Local

FOTO | Focul viu din comuna vrânceană Andreiașu de Jos anunţă cutremurele mari

Janine VADISLAV
24 iul 2022 16612 vizualizări

În ultima perioadă, n-a fost zi fără un cutremur măcar, iar 90 la sută din cutremurele din țară sunt produse în Vrancea. Potrivit specialiştilor, originea cutremurelor vrâncene este legată de zona de convergenţă între mai multe blocuri tectonice, respectiv zona Euro-Asiatică, Africană şi Indo-Australiană. Mişcările tectonice ale zonei seismice Vrancea sunt urmărite continuu la Observatorul Seismologic „Dr. Cornelius Radu" din Vrâncioaia, locul unde sunt raportate în prima fază toate cutremurele produse, inclusiv cele sub 4 grade Richter, care nu sunt resimţite în mod normal de către populaţie. Dar populaţia, care îşi duce traiul sub semnul cutremurelor, are şi alte semne după care se orientează, ca să se pună la adăpost în caz de, Doamne fereşte, vine un cutremur mai mare.

Observatorul  Seismologic „Dr. Cornelius Radu” se află în comuna Vrâncioaia, zonă aparent liniştită, aflată în arealul zonei seismice Vrancea, care cuprinde şi Covasna, Buzău, Braşov, Harghita. Pe monitor se înregistrează mişcarea pământului în timp real: zgomot urban, zgomot produs de maşini, de vânt, dar amprenta unui cutremur este deosebită şi atunci se poate delimita. Frecvenţa cutremurelor variază de la o zi la alta. Sunt zile în care au loc şi 20 de cutremure de 2,5 - 3 grade şi zile în care nu se înregistrează nici un cutremur.

- Cam câte cutremure înregistraţi în 24 de ore? întreb

Câteodată pot să înregistrez 10- 20, câteodată nu este nici unul, este linişte. Este o activitate normală a zonei. Zona Vrancea reacţionează tot timpul, odată la câteva luni de zile avem câte un cutremur de 4 grade”, spune domnul Ioan Verdeş, şeful Observatorului Seismologic „Dr. Cornelius Radu”, din comuna Vrâncioaia.

De-a lungul anilor s-au folosit şi metode mai puţin ortodoxe, care ar fi putut semnala producerea iminentă a unui cutremur: peşti, peruşi, care sunt foarte sensibili, o broască ţestoasă.

„La un anumit cutremur s-au găsit peşti în afara acvariului, peruşii erau agitaţi, zburau prin cuşca aia”, mai apune domnul Ioan Verdeş, şeful Observatorului.

La Andreiaşu de Jos, cutremurele sunt „anunţate” de Focul Viu, care arde neîncetat în mijlocul pădurii. Flăcările care ies din pământ sunt, pentru localnici, un semn de avertizare şi, in funcţie de înălţimea lor de 2,3,5..., 30-40 m, cum s-a întâmplat la cutremurul din 1977, se pun la adăpost. La început, când nu se ştia ce anume produce acest fenomen, localnicii se temeau să nu vină muntele peste ei. După vreo 30-40 de ani specialiştii au putut să ofere o explicaţie, misterul fiind dezlegat. Pământul care arde neîncetat ascunde la o adâncime de mai bine de 7000 m. gaz metan. Odată ajuns la suprafaţă, în contact cu alte gaze şi cu oxigenul din aer, se aprinde, au spus geologii.

În momentul în care sunt mişcări tectonice, toate gurile din zona Focului Viu se aprind deoarece este o fluctuaţie mai mare de gaz. Nenea Ene Munteanu, din satul Andreiaşu de Sus, spune că primul cutremur mare pe care l-a simţit a fost cel din 1940. Avea 11 ani şi se întorcea de la pădure, singur, în căruţa cu boi.

Era sâmbătă sara, am plecat de la pădure să vin acasă. Mergând cu boii pe drum am văzut  că toate luminile din comună s-au stins, m-am mirat ş-am zis, ce-o fi de s-or înţeles să stingă toţi de-odată? Atunci am văzut o flacără mare, pân la cer, pân la 50-100 m. Ş-am venit până la pod, până-n colea ş-am văzut focul! De-acoalea am intrat în pădure şi nu s-a mai văzut...

Nenea Ene crede că Focul Viu este moştenirea transmisă din tată-n fiu.

Fiecare l-a apucat aşa cum e acuma. Focul Viu ăsta e foarte «închis», nu-i răzbunat.”

La cutremurul din 1977, era bărbat în toată firea.

Am simţit numai puţin, aşa, nu s-a spart nici lamba, nici uşa. Nevastă-mea s-a speriat oleacă, da n-a avut nimica, a băut apă şi i-a trecut”.

La 93 de ani nenea Ene Munteanu, din satul Andreiaşu de Sus e ca prisnelul. Are vacă, viţel, moară la care macină şi pentru vecini când este rugat, are şi o bucată de grădină în care a pus de toate, morcov, ardei, roşii, ceapă. Îi mulţumit, chiar dacă-l mai supără iepurii care mai dau iama câteodată. 

Domnul Adrian Ponea, consilier la Primăria din Andreiaşu de Jos, avea 7 ani la cutremurul din 77.

Dormeam şi m-au trezit părinţii, «Afară, că-i cutremur!» M-am speriat, nu înţelegeam ce se întâmplă. Aveam un cireş în faţa casei, aproape că se lăsa cu vârful până la pământ, aşa de tare se cutremura.

Şi dumnealui crede că Focul Viu prevesteşte întotdeauna un cutremur mare.

Dacă se-ntâmplă noaptea în special, vedem nişte flăcări uriaşe, cu înălţimi care pot să sară de 10 m”, mai apune domnul consilier Adrian Ponea, din Andreiaşu de Jos.

Tanti Ilinca spune că n-a văzut flăcările, dar au trezit-o păsările şi animalele din ogradă.

Cârâiau găinile, mugeau vacile în grajd...  Aveam un vecin bătrân, zice, Ce-i măi tată, ce-i! Bre, cred că-