Poetul focșănean care a fost președinte al Tribunalului Focșani, prefect al Județului Putna și membru al Comisiei Centrale
Dimitrie Dăscălescu, considerat unul dintre poeții Unirii de la 1859, a deținut funcțiile de președinte al Tribunalului Focșani, prefect al Județului Putna și membru al Comisiei Centrale în timpul cârmuirii Principatelor Române Unite de către Alexandru-Ioan Cuza. Poetul-jurist a fost socrul marelui inginer și arhitect Ion Mincu, întemeietorul școlii românești de arhitectură neo-clasică.
Poetul focșănean Dimitrie Dăscălescu, exponent al luptei pentru împlinirea idealului național
Dăscăleștii au fost, se pare, așa cum aflăm din Arhondologia Moldovei scrisă de cronicarul Constantin Sion, români de la târgul Râmnicu Sărat. Moșul acestora ar fi fost dascăl din Țara Românească. Acești strămoși ai poetului Dimitrie Dăscălescu erau de meserie cojocari. Unul dintre ei, Scarlat, ar fi intrat scutelnic la paharnicul Asanache Robescu. Din nefericire, a trebuit să fugă din casa acestuia în raiaua Brăilei împreună cu o nepoată a paharnicului de care se îndrăgostise. S-au reîntors după moartea lui Asanache Robescu și au fost înzestrați de soția acestuia cu o dugheană, 1000 de lei și o fâșie de moșie. Copiii lor au fost dați la învățătură, și astfel, sub hatmanul Ștefanache Vogoride, bunicul poetului ar fi ajuns staroste de Putna. Tatăl poetului, Scarlat Ștefanache Dăscălescu, născut în anul 1800, a studiat la Școala lui Veniamin din Lesbos și apoi la școala lui Gheorghe Lazăr, unde l-a cunoscut pe Ion Heliade Rădulescu. În 1819, a devenit secretarul caimacamului Craiovei și al consulului rus Pini la București. Deschis la minte și novator, a făcut parte din lista partidei liberale a cărvunarilor, devenit comis și spătar de Tecuci, s-a căsătorit cu unica fiică a postelnicului Asanache Danu. Acesta era proprietar în Focșani din 1807 în urma căsătoriei cu Ruxandra, când a căpătat drept și asupra moșiei din Câmpuri. Inițial, mama poetului, Marghioala Danu, fusese logodită cu spătarul Gavril Sturdza, dar pentru că acesta ceruse toată averea de la început, Asanache Danu a rupt logodna și a căsătorit-o pe fie-sa cu Ștefan Dăscălescu, președinte al judecătoriei Putna. Marghioala sau Maria Danu, cum mai era cunoscută, i-a adus ca zestre moșiile Câmpuri, Conțești și Căpătanu. Cei doi au avut împreună 13 copii dintre care au supraviețuit doar jumătate. Poetul Dimitrie Dascălescu s-a născut în 1827 în această familie, considerată de vază, din Focșanii Moldovei. Așa cum se obișnuia pe atunci, deși apăruseră școli publice și particulare, copilul Dimitrie a început să studieze acasă cu dascăli particulari. Cum influența grecească, manifestată și prin limbă, era în scădere, la insistențele tatălui, deosebit de preocupat de educația fiilor săi, încă de la vârsta de cinci ani, așa cum mărturisește în poezia Mijloacele a început să învețe limba lui Moliere, după care, în condițiile creșterii dominației rusești după războiul din 1828-1829, în timpul guvernatorului Pavel Kiseleff și a Regulamentului Organic, a studiat limba vecinilor dinspre răsărit. Când a sosit vremea, așa cum procedau mai toți tinerii înstăriți pe vremea aceea, a plecat să studieze la Berlin și la Paris, de unde s-a întors dezamăgit în țară, sperând să capete o slujbă pe măsura străduințelor sale intelectuale.
În 1845, domnitorul Gheorghe Bibescu s-a căsătorit la Focșani cu Maria Văcărescu. Nașii mirilor au fost Mihail Sturdza domnul Moldovei și soția sa Smaranda, care au fost găzduiți în casele Dăscăleștilor. Așa cum povestea poetul Grigore Alexandrescu, „seara fu petrecere în casele lui Costache Dăscălescu, zidire elegantă, albă, gospodărească cu un peristil de patru coloane zvelte, așezate în semicerc și care ar fi avut în interior o capelă în stil gotic, saloane luxos mobilate și oglinzi venețiene. Nu se poate închipui cât alai putea să intre într-o astfel de locuință care, de altfel, se afla într-o mare ogradă înconjurată cu ziduri groase și avea alte numeroase acareturi în fund. Mulți invitați vor fi stat în curte. Sub privirile fermecate ale spectatorilor, se ridicau baloane de care erau atârnate cununi formate din candele aprinse cu lumini colorate, iar din baloane se coborau porumbițe, depunând la picioarele mirilor versuri și flori”.
