Local

Oprișan își îmbunătățește strategia de comunicare cu cetățenii

Ionel Sclavone
14 iul 2020 2744 vizualizări

Consiliul Județean condus de președintele Marian Oprișan se specializează în comunicare publică, iar pentru acest lucru a inițiat procedura de achiziție publică pentru o strategie care să contribuie la îmbunătățire activității de transmitere a mesajelor către populație.

Contractul scos la licitație de instituția condusă de Marian Oprișan are ca obiect prestarea serviciilor de elaborare a „Strategiei de comunicare publică la nivelul județului Vrancea”. Aceasta este o activitate în cadrul proiectului „Inovare și performanță în administrația publică a Consiliului Județean Vrancea”, finanțat prin Programul Operațional Capacitate Administrativă.

Elaborarea strategiei de comunicare presupune mai multe etape care, potrivit documentației de achiziție trebuie respectate.

Mai întâi vor fi analizate mijloacele de comunicare actuală, după care va fi elaborată strategia de comunicare a Consiliului Județean și un plan de măsuri de intervenție coerentă în scopul creșterii încrederii publice în autoritățile administrației publice locale. De asemenea, prin această va fi elaborată și o metodologie de monitorizare a nivelului de percepție și a cauzelor care îl generează

„Strategia de comunicare publică a Consiliului Județean Vrancea va avea ca obiectiv instaurarea în rândul cât mai multor cetățeni din județul Vrancea a unui climat de încredere în acțiunile Consiliului Județean Vrancea, în capacitatea lui de a răspunde nevoilor societății civile într-o manieră la nivelul standardelor europene”, se arată în documentația de achiziție.

Prin această strategie, conform sursei citate, se propune crearea și menținerea unei imagini pozitive, ușor de reținut a Consiliului Județean în rândul populației județulului, a actorilor economici, ONG-uri și a instituțiilor publice:

„Strategia de Comunicare Publica va avea un rol important în îmbunătățirea imaginii Consiliului Județean Vrancea în fața cetățenilor, dar și pentru creșterea gradului de încredere a acestora în aceasta instituție, fiind motivați să se implice activ în dezvoltarea locală a Județului Vrancea”.  

Valoarea serviciior de elaborare a noii strategii de comunicare a Consiliului Județean au fost estimate la 54.876 lei, sumă la care se adaugă TVA. Noua strategie de comunicare public va trebui elaborată și implementată într-un termen de cinci luni de la momentul atribuirii contractului.

 

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.