - 2005, după care a revenit la Consiliul Județean ca secretar între anii 2005 și 2006. În 2008, Romeo Postelnicu a candidat la primăria Focșani din partea PNL și s-a clasat pe locul III. Vreme de doi ani, între 2008 și 2010 când s-a retras din politică, a fost consilier local ales pe listele liberalilor. Romeo Paul Postelnicu a îmbrățișat și cariera universitară în prezent fiind decan al Facultății de Drept a Universității „Petre Andrei“ din Iași.

Celălalt colaborator al prefectului Hornea, fostul jurnalist Tiberiu Condrea a renunțat la presă pentru politică, activând o bună perioadă de vreme în PNL ca purtător de cuvânt. În 2012, odată cu instalarea guvernului USL el a preluat funcția de purtător de cuvânt în Prefectură unde a activat până în 2014. A revenit în aceiași funcție, o dată cu instalarea lui Sorin Hornea, în aprilie 2016.  


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.