La 27 martie 1848, începea la Iași revoluția de la 1848, înăbușită încă din fașă de către domnitorul Mihail Sturdza, care i-a exilat pe cei ce participaseră la adunarea de la hotel Petersburg și semnaseră Petițiunea Proclamațiune. Evenimentele din martie 1848, l-au găsit pe Dimitrie Dăscălescu sameș la Iași. Implicat în evenimente, a fost trimis acasă sub pază. În casa tatălui său Ștefan Scarlat Ștefănescu, care nu s-a raliat evenimentelor din 1848 având o altă viziune privitoare la dezvoltarea Țărilor Române, a fost găzduit mai bine de o lună domnul Moldovei Mihail Sturdza. Deși autoritățile au luat măsuri de întărire a graniței între cele două principate, revoluționarii Grigore Balș, Iorgu și George Sion, au reușit să se strecoare în Focșanii Munteni. Alexandru Sihleanu, care era șef secțiune în Departamentul Postelniciei, este arestat sub acuzația că i-a sprijinit pe revoluționari. Ziua de 11 iunie, când revoluția de la 1848 părea victorioasă dincolo de Milcov, în Țara Românească, a fost sărbătorită cu mare solemnitate la Focșani. De dimineață și până la miezul nopții, mulțimi de oameni, însoțiți de lăutari cântau și dansau salutându-se cu lozinca „să trăiască frăția, dreptatea patrioților cei buni, să trăiască toată România”. S-a strigat de asemenea „Să trăiască unirea poporului român”. O săptămână mai târziu, focșănenii erau chemați să se înscrie în Garda Națională. În iulie 1848, în Focșani s-a aflat, timp de două săptămâni, Nicolae Bălcescu, secretar al guvernului provizoriu, care avea misiunea de a-l primi pe comisarul turc Talaat Efendi. În perioada în care s-a aflat aici, Nicolae Bălcescu analiza modul în care se aplicau măsurile revoluționare în satele din apropierea Focșanilor și concluziona că era nevoie de adâncirea prefacerilor prin eliberarea robilor țigani, elaborarea unui regulament al Gărzii Naționale și înființarea unui club de oameni tineri care să se ocupe de înfăptuirea programului revoluției.
În 1850, Dimitrie Dăscălescu colabora la revistele vremii, la Gazeta de Moldavia a lui Asachi, în casele căruia se desfășurau seratele literare, la Steaua Dunării și mai târziu la România literară înființată de Vasile Alecsandri. De altfel, în această Foaie periodică ce apărea săptămânal la tipografia Franceso-Română și avea 12 pagini, publicau cei mai vestiți condeieri ai vremii: Al. Odobescu, Alecu Russo, Gr. Alecsandrescu, D. Bolintineanu, N. Beldiman, Radu Ionescu sau N. Istrati. În primul număr al Revistei literare, Dăscălescu a publicat poezia „Ziorile” ce a dat numele primului său volum de versuri, volum dedicat maicuței sale în semn de recunoștință, apărut în 1854. În alte numere ale aceleeași reviste au fost publicate poeziile „Credința” și „Mijloacele” ce făceau parte din al doilea volum al său apărut în 1856 intitulat „Skrisori din Țara Țânțăreaskă” și „Poesii” noue, publicat la tipografia Buciumul Român din Iași. Poeziile din al doilea volum reflectă nostalgia după trecut, dar și idealurile de egalitate și dreptate socială. De fapt, mai toate poeziile lui Dimitrie Dăscălescu, fie ele epistole, satire, poeme, cuplete sau poezii de dragoste cuprindeau elemente autobiografice. Poeziile vorbeau despre călătoriile în străinătate, la Paris și Berlin, dar și despre iubirea față de frumoasa Lis, Elisa Robescu pe care a luat-o de soție în 1855.
