Local

VIDEO | Pacienta decedată în noaptea de joi la Secția UPU a Spitalului Județean Focșani este cunoscuta cosmeticiană Nicoleta Passan-Ilie

Ziarul de Vrancea
15 dec 2022 26666 vizualizări

Pacienta decedată joi noaptea, 8 decembrie 2022, în Secția UPU a Spitalului Județean de Urgență Focșani, este cunoscuta cosmeticiană Nicoleta Passan-Ilie în vârstă de doar 49 de ani. În urma acestei tragedii, IPJ Vrancea a anunțat deschiderea unui dosar penal pentru ucidere din culpă.

Pe contul de facebook al cosmeticienei Nicoleta Passan-Ilie au fost postate mai multe mesaje de condoleanțe după tragica întâmplare de joi noapte. De asemenea, după publicarea în Ziarul de Vrancea a articolului Dosar penal pentru ucidere din culpă deschis după decesul unei paciente în Secția UPU a Spitalului Județean de Urgență din Focșani, pe pagina de Facebook a cotidianului nostru la secțiunea mesaje am primit următoarea solicitare:

Cititoare a Ziarului de Vrancea„Vă scriu în legătură cu acest articol pe care sinceră să fiu nu aș fi vrut să îl citesc niciodată. Mă numesc Cristina Georgiana Maxinoiu, născută și crescută în Focșani, prietenă de o viață de-a Nicoletei, din păcate subiectul articolului dvs. Aș vrea să vă rog din suflet, dacă e posibil, dacă aveți spațiu (nu știu cum funcționează redactarea unui ziar) dacă ați putea scrie un articol frumos despre cine era și va rămâne Nicoleta pentru cei care au cunoscut-o.Văzând multitudinea mesajelor pe Facebook era iubita și apreciată. Mi-ar plăcea mult dacă ați putea scoate în evidență latura ei ironică, inteligența, iubitoare, prietenoasă, profesională. Aș putea da detalii care să onoreze memoria ei pentru cum ar merita. Aș putea aduna amintiri hazlii de la prietenele de o viață. Nicol era și rămâne o făptură pe care nu te puteai supăra căci te făcea imediat să râzi. Va lipsi celor care o iubesc.”

 Răspunsul Ziarului de Vrancea: Noi am folosit în redactarea articolui publicat doar comunicările primite oficial de la instituțiile abilitate ale statului. Acestea nu fac referire, după cum ați constatat, dacă ați citit articolul, la nici un nume de persoană. Dacă dvs o cunoașteți pe doamna care din păcate și-a pierdut viața în împrejurările descrise în articol, vă rugăm să ne transmiteți tot ce ați dori să publicăm despre ea. Inclusiv dacă aveți amănunte despre împrejurările în care s-a petrecut tragedia joi noaptea, 8 decembrie 2022, la secția UPU a Spitalului Județean Focșani.

Cititoare a Ziarului de Vrancea„Eu nu aș intra în partea medicală căci încă sunt în curs cercetările și se va face autopsia pentru a stabili cauza decesului. Ideea mea era să scriem ceva în memoria ei.Voi cere prietenelor apropiate să scrie un gând pentru ea și vă voi trimite tot. Vă mulțumesc infinit pentru disponibilitatea demonstrată.”

Răspunsul Ziarului de Vrancea: Așteptăm să ne transmiteți orice doriți să comunicați despre persoana doamnei dispărute din această lume. Dumnezeu să o odihnească în pace!

Cititoare a Ziarului de Vrancea„Vă mulțumesc și în numele prietenelor pe care le-am contactat și îmi scriu un gând pentru Nicol. Cum adun materialul vă trimit tot. Mulțumesc!Sunt fericită că într--un moment așa trist încă mai există persoane cu o inimă și empatie.”

Citiți în continuare mesajele transmise prin intermediul Ziarului de Vrancea de prietenele Nicoleta Passan-Ilie  

Ieri (n.r. joi, 8 decembrie 2022), orașul Focșani a pierdut o profesionistă, o cosmeticiană cu mare experiență, care făcuse din pasiunea ei, născută pe băncile școlii, o artă căreia i s-a dedicat în ultimii 20 de ani, fiind apreciată de numeroasele ei cliente. Așa cum se poate nota de pe paginile Facebook lasă în urmă durere, incredulitate, tristețe și multe amintiri. Nicoleta, Nicol, Nico pentru multe prietene rămâne un punct comun, care a avut puterea de a ne uni și la mii de km, din diverse colțuri ale lumii, să exprimăm în aceste momente dureroase un gând, un sentiment, o amintire.

Loredana Panciu - Scoția: „Un gând despre Nico? Am sufletul plin de tristețe amestecată cu neputința de a descrie în câteva fraze coerente un om frumos. În astfel de clipe, oricât am fi de «poeți» , inspirația nu e prezentă. Nicoleta ... să o numesc colegă e puțin, să o numesc prietenă, poate că nu i-am fost așa cum și-ar fi dorit. Amintirile îmi năpădesc ființa... și cred că toate colegele mele și prietenele simt la fel. O femeie plină de viață, cu o dorință enormă de a ajuta și de a fi înconjurată de prieteni. Un om despre care nu vreau să spun «a fost», ci căreia vreau doar să-i mulțumesc pentru copilăria, adolescența și anii mei din care a făcut parte."

