Local

O afacere ce-ar merita atenția DNA: Oprișan vrea să concesioneze un teren în curtea spitalului județean, unui investitor aflat pe pierdere

Ionel Sclavone
22 mai 2020 6933 vizualizări

Consiliul Județean Vrancea intenționează să concesioneze un teren de 1.500 de metri pătrați unei firme care intenționează să construiască o clinică privată în curtea Spitalului Județean. Pentru a face acest lucru, CJ Vrancea are nevoie de avizele ministerelor Sănătății, condus de Nelu Tătaru și al Dezvoltării, condus de Ion Ștefan. Avizele nu pot fi obținute decât în baza unui document emis de conducerea Spitalului, din care să reiasă că respectiva concesiune nu afectează buna desfășurare a activității sanitare.  Interesant este că firma căreia Consiliul Județean Vrancea intenționează să-i concesioneze terenul de 1.500 de metri pătrați, pentru care trage sforile, este în pragul falimentului, înregistrând pierderi importante în ultimii ani.

Afacerea din curtea spitalului județean Focșani a fost pusă pe picioare în 2018, când la Consiliul Județean Vrancea a ajuns o scrisoare de intenție din partea unei firme de avocatură ce reprezenta interesele IODIMED SRL, firmă administrată de o anume Elena Dinuță Misăilă. Prin documentul înregistrat pe 7 septembrie 2018, firma solicita instituției conduse de  Marian Oprișan o suprafață de 1.500 de metri pătrați pe care să construiască o clinică privată, denumită modest, „departament de radioterapie”. În scrisoare, avocații mai spuneau că investiția realizată de IODIMED la Focșani va ajunge undeva la 6-8 milioane de euro.

Doar 10 zile i-a luat lui Marian Oprișan, spre deosebire de alte cazuri, să dea curs afacerii și să identifice chiar și un teren fezabil, în curtea spitalului. Pe 17 septembrie 2018, baronul îi transmite lui Costel Mîndrilă, pe atunci director, o adresă în care îi relatează pe scurt (nu avea nici un motiv să-i spună prea multe) despre intențiile IODIMED. La rându-i, șeful spitalului replică cu promptitudine, o zi mai târziu, dându-și acordul.

”Spitalul Județean de Urgență ”Sf. Pantelimon” Focșani are nevoie de un departament de radiometrie, prin umare am identificat o suprafață de 1.500 mp, în incinta unității sanitare, care se pliază pe această destinație. Locația permite construirea unei clădiri de radiometrie care să cuprindă în subteran un buncăr special în care să fie amplasat acceleratorul linear, echipamentul pentru computer tomograf, o camera de scintilație și o cameră tehnică pentru doziometrie. Spațiul identificat permite, de asemenea, o construcție destinată funcționării de cabinete medicale pentru consultații, saloane pentru pacienți, săli de așteptare, un departament administrativ, inclusiv amenajarea unei parcări pentru autoturisme”. (adresa nr. 14946/18.09.2018)

După cum se vede din adresa semnată de Mîndrilă, modestul departament s-a transformat peste noate în ditai spitalul – mă rog, unul mai mititel, nu ca cel pe care îl construiește Oprișan la marginea orașului.

Consiliul Județean Vrancea a aprobat concesiunea

De aici până la adoptarea unei hotărâri prin care Consiliul Județean Vrancea se angajează să concesioneze suprafața de teren de 1.500 m.p. din curtea Spitalului Județean Focșani n-a mai durat decât vreo câteva luni. Și uite așa, pe 24 aprilie 2019, Consiliul Județean Vrancea a aprobat concesionarea prin licitație publică a unui teren de 1.500 mp, în curtea spitalului județean Focșani, în vederea construirii și dotării unui centru de oncologie și radioterapie. Prin aceeași hotărâre a fost aprobat și caietul de sarcini întocmit în vederea scoaterii la licitație a terenului, iar Marian Oprișan a fost împuternicit să desemneze comisia de evaluare a ofertelor și să încheie contractul de concesiune. 

Oprișan dă credit unei firme care se dă investitor de milioane de euro dar funcționează pe pierdere în ultimii trei ani

IODIMED SRL este o societate comercială înființată în Piatra Neamț, în 2014 de un anume Florin Mircea Nacu. În același an, personajul a încercat să obțină aprobare și teren pentru construcția unei clinici medicale pe lângă spitalul din Piatra Neamț un sediu cu „spaţii comerciale, farmacie, cabinete medicale, laboratoare analize medicale”.

Lucrurile devin interesante din 2016 când a intrat în acționariat Elena-Dinuța Misăilă prin firma Green Top SRL, care a devenit acționar majoritar. Puțin mai târziu Nacu a părăsit firma. În 2018, IODIMED își mută sediul social în București, la o adresă din Sectorul 2. În acționariat și în conducerea firmei apare aceeași Elena Dinuța Misăilă.

Nu știm ce anume l-a îndemnat pe Oprișan să dea credit celor de la IODIMED, că vor investi între 6 și 8 milioane de euro la Focșani, însă cu siguranță n-a fost vorba de datele financiar contabile ale IODIMED. Iar când spun acest lucru am în vedere informațiile publice de pe site-ul Ministerului de Finanțe.

Conform acestora, în 2017 firma a înregistrat pierderi de 633 de lei la o cifră de afaceri de 50.000 de lei realizată cu un singur angajat. Un an mai târziu, în 2018,  IODIMED a înregistrat pierderi de 111.118 lei, la o cifră de afaceri de 42.017 și nu a avut nici un angajat. Mai mult, anul trecut, în 2019, IODIMEND nu a avut nici un leu cifră de afaceri, iar pierderile înregistrate au ajuns la 50.096 de lei.

Or, înainte să supună aprobării Consiliului Județean Vrancea concesiunea terenului de 1.500 de metri pătrați în curtea spitalului județean Focșani, Marian Oprișan ar fi  trebuit să se întrebe pe unde IODIMED și-a mai încercat norocul, dar mai ales, de unde are o firmă fără angajați și cifră de afaceri, 8 milioane de euro să investească într-un centru medical?

Omul din spatele IODIMED

Elena Dinuța Misăilă este soția unui controversat om de afaceri din zona Neamț – Iași, Dan Gheorghe Misăilă, despre care se spune că ar avea relații strânse cu lumea politică cât și cu serviciile secrete.

Potrivit unei anchete a publicației capital.ro, Misăilă a intrat în lumea afacerilor susținut de Gheorghe Ștefan, Pinalti, fostul primar liberal al municipiului Piatra Neamț. Acesta a înființat, se spune la sugestia lui Pinalti, o firmă de protecție și pază Grup Est Security (GES) SRL care, în scurt timp, a început să facă bani frumoși din contractele cu statul. Printre clienții cărora le asigura paza se numărau Hidrolectrica SA Bucureşti, Compania Naţională a Uraniului, Termoelectrica SA Bucureşti, CEC Bank, Exim Bank, Transelectrica SA, Electrica Distribuţie Transilvania Nord şi Electrica Moldova etc.

În 2015, pe numele sau Dan Gheorghe Misăilă a fost întocmit un dosar penal trimis în judecată, potrivit presei din Neamț, prin rechizitoriul cu numarul 24/D/P/2015 din 17.06.2016 întocmit de Parchetul de pe langa ICCJ – DIICOT – Biroul Teritorial Neamt.

În același an, Grup Est Security, controlată de afaceristul nemțean intra în insolvență, la cerere, deși datele financiare arătau că afacerea mergea foarte bine.

Mai multe informații despre Dan Gheorghe Misăilă puteți citi aici.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.