Local

Spre știința vrâncenilor - Măsura se aplică în timpul stării de alertă: Documentele expirate pot fi utilizate în continuare

Ionel Sclavone
24 feb 2021 2846 vizualizări

Vrâncenii ale căror documente expiră în perioada stării de alertă nu sunt obligați să le preschimbe imediat. Ei le pot folosi în continuare pe cele expirate până la finalul stării de alertă și încă 90 de zile după. Acest lucru este valabil și în cazul actelor de identitate. De menționat că măsura este valabilă, însă, doar pe teritoriul României, nu și în alte state.

Folosirea, pe timpul stării de urgență, a actelor expirate este reglementată prin Legea 55/2020. Actul normativ prevede că „valabilitatea documentelor eliberate de instituțiile și autoritățile publice, precum și de entitățile private autorizate conform legii se menține pe toată perioada stării de alertă, precum și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări”.

Astfel, în condițiile în care starea de alertă a fost deja prelungită până la jumătatea lunii martie și, cel mai probabil, va continua și după aceea, cei ale căror acte au expirat pot sta liniștiți o bună bucată de vreme, deoarece nu sunt obligați să le preschimbe.

În această categorie de documente intră actele de identitate, buletin, carte de identitate, viză de flotant, permisele auto și anumite autorizații de circulație provizorie.

În cazul autorizației de circulație provizorie, prelungirea este valabilă doar dacă există o asigurare obligatorie de răspundere civilă.

În schimb, în această perioadă de alertă, nu se prelungește valabilitatea inspecției tehnice periodice și nici a pașapoartelor de călătorie.

De altfel, trebuie precizat că actele expirate sunt valabile doar pe teritoriul României. Prevederile legii nr. 55/2020 nu se aplică celor care vor să călătorească în străinătate. De aceea, autoritățile atrag atenția celor care intenționează să se deplaseze în afara teritoriului țării, să se asigure că au toate actele în regulă. Fie că este vorba despre pașaport, cărți de identitate sau permise de conducere.

„Astfel, pentru a preveni anumite situații neplăcute, MAI încurajează cetățenii români să inițieze, din timp, demersurile necesare pentru a preschimba pașapoartele simple electronice/temporare, cărțile de identitate și permisele de conducere și să se adreseze serviciilor publice comunitare competente sau misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale României”, se arată într-o informare transmisă de Ministerul Afacerilor Interne.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.