În anul Centenarului, o nouă mănăstire se ridică în Butucoasa, comuna Andreiașu de Jos
În satul Butucoasa, un loc binecuvântat de Dumnezeu, a venit iarna. Drumul este aproape pustiu căci bătrânii - ajunşi la 80, 90 de ani - pe care nu-i mai ţin puterile, stau în casă, la căldură. Dincolo de pârâu, privirile le sunt atrase de biserica pe care un fiu al satului, părintele Ghenadie a ridicat-o cu ajutor de la bunul Dumnezeu care s-a îndurat de ruga lor fierbinte, de la oameni de omenie, care au înţeles câtă trebuinţă are acest sat de sfântul locaş, cea mai apropiată biserică fiind la 8 km distanta; 8km dus, 8 km întors, pe ploaie, pe arşiţă, pe ger mare, cum e la munte de obicei.
Alunecările de teren au fost la un pas să-i lase fără acest loc de închinăciune, dar tonele de pământ şi de piatră s-au oprit, ca prin minune, chiar sub zidul bisericii. Acum, în pragul sărbătorilor de iarnă, a Crăciunului mult aşteptat, aceşti oameni simpli, care nu şi-au dorit niciodată să trăiască în altă parte, se roagă să-i ajute Dumnezeu, în care îşi pun toată nădejdea, să fie terminată şi sfinţită biserica în care icoanele au fost aduse deja...
- E bine că avem biserică. În fiecare zi ne uitam la EA şi nu ne vine a crede. Ne rugăm la bunul Dumnezeu pentru sprijin şi sănătate, se aude slujba în tot satul şi tare ne bucură. Tragem nădejde ca după sfinţire să venim aici la slujbă, iar la pomenirea morţilor mergem la Andreiaşu de Jos, unde avem morţii, spune Ioana Făşoiu.
Nenea Gheorghiţă Dinu, decanul de vârstă al locuitorilor din Butucoasa, cocoţat în căsuţa lui din vârf de deal, nu mai coboară acum, dar are tot timpul biserica sub ochi, de unde ajung până la el cântele bisericeşti care umplu aerul îngheţat cu sunetele lor clare, frumoase, pline de o mare încărcătură spirituală. Şade tihnit lângă sobă aşteptând oaspeţii, sau vecinii cu care să mai povestească, să treacă timpul. Şi are ce povesti, a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial. Înainte de a pleca pe front, a făcut pregătire militară la Târgu- Frumos. Nu părea să fie greu şi nici înspăimântător nu devenise totul... Abia pe linia frontului, în Munţii Tatra, din Cehoslovacia, a simţit dur războiul pe pielea lui.
„Eram mulţi de-aici, un pluton întreg, spune nenea Gheorghiţă. Am plecat toţi şi am ajuns până în Cehoslovacia. Înapoi s-a întors care a mai rămas în viaţă...”
- Câţi ani aveaţi?
„25..., eram bun de-nsurătoare. M-am însurat şi am luat soţie de aici, din sat. Am făcut 5 lăstari, a dat Dumnezeu de-a trăit toţi. Aici, unde stau acum, e casa făcută de mine.”
- Ce-aţi lucrat? întreb.
„Dogărie, ce-am învăţat şi am făcut şi înainte de-a pleca la război. Făceam ciubere,putini, căzi, asta mi-o fost meseria.
- Sunteţi veteran de război.
„Da.”
- Care a fost cea mai mare bucurie pe care aţi avut-o în viaţă?
„Că am scăpat sănătos de pe front, fără să fiu rănit, fără să ajung prizonier, cum au fost alţii şi au dus-o foarte greu. Pe front încărcam proiectile la tun, la ţăvi...
- Era periculos?
„ Cum să nu hie? Venea schijele pe noi, proiectilele, bombele, avioanele, era tare greu”.
- V-a fost frică?
„Mi-o fost da ce să facem, dacă aşa era viaţa. Am petrecut-o. Eram acoperiţi în grochi individuale.
- Nu v-aţi îmbolnăvit?
„Nu, ne-a păzit Dumnezeu, ne făceam cruce mereu.
Nenea Gheorghiţă spune că nu s-a gândit nici o data că viaţa, războiul care a încins lumea, îl vor duce tocmai în Munţii Tatra, în Cehoslovacia. Crede că aşa i-a fost soarta.
După ce a ajuns ordonanţă la un colonel, viaţa lui s-a mai liniştit şi liniştită a rămas, dacă se poate spune aşa pe timp de război (şi ce război!!!!), până la încheierea păcii, când a plecat acasă pe jos. Până la Galaţi a adus caii de captură, rasă belgiană, care au fost duşi toţi în Rusia, coloane întregi. Dumnezeu ştie ce-or fi făcut cu ei!
„Aveam bucurie mare c-am scăpat de ploaia de gloanţe...
