Local

Combinațiile imobiliare ale lui Oprișan, stricate de Klaus Iohannis

Ionel Sclavone
4 iul 2020 4851 vizualizări

Președintele Klaus Iohannis nu este de acord cu transferul clădirii Prefecturii Vrancea către Consiliul Județean, așa cum își dorește Marian Oprișan și a sesizat Curtea Constituțională. Legea a fost inițiată de deputatul PSD Nicușor Halici și a trecut prin adoptare tacită de Parlament.

Președintele Klaus Iohannis a trimis Curţii Constituţionale a României (CCR) o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru trecerea unui imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Instituţiei Prefectului - judeţul Vrancea, în domeniul public al judeţului Vrancea şi în administrarea Consiliului Judeţean Vrancea. El a arătat că PArlamentul i-a transmis această lege, în vederea promulgării pe 15 iunie.

„Prin conţinutul său normativ, legea dedusă controlului de constituţionalitate contravine art. 1 alin. (4) şi alin. (5), art. 61 alin. (1), art. 102 alin. (1), art. 120 alin. (1), precum şi art. 147 alin. (4) din Constituţie”, se arată în sesizarea transmisă de șeful statului preşedintelui CCR, Valer Dorneanu.

Preşedintele Iohannis a mai precizat că imobilul format din clădire și terenul aferent nu reprezintă un bun proprietate publică exclusivă.

„Având în vedere că bunurile supuse transferului prin legea criticată nu constituie obiect exclusiv al proprietăţii publice, în lipsa unei declaraţii exprese a legii organice, acestea ar fi trebuit trecute din proprietatea publică a statului în aceea a unităţii administrativ-teritoriale prin hotărâre a Guvernului, la cererea Consiliului Judeţean Vrancea”, spune Klaus Iohannis în sesizarea sa.

Şeful statului a mai menționat că, în cazul în care Parlamentul îşi arogă competenţa de legiferare, în condiţiile, domeniul şi cu finalitatea urmărite, se încalcă principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat.

Totodată, acceptarea ideii potrivit căreia Parlamentul îşi poate exercita competenţa de autoritate legiuitoare în mod discreţionar, oricând şi în orice condiţii, adoptând legi în domenii care aparţin în exclusivitate actelor cu caracter infralegal, administrativ, ar echivala cu o abatere de la prerogativele constituţionale ale acestei autorităţi, consacrate de art. 61 alin. (1) din Constituţie, şi transformarea acesteia în autoritate publică executivă, aspect ce contravine şi prevederilor art. 102 alin. (1) din Constituţie ce consacră rolul Guvernului.

În sesizare se subliniază că există şi o jurisprudenţă constantă prin care s-a statuat interdicţia reglementării transferului interdomenial al bunurilor proprietate publică prin lege cu caracter individual.

„Faţă de această jurisprudenţă constantă a Curţii Constituţionale, apreciem că Legea pentru trecerea unui imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Instituţiei Prefectului - Judeţul Vrancea, în domeniul public al Judeţului Vrancea şi în administrarea Consiliului Judeţean Vrancea contravine şi dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie. În concluzie, legea dedusă controlului de constituţionalitate a fost adoptată cu încălcarea principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, a principiului legalităţii şi a principiului autonomiei locale, precum şi cu nesocotirea rolului constituţional al Parlamentului, al Guvernului, dar şi celui al Curţii Constituţionale”, se indică în sesizarea la CCR.

Președintele a solicitat CCR să admită sesizarea de neconstituţionalitate şi să constate că Legea pentru trecerea unui imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Instituţiei Prefectului - Judeţul Vrancea, în domeniul public al Judeţului Vrancea şi în administrarea Consiliului Judeţean Vrancea este neconstituţională în ansamblul său.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.