După înfrângerea Rusiei în războiul Crimeii (1853-1856), s-a organizat Congresul de pace de la Paris ( 13-18 martie 1856). Contele Walewski, ministru de externe al Franței, a propus unirea Țărilor Române sub un prinț străin. Au susținut propunerea Rusia, Prusia și Sardinia, care susținând unirea Principatelor, își susțineau, de fapt, propriile interese. Au fost împotrivă Austria și Turcia, ce nu doreau un stat românesc puternic în coastele lor. Întrunirile unioniștilor focșăneni se desfășurau în partea valahă a orașului, unde era un climat propice libertății de gândire și exprimare. Astfel, s-a constituit un Comitet Unionist din care făceau parte: Ștefan Dăscălescu, Dimitrie Dăscălescu, Costin Stamatin, Scarlat Bontaș, Costache Lascăr, Apostu Ioan etc. Toți erau influențați de ideologiile noi ale epocii și membrii ai unor societăți sau ligi masonice. Ștefan Dăscălescu, tatăl poetului, era un cărvunar, un novator, membru al Partidei Liberale și în același timp membru al unei societăți secrete de sorginte masonică, ramură a lojei Phoenix din Moscova. Costin Stamatin, cumnatul lui Dimitrie fusese membru în Conjurația Confederativă a comisului Leonte Radu. A participat la întrunirile conspirative ale Comitetului Unionist ce aveau loc în Focșanii Munteni, aducea de aici ziare și manifeste favorabile unirii, ținea permanent legătura cu Comitetul Central al Unirii din Iași. Totodată denunța abuzurile partidei antiunioniste și organiza mișcarea de rezistență împotriva acesteia. Socrul lui Dăscălescu, Constantin Robescu era membru în Loja Neamului Nostru înființată la Iași în 1846. Scarlat Bontaș, ridicat în boierie de domnitorul Ioniță Sandu Sturdza, ținea pasul cu spiritul progresist al vremii. Se afla de asemenea printre cărvunari și se găsea pe listele Partidei Liberale. Fusese locțiitor de ispravnic la Putna, iar din 1850 prezident al Consiliului din Focșanii Moldovei. Împreună cu aga Ștefanache Stamatin a condus delegația părții moldovene la întrunirea cu cei din Sfatul din Focșanii Munteni, unde s-a discutat despre măsurile pentru destuparea hotarului despărțitor. A pus la dispoziție casa sa ori de câte ori a fost nevoie: în timpul războaielor ruso-austro-turce a fost transformată în spital sau în local pentru încartiruirea ofițerilor, iar după unirea din 1859, va fi sediul Comisiei Centrale. Într-un raport pe care baronul Tallengrand l-a înaintat contelui A. Walewski se arăta că a fost primit cu mult entuziasm în partea munteană a orașului Focșani, unde au venit mulți dintre moldovenii care susțineau unirea. În 1856, datorită activității sale unioniste, Dimitrie Dăscălescu a fost dat afară din serviciu. George Sion, prietenul poetului, și-a exprimat compasiunea în versuri: „Adevăr este amice, cum că te-au concediat/ Și că nu mai ai onoarea de a mai fi amploiat?/ Vino dar să ne dăm mâna și în versuri să cântăm/ Libertatea, fericirea ce anume o gustăm”. Tot el, într-un articol în Revista Carpaților, îl caracteriza astfel: „funcționariu integru, capabilu, activu, inteligentu, elu niciodată nu și-a renegatu credințele pentru interesul națiunei sale. Binele publicu, triumfulu ideiloru generoase și al causei naționale au fost tot-dea-una ambițiunea care l-a stimulatu și busola care l-a călăusatu în cariera politică”.
Ca unionist înflăcărat, poetul Dimitrie Dăscălescu a surprins în lirica sa și atmosfera înălțătoare din perioada premergătoare unirii din 1859. Edificatoare în acest sens este poezia Refrenul musei: „Eu vă rog să prețuiți/ Ist refren al muzei mele/ Dragi români să fim uniți...Jertfesc tot...tot...afară de Unirea țării mele”. Două săptămâni mai târziu, printr-un decret semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Dimitrie Dăscălescu este numit prefect al județului Putna. Trecerea lui Cuza prin Focșani la 5 februarie 1859, când a fost găzduit de familia Dăscălescu, nu a rămas fără ecou. Populația l-a primit cu mult entuziasm. Mii de oameni l-au întâmpinat pe drumul dinspre Mărășești. În cinstea domnitorului s-au ridicat, prin locurile pe unde avea să teacă, patru arcuri de triumf și mai multe piramide împodobite cu ramuri de brad, pânză tricoloră, cu felinare și lumânări aprinse. Orașul era luminat feeric prin sute de felinare improvizate din ceaune cu smoală, păcură și seu. Casele particulare aveau arborate steaguri, porțile erau împodobite cu verdeață, iar la ferestre au ars lumânări toată noaptea în semn de bucurie. În poezia intitulată „O zi frumoasă” Dimitrie Dăscălescu surprinde bucuria prilejuită de trecerea domnitorului: „Azi românul dovedește/Că-n sfârșit s-a deșteptat/Și că-n faptă vrednicește/Libertatea ce-a visat”.