- Ce vă mai doriţi?
„Acuma? Aşteptăm sfânta moarte, spune râzând deşi, la 97 de ani arată ca unu de 70. Nu mai am putere... Aş vrea să mai trăiesc, dac-o vrea Dumnezeu. Am şi biserică acum. Tare mă bucur că părintele Ghenadie a reuşit să-şi ducă gândul la bun sfârşit. Acum vrea să facă o şi o sfântă mănăstire aici la noi, să vină lumea să se roage şi să aibă unde înnopta, unde primi o farfurie cu mâncare caldă. Să-i dea Dumnezeu sănătate să facă ce-a gândit.”
- V-aţi gândit în tinereţe să părăsiţi satul natal?
„În altă parte nu mi-a plăcut, aici e locul meu, lângă pădure”, spune nenea Gheoghiţă Dinu zâmbind mulţumit că a mai avut cu cine sta de vorbă.
Nenea Ştefan Făşioiu are 86 de ani şi se bucură că are biserica aproape. Nu-l mai ţin picioarele să meargă la biserica din centrul comunei.
„Am mare bucurie că finul meu, părintele Ghenadie s-a întors printre noi şi are grijă să nu ne lipsească strictul necesar. Acum ne-a dat câte un pachet, pentru postul Crăciunului”.
- Vă prinde bine?
„Foarte bine, vreau să-i mulţumesc pentru tot ce face pentru noi. Îi doresc să aibă puterea, să-l întărească Dumnezeu să termine sfânta biserica pe care a început-o. Noi suntem bătrâni acum”, spune oftând nenea Ştefan.
Majoritatea localnicilor, câţi mai sunt în sat, au peste 80 de ani şi puterile scad.
„Mare bucurie ne-a făcut, la anii noştri reazemul este numai în Dumnezeu”, mai spune nenea Ştefan Făşioiu, pornind spre casă, mai mult dus de vânt.
Nu trece zi de la bunul Dumnezeu în care părintele Ghendie să nu fie cu gândul la satul său, la oamenii în mijlocul cărora a crescut şi, în bună parte, s-a format ca om. Acum se gândeşte să înalţe o sfântă mănăstire şi un aşezământ pentru oameni necăjiţi, care au nevoie de ajutor, singuri pe lume, sau doar persoane aflate în trecere, prin Butucoasa, pe care vremea rea le prinde în zonă. Aici vor găsi mereu o masă caldă şi un pat, unde să se poată odihni feriţi de stihiile naturii.
Trebuie să mulţumesc Prea Sfintei Treimi, Prea Curatei Maicii lui Dumnezeu şi tuturor sfinţilor pentru ziua de astăzi. Pentru că este un an foarte important pentru noi, Centenarul Marii Uniri, vreau să vă spun că ce vom face aici, tot ce vom construi pentru oameni va fi şi întru slava lui Dumnezeu, dar şi în amintirea celor care şi-au jertfit tinereţea pentru ţară şi credinţă. Eram copil, aici în Butucoasa, când cei care au luptat în Primul şi al Doilea Război Mondial îmi povesteau prin ce-au trecut şi ce-au trăit în timpul cumplitelor lupte. Pe valea aceasta au trecut foarte mulţi nemţi, ruşi, români, aşa povesteau bătrânii, şi mulţi dintre ei nu aveau să se mai întoarcă acasă. Au căzut prin aceste poiene rămânând departe de familiile lor, de părinţi, soţie, copii. Pentru slava Domnului şi în amintirea lor, ridic această mănăstire care va fi şi un refugiu pentru cei necăjiţi şi amărâţi, unde vor găsi întotdeauna o masă caldă şi un pat curat în care să se odihnească. Voi face toate acestea cu binecuvântarea Sinodului de la Bucureşti. Poate vă întrebaţi, de ce tocmai în acest an... Pentru că acum este Anul Centenarului, pentru că acum se împlinesc 35 de ani de când am plecat din casa părintească la Mănăstirea Sihăstria unde am fost făcut călugăr, 30 de ani de când am fost făcut diacon, preot şi am intrat în administraţia bisericii. Tot acum se împlinesc 20 de ani de când Arhimandritul Cleopa a trecut la cele veşnice. Sunt foarte mulţumit de rezultatele obţinute şi sper, conform proiectului, ca în 2020 totul să fie gata. Asta rămâne urmaşilor mei după o viaţă de om. Sper ca ei s-o ducă mai departe. Anii noştri sunt ca pânza de păianjen, suntem nişte călători, frunze pe apa, humă..., cum vreţi să numiţi viaţa asta scurtă şi trecătoare”, spune părintele Ghenadie.
Până atunci însă, consătenii părintelui se bucură că-l au printre ei, dar mai ales că le poartă de grijă. ( Janine VADISLAV)