Cristina Mäxinoiu - Italia: „Nicol e prietenă pe care toți ne-o dorim, dar nu toți avem norocul de a o avea sau capacitatea de a o aprecia. E persoana care aduce zâmbetul în situații comice, dar mai ales în clipe dificile, te ajută să treci peste anumite momente critice așa cum se observă din fotografii. Îmi vine și acum să zâmbesc când îmi amintesc cum te voia sportivă tatăl tău și tu făceai tot felul de fețe pe bancheta din spate alături de mine. Cu siguranță «la vie en rose» nu există, dar ea era puternică, lupta și încerca să meargă înainte. 

Voi purta în suflet cei mai frumoși ani de liceu, întâlnirile noastre ca mame, minunatele convorbiri telefonice de zeci de minute. Cu puține zile in urmă îți făceam urările de ziua ta de naștere, de ziua onomastică... și acum suntem aici, triste și neputincioase a schimba destinul. Să fii ocrotită acolo sus împreună cu părinții tăi minunați."

Ana Maria Purcăreață - Focșani: „Când cei dragi se sting din viață, nu-ți mai revii curând sau niciodată! Înveți doar să trăiesti fiecare zi fără ei, dar îi păstrezi undeva în adâncul inimii tale pentru TOTDEAUNA. Vreau să scriu câteva gânduri despre Nico dar îmi ies doar lacrimi și hohote de plâns, de durere deși, în minte îmi vin câteva situații amuzante, chiar comice pot spune. Să încep cu o pățanie din liceu,de acum 30 de ani, căci asta mi a venit acum în minte: învățam în laboratorul de chimie de la parterul liceului «Al.I.Cuza» Focșani și stăteam în prima bancă de la geam; băncile fiind de 4 locuri. Aveam oră de economie cu prof.Mihăilescu (fără supărare dar nu mai țin minte numele mic,deh vârsta!).Toate bune si frumoase până ce Nico a mea scoate porumbelul iar eu cu râsul meu colorat si răsunător, până la etajul 1, reușim să distrugem bunătate de economie. Parcă si aud:«Capotă si Ilie, ia duceți-vă puțin la castani, în curte (la tribună) să vă aerisiți puțin si apoi veniți!» Nouă,atâta ne-a trebuit! Am dărâmat ușa în plecare si plecate am fost! Și să vă spun si una proaspătă de anul acesta, de la ziua Nicoletei de pe 30 octombrie. Am râs si ne-am îmbrățișat ca niciodată și nu am știut de ce! Deja îmi este dor de tine!

Câteva din mesaje de condoleanțe ale prietenelor postate pe contul de facebook al Nicoletei Passan-Ilie  

D.C.A:”Ne mor prietenii, ne mor,

Murim şi noi în moartea lor,

Că-ntârzie îngrozitor,

Într-una, primul ajutor,

Chemat la patul tuturor,

Mereu, e de ales: or-or!

Se rupe aţa pe mosor,

Tuşesc segmentele-n motor,

Ne mor prietenii, ne mor

Murim şi noi în moartea lor,

Şi amintirile ne dor,

Ne mor prietenii, ne mor." (Adrian Păunescu)

...tristă rămân în urma ta, draga mea Nicole (Nicoleta Passan-Ilie)! E nedrept și mult prea devreme! ...deși pentru asta nu există niciun moment potrivit! Drum lin spre ceruri, draga mea!”

G.C.M.:”Dumnezeu sĂ te protejeze Nicol, sĂ regăsești iubiții tăi părinți.Mulțumesc de suportul moral și psihologic Dănuța.”

L.M.: ”Dumnezeu să o odihnească! Greu de crezut că se duc oamenii atât de tineri.”

M.F.:”Draga mea ...mi - ai frÂnt inima!Drum lin cĂtre ceruri!Ai fost una dintre cele mai bune cosmeticiene....Nu te voi uita niciodată!”

G.N.:”Draga mea ...mi-ai frânt inima! Am crezut că ești puternică!”

M.P.:”Sfîșietor,fără cuvinte...drum lin în Împărăția Cerurilor ,suflet drag!Condoleanțe familiei!”

D.D.:”Nu pot să cred așa ceva!! Dumnezeu să o odihnească în pace!Drum lin către îngeri Nicoleta!”

M.L.:”Nu se poate! Nicoleta a plecat pentru totdeauna de lângă noi ! Nu cred!”

C.L.I:”Este vorba despre Nicoleta? Eu nu sunt în țară și nu pot să cred!Vă rog dacă știe cineva să-mi răspundă(..)Mulțumesc că mi-ați răspuns,ne cunoaștem de 35 de ani și am avut o relație specială.O veste tristă și neașteptată.Dumnezeu să o ierte!”

