Local

Mîndrilă l-a transformat pe Oprișan în „salvator”. Aprovizionarea Spitalului Județean Focșani a ajuns un joc de imagine politică

Ionel Sclavone
16 apr 2020 3821 vizualizări

Directorul general Constantin Mîndrilă a tratat cu superficialitate și dezinteres aprovizionarea Spitalului Județean „Sf. Pantelimon” Focșani cu materiale medicale și de protecție destinate personalului medical, în contextul pandemiei de coronavirus. El a făcut prima cerere în acest sens către Departamentul pentru Situații de Urgență abia după ce medicii din subordinea sa au ieșit și au cerut ajutorul populației, reclamând că stocul de materiale de la Spitalul Județean este insuficient.

Mîndrilă a transmis necesarul de echipamente către Ministerul Sănătății abia pe 30 martie 2020, la patru zile după ce l-a transmis Consiliului Județean Vrancea. În tot acest timp, baronul de Vrancea acuza Guvernul PNL că nu alocă fonduri pentru susținerea spitalului din Focșani.

Managerul Spitalului Județean Focșani, Constantin Mîndrilă, s-a adresat Departamentului pentru Situații de Urgență cu o solicitare de materiale sanitare și echipamente de protecție medicală în ziua de 23 martie 2020. Potrivit informațiilor ajunse în posesia noastră, el a transmis către DSU o adresă în acest sens, înregistrată cu nr. 5279/23.03.2020.

Adresa a fost transmisă la presiunea internă a medicilor din spital, care au cerut public ajutor pentru aprovizionare. Astfel, pe 21 martie, medicul Laurențiu Taban, președintele Asociației Medicale „Sf. Pantelimon”, lansa un apel public către populație și mediul de afaceri, solicitând ajutorul pentru dotarea Spitalului Județean Focșani cu echipamente și materiale sanitare de protecție.

„Suntem sinceri în a recunoaște că nu avem resurse suficiente pentru a gestiona această furtună și nici experiența în timp de criză, dar vom sta în linia întâi, în picioare, cât putem. Vă rugăm să ne sprijiniti, avem nevoie de ajutorul vostru! Suntem deschiși către orice formă de ajutor, însemnând donații de materiale sanitare (măști medicale, combinezoane medicale, vizete, ochelari, biocide, etc) sau bani pentru a le putea achiziționa. În aceste momente și în cele ce vor veni solidaritatea va fi determinantă pentru noi toți”, spunea medicul Taban, într-un apel la solidaritate și ajutor.

De ce refuza Mîndrilă ajutorul Ministerului Sănătății

Mult mai târziu, pe 30 martie 2020, Costantin Mîndrilă s-a adresat și Ministerului Sănătății, în subordinea căruia se află Spitalul din Focșani, solicitând suport material, prin adresa 5703/30.03.2020.

Și, foarte grav, în toată această perioadă, directorul Mîndrilă s-a eschivat solicitărilor membrilor Consiliului de Administrație al Spitalului Județean Focșani, care i-au cerut să le pună la dispoziție situația aprovizionărilor și a stocurilor de materiale.

 „Managerul Constantin Mîndrilă a refuzat să ne pună la dispoziție sala de ședințe și secretariatul, spunându-ne chiar că este hărțuit cu aceste ședințe, că este obosit. A spus că poate fi și suspendat că nu-l interesează. Totodată, n-a vrut să pună la dispoziția CA-ului niciun document legat de stocuri, de necesar, de lucrurile de care au nevoie medicii în acest moment. A mai afirmat că nu toate secțiile din spital trebuie protejate la fel și că ne trimite documente prin e-mail. Practic, Constantin Mândrilă, în plină stare de urgență, cu atâtea probleme de rezolvat și clarificat la Spitalul Județean, refuză să vină la o ședință extrem de importantă a CA”, spunea pe 26 martie Dragoș Cozma, membru al CA din partea Ministerului Sănătății, pe 26 martie.

Intră în scenă Oprișan „salvatorul”

În vreme ce refuza să colaboreze cu Ministerul Sănătății, în subordinea căruia se afla, Mîndrilă trimitea solicitări de ajutor Consiliului Județean Vrancea, condus de Marian Oprișan: adresa nr. 5532/26.03.2020.

Ca și cum aștepta doar această scrisoase, Oprișan a convocat Consiliul Județean Vrancea pentru a aproba sumele necesare finanțării Spitalului Focșani, pentru 30 martie 2020. În preziua ședinței, Mîndrilă uita de „oboseală și surmenaj” și se întâlnea cu Marian Oprișan ca să stabilească lista necesarului pentru spital – întâlnire pe care le-a refuzat-o reprezentanților Ministerului Sănătății din Consiliul de Administrație al Spitalului.

„Astăzi (duminică), în preziua ședinței Consiliului Județean Vrancea, am avut o întâlnire cu președintele Consiliului Județean, domnul Marian Oprișan, și am discutat despre urgențele spitalului, în contextul rectificării bugetului județului și alocării de sume instituției medicale, în vederea combaterii infecției cu Covid-19”, spunea Mîndrilă.

Ședința s-a ținut pe 30 martie 2020 (aceeași zi în care Mîndrilă s-a adresat și Ministerului Sănătății pentru ajutor), iar Oprișan nu a ratat ocazia de a acuza Guvernul liberal că nu alocă bani spitalului

Concluziile le trage fiecare

Din cele arătate mai sus, este lesne să vă dați seama de ce s-a comportat astfel Constantin Mîndrilă; de ce a refuzat să colaboreze cu Ministerul Sănătății, în subordinea căruia se afla spitalul condus de el, dar a răspuns cu promptitudine comenzilor primite de la Consiliul Județean Vrancea și de la Marian Oprișan; de ce a solicitat ajutorul material de la DSU și de la Ministerul Sănătății abia după ce medicii din subordinea lui s-au plâns public de lipsurile din spital; de ce a refuzat să se interneze în spital, așa cum prevăd reglementările în vigoare, deși a fost declarat bolnav infectat cu COVID-19.

Toate acestea au fost parte a unui scenariu politic, pus la cale pentru a-i aduce puncte electorale lui Marian Oprișan, pentru a-l transforma pe Constantin Mîndrilă într-o victimă politică și pentru a pune presiune asupra Ministerului Sănătății ca să-l țină în funcție.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.