Local

Galerie foto | Polițiștii vrânceni colindători prin satele uitate de timp

Ziarul de Vrancea
18 dec 2019 1680 vizualizări

Amănunte despre acțiunea umanitară a polițiștilor vrânceni ne-au parvenit prin intermediul buletinului de presă nr 380 din 18 decembrie 2019.

În prag de sărbători, polițiștii vrânceni au urcat pe sub poalele pădurii, pe poteci întortocheate, către casele rămase încremenite de trecerea timpului, în care își duc traiul trei familii de bătrâni, ,,uitați” de vreme pe pământ de aproape un secol.

Drumul până la ei a fost anevoios, dar asta nu a constituit o piedică pentru a merge și a-i colinda pe cei care, odinioară au fost tineri și poate au ajutat alți semeni

A dărui, înseamnă bunătate, a primi înseamnă fericire și nu putem descrie în cuvinte bucuria transmisă de bătrânii cu o vastă experiență de viață.

Polițiștii le-au oferit cu inima deschisă celor trei familii din satul Tîrîtu, comuna Poiana Cristei, alimente, recomandări cu caracter preventiv, dar și multă bucurie, pe care să și le împărtășească unii altora în jurul mesei de Crăciun, la gura sobei.

În schimbul a ceea ce au dăruit, polițiștii au primit din lumina sufletească și înțelepciunea bătrânilor sfaturi și pilde despre cum se trăiește veșnicia la sat.

După datina străbună păstrată cu sfințenie la casele colindate, polițiștilor le-au fost oferite la plecare nuci, mere și căldura unei îmbrățișări a timpului transpus în ființa bătrânilor ale căror povești de viață par desprinse dintr-un alt timp și spațiu.

Dacă la sosirea oamenilor legii, cei patru nonagenari au fost suspicioși, la plecare, parcă nu ar fi vrut să se despartă, depănând povești din viața lor.

                                                      

           


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.