C.M.:”Din păcate și eu o știu încă de când era elevă de liceu. Sunt extrem de bulversată. Miercuri seara târziu am vorbit cu ea cel puțin o oră. Cred că a avut o premoniție.îmi pare nespus de rău, o fată minunată!”

E.G.:”Dumnezeu să te ierte, Nicoleta, să-ți lumineze drumul spre cer, să te odihnească veșnic in pace! Condoleanțe familiei!”

P.M.:”Mult prea devreme Nicoleta ,draga mea!Dumnezeu să te odihnească în liniște și pace!Condoleante familiei greu încercate!

Nu am cuvinte cât de rau îmi pare de tine și de cei dragi tie,suflețel bun!

Nu te voi uita niciodată,drag Nico!”

S.P.:”Un suflet minunat s-a înălțat la cer! Drum lin spre ingeri,Nico!Cineva atât de special nu poate fi uitat niciodată!Voi prețui amintirile pe care le am cu tine pentru totdeauna!”

Citiți și: Dosar penal pentru ucidere din culpă deschis după decesul unei paciente în Secția UPU a Spitalului Județean de Urgență din Focșani

Un nou caz care ridică semne de întrebare prinvind modul de tratare al pacienților este în cercetări, după ce o femeie în vârstă de 49 ani, a decedat în cursul serii trecute,( n.r. joi, 8 decembrie 2022) ora 22:00, în timp ce se afla la Secția UPU a Spitalului Județean de Urgență din Focșani. Prezentăm în continuare precizările purtătorilor de cuvânt din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” din Focșani, respectiv din cadrul IPJ Vrancea în legătură cu acest caz

Știrea inițială, 9 decembrie 2022, ora 10:59, comunicat de presă al compatimentului relații cu publicul al Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” din Focșani:

Știrea actualizată, 9 decembrie 2022, ora 13:55, purtător de cuvânt al IPJ Vrancea: Astăzi( n.r. vineri), 9 decembrie, Poliția Municipiului Focșani a fost sesizată cu privire la faptul că, o femeie în vârstă de 49 ani, a decedat în cursul serii trecute, ora 22.00, în timp ce se afla la Secția UPU a Spitalului Județean de Urgență din Focșani. Cadavrul femeii se află în prezent la Serviciul de Medicină Legală Vrancea, în vederea efectuării necropsiei, care va stabili cauza exactă a decesului. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal pentru ucidere din culpă.

Citiți și știrea difuzată la TVR în legătură cu o moarte suspectă la Spitalul de Urgență Focșani. O femeie (n.r. cosmeticiana din Focșani Nicoleta Passan-Ilie) a decedat după o perfuzie cu antivomitive 

O femeie de aproape 50 de ani a murit în Unitatea de Primiri Urgențe din Focșani la scurt timp după ce i s-a administrat o perfuzie. Soțul a depus plângere la poliție, iar spitalul face propria anchetă pentru a vedea dacă medicii care s-au ocupat de pacientă au greșit. Autopsia va spune exact care a fost cauza decesului.

Femeia a chemat ambulanța ieri după amiază. Era acasă, dar de câteva zile se simţea rău.

Doamna acuza stări de greață, vărsături și palpitații. I s-a făcut și un EKG, i s-au măsurat constantele, erau toate în regulădeclară Laurențiu Albiș, manager, Serviciul de Ambulanţă Vrancea.

Și la Unitatea de Primiri Urgențe, femeia a fost conştientă, iar starea sa nu s-a agravat. Cel puțin așa scrie în rapoartele asistentului din triaj care a consultat-o de două ori.

Prima evaluare a pacientei indică stare de conștiență fără risc imediat. La a două evaluare parametrii vitali se mențin normali”, susține Alina Cosma, purtător de cuvânt, Spitalul Judeţean de Urgenţă Focşani.

După două ore de monitorizare în zona de triaj, pacienta a fost mutată în Unitatea de Primiri Urgențe și consultată de un medic. I-a povestit acestuia că suferă de depresie și că face tratament, că nu a mai fost la serviciu în ultimele zile și nici nu a mai mâncat.

Se încep investigații, recoltare analize și tratament perfuzabil indicat de medic. După jumătate de oră intră în stop cardio respirator, iar resusitarea nu a dat rezultate”, mai spune purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Focşani.

Soțul a depus plângere la poliție, dar nu a vrut să facă declarații presei. Femeia era un cunoscut make-up artist și intrase în depresie în urmă cu un an, după moartea mamei sale.

”În prezent, cadavrul se află la Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei, care va stabili cauza decesului. Cercetările sunt continuate de șpolițiștii focșăneni în cadrul unui dosar pentru ucidere din culpă”, anunță Paula Enache, ofiţer de presă, IPJ Vrancea.

Și spitalul face propria anchetă. Trebuie să stabilească dacă a fost respectat protocolul medical și dacă perfuzia cu antivomitive care i-a fost administrată pacientei i-ar fi putut provoca decesul.

Text informații+ VIDEO:stiri.tvr.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.