Local

Percheziții în Vrancea, într-un dosar cu diplome de studii și certificate de calificare profesională falsificate

Ziarul de Vrancea
5 mar 2021 3276 vizualizări

Peste 200 de percheziții au avut loc în București și în 34 de județe, la o grupare care ar fi falsificat și vândut diplome de studii și certificate de calificare profesională. Anchetatorii au descoperit peste 300 de astfel de documente falsificate. Conform unor surse judiciare, atestatele profesionale erau vândute cu 500 de lei, iar prețul pentru diplome de studii variau între 4.000 și 8.000 de lei.

Perchezițiile au fost făcute în București și în județele Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caransebeș, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui și Vrancea.

Conform Poliției Române, polițiștii de la transporturi, cu sprijinul altor forțe din MAI, sub supravegherea Parchetului Curții de Apel Constanța, au făcut miercuri 221 de percheziții în 34 de județe și în Bucureşti, la o grupare bănuită că ar fi falsificat diplome de studii și certificate de calificare profesională, pe care le-ar fi vândut. Anchetatorii au găsit peste 300 de astfel de documente.

Dosarul penal este instrumentat de Parchetul Curții de Apel Constanța, pentru infracțiunile de contituirea unui grup infracțional organizat, înșelăciune și fals material în înscrisuri oficiale.

Potrivit anchetatorilor, mai multe persoane s-ar fi organizat într-o grupare care ar fi falsificat, prin contrafacere, diplome de studii și certificate de calificare profesională, pe care le-ar fi comercializat.

Conform unor surse judiciare, atestatele profesionale erau vândute cu 500 de lei, iar prețul pentru diplome de studii variau între 4.000 și 8.000 de lei.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite 346 de înscrisuri, reprezentând diplome de studii, certificate de absolvire, certificate de calificare profesională, suplimente, foi matricole, traduceri legalizate, licențe de pescuit, autorizații de pescuit calcan și atestate, toate falsificate. De asemenea, au fost găsite la percheziții un revolver și 59 de cartușe cu bile metalice, deținut ilegal.

Perchezițiile au fost făcute în București și în județele Arad, Arges, Bacau, Bihor, Bistrita Nasaud, Botosani, Braila, Brasov, Buzau, Calarasi, Caransebes, Cluj, Constanta, Covasna, Dambovita, Dolj, Galati, Harghita, Ialomita, Iasi, Maramures, Mehedinti, Mures, Olt, Prahova, Salaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timis, Tulcea, Vaslui, Vrancea.

Percheziție la o adresă greșită

În acest dosar, mascații au descins miercuri la o adresă greșită din Clinceni, județul Ilfov.O femeie și fiica ei au fost trezite cu noaptea în cap de mascați, care le-au distrus ușa și le-au imobilizat folosind violența, scrie realitatea.net. Proprietara i-a urmărit pe cei din forțele speciale în timp ce-i părăseau proprietatea și le-a cerut cu vehemență să-i explice ce s-a întâmplat. Unul dintre polițiștii care apar pe o filmare apărută în spațiul public se recomandă a fi comisar-șef la Poliția Transporturi.

Poliția Română a anunțat joi că au fost dispuse verificări în acest caz, pentru a se stabili dacă a fost respectată procedura. „Conducerea Poliției Române a dispus verificări, prin specialiștii Direcției Control Intern, urmând ca, în baza verificărilor efectuate, să fie dispuse măsurile legale care se impun”, a transmis IGPR.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.