Local

În atenția vrâncenilor cu venituri reduse: Procedura de acordare a tichetelor sociale pentru produse alimentare

Ionel Sclavone
16 mai 2022 3075 vizualizări

Vrâncenii cu venituri mici vor primi, începând cu luna iunie, vouchere în valoare de 250 de lei, pentru mese calde sau achiziția de alimente. Actul normativ, OUG 63/2022, a fost publicat în Monitorul Oficial și se va aplica începând cu data de 1 iunie. În cele ce urmează vom arăta cine beneficiază de aceste prevederi și cum va intra în posesia acestor vouchere care se acordă la fiecare două luni, până în decembrie.

În perioada 1 iunie - 31 decembrie 2022, vrâncenii aflați „în risc de deprivare materială, precum și în risc de sărăcie extremă ca urmare a creșterii prețului la utilitățile publice, precum și la bunurile de consum, cu impact major asupra standardelor de viață și de locuire ale populației” vor fi susținuți de stat cu ajutoare materiale. Mai exact, o dată la două luni, aceste persoane vor primi câte 250 de lei, sub formă de voucher electronic. Acestea vor fi folosite pentru achiziția de mese calde sau de produse alimentare.

Măsura a fost oficializată dar, pentru a putea fi aplicată efectiv este nevoie ca autoritățile să elaboreze normele de aplicare. Între altele este vorba despre un model de cerere pentru acele persoane care vor dori să obțină astfel de tichete.

Conform reglementărilor în vigoare, pensionarii, persoanele cu dizabilități sau familiile cu venituri reduse, ca să numim doar o parte dintre beneficiari, vor putea primi un ajutor financiar pentru cumpărarea de alimente de bază sau asigurarea de mese calde. Voucherele sociale, în valoare de 250 de lei, se vor emite pe card și se vor distribui prin poștă. Sumele vor fi acordate o dată la două luni. În majoritatea cazurilor, autoritățile vor trebui să întocmească listele cu cei ce vor primi acest ajutor de stat.

Cine beneficiază de tichetele sociale

După cum stabilește OUG 63/2022, apărută marți, în perioada 1 iunie - 31 decembrie 2022, persoanele aflate în risc de sărăcie extremă, din cauza creșterii prețurilor din ultima perioadă, vor primi, o dată la două luni, vouchere sociale în valoare de 250 de lei.

Vor beneficia de aceste tichete sociale mai multe categorii de persoane vulnerabile care au venituri mai mici sau egale cu 1.500 de lei pe lună. În calcularea acestui prag nu intră alocațiile pentru copii, pentru susținerea familiei, alocația de plasament, ajutoarele pentru încălzire, indemnizațiile pentru persoanele cu handicap, diverse alte indemnizații sociale, stimulentul de inserție și indemnizațiile de creștere a copilului, precum și orice alte sume cu caracter social acordate de stat anumitor categorii de persoane.

Conform legii vor beneficia de vouchere sociale următoarele categorii:

Pensionarii și persoanele, indiferent dacă sunt copii sau adulți, cu handicap (grav, accentuat sau mediu) cu venituri mai mici sau egale cu 1.500 de lei;

Familiile cu cel puțin doi copii în întreținere care au, pe membru de familie, venituri nete mai mici sau egale cu 600 de lei;

Familiile monoparentale care au venituri nete mai mici sau egale cu 600 de lei;

Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001;

Persoanele fără adăpost.

Potențialii beneficiari vor fi identificați de autorități, respectiv în cazul pensionarilor, de către Casa Națională de Pensii Publice, în timp ce, în cazul celorlaltor categorii, de către Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială.

Ca excepție, familiile cu copii care nu beneficiază de alocație pentru susținerea familiei vor putea solicita tichete sociale, în baza unei cereri și a unei declarații pe proprie răspundere care se depun la primăria de domiciliu. În aceste cazuri, primăria este cea care face listele beneficiarilor.

Ce trebuie să știți despre tichetele sociale

Tichetele sociale se acordă pe suport electronic și sunt destinate achiziționării produselor alimentare și a meselor calde. Pentru a fi valabile, cardurile electronice trebuie să aibă înscrise numele și adresa emitentului și datele sale de identificare; perioada de valabilitate a suportului electronic; numele, prenumele și codul numeric personal al beneficiarului.

În cazul persoanelor fără adăpost, va conține doar numele și prenumele beneficiarului;

Beneficiarii vor primi tichetele sociale la domiciliu, prin serviciile de poștă, iar cele destinate persoanelor fără adăpost vor fi trimise la primării. Acestea se vor ocupa, prin intermediul serviciilor sociale de distribuirea lor.

Sumele acordate vor putea fi utilizate în termen de 12 luni de la data fiecărei alimentări. Beneficiarii levor putea folosi numai în rețeaua unităților afiliate a căror listă va fi dată publicității ulterior. Odată cu tichetele sociale, beneficiarul va trebui să prezinte și actul de identitate.

Excepție de la această condiție vor face persoanele fără adăpost, care vor fi obligate, în schimb, să prezinte un document eliberat de autoritățile publice locale care să le ateste identitatea.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.