Alexandru Ioan Cuza, impresionat de căldura întâmpinării, mărturisea că nicăieri nu a fost așa de bine primit precum la Focșani. Dimitrie Dăscălescu a fost ales deputat de Putna din partea colegiului marilor proprietari. O atitudine, puțin favorabilă deputatului focșănean a avut-o N. Șuțu, care spunea „cunoaște ceva literatură, versificator, dar fără studii solide, aprig în controverse, puțin apt să urmărească deliberările din Comisie, din cauza infirmității auzului său, neasistând la ședințe decât ca să-și facă datoria, fără să participe efectiv cel mai adesea”. Comisia Centrală a Principatelor Unite se întrunea la Focșani în luna mai a aceluiași an, în casele căminarului Scarlat Bontaș. Ștefan Golescu a fost ales președinte al acesteia, iar, vicepreședinte Nicolae Catargiu. Comisia era formată din 16 membri (8 din Moldova și alți 8 din Țara Românească). Printre membrii Comisiei Centrale s-a numărat și poetul focșănean Dimitrie Dăscălescu. Prietenul său, Grigore Alecsandrescu, îl caracteriza astfel: „era un tânăr cu barba ca a lui Bălcescu, în portretul ce i-l făcuse fratele său, Iorgu Dăscălescu, și cu aceiași ochi arzători de felină, sub o frunte lată și palidă” La doi ani de la unirea Moldovei cu Țara Românească s-a înființat Curtea de Casație și Justiție de la Focșani care, câteva luni mai târziu, la 2 mai 1861 s-a mutat la București la fel ca și Comisia Centrală. Deși această hotărâre accelera procesul de unificare, burghezia focșăneană o primea cu reticență, convinsă că orașul lor va deveni un simplu oraș de provincie. Decretul de unificare a celor două părți ale orașului Focșani a fost semnat de Cuza la 10 iulie 1862. La 15 mai 1862, cu ocazia trecerii domnitorului prin Focșani, considerând că Alexandru Ioan Cuza i-a trădat, un grup de locuitori i-au adresat o scrisoare prin care își exprimau nemulțumirea față de desființarea celor mai importante instituții ce funcționaseră în orașul de pe Milcov. Deși s-a zbătut din plin și a luptat cu toată tăria sa pentru înfăptuirea unirii, Ștefan Scarlat Dăscălescu se plângea că nu i-au fost recunoscute meritele și că a fost exclus din jocul politic. Amărăciunea i-a fost și mai mare atunci când, după numai un an și câteva luni, Dimitrie Dăscălescu se stingea la doar 36 de ani. Om al vremurilor sale, Dimitrie Dăscălescu a făcut parte din pleiada de poeți și scriitori specifici perioadei pașoptiste (1830-1860), reprezentativi pentru romantismul secolului al XIX-lea în Țările Române: Vasile Alecsandri, Gheorghe Sion, Dimitrie Bolintineanu, Alecu Russo, Andrei Mureșanu, Vasile Cârlova, Grigore Alecsandrescu sau Ion Heliade Rădulescu.
Bibliografie selectivă
-
Focșanii de altădată, Dimitrie F. Caian, Istoricul orașului Focșani, I.M. Dimitrescu, Însemnări cu privire la orașul Focșani, Editura Terra, Focșani, 2013.
-
Cezar Cherciu, Vrancea și Ținutul Putnei, Un secol de istorie, 1820-120, Editura neuron, Focșani, 1995.
-
Nina-Elena Plopeanu, Personalități vrâncene de ieri și de azi, Editura Olimpus, Rîmnicu-Sărat, 2010.
-
Profesor de istorie Nina-Elena Plopeanu
Anunțuri ZdV Premium
De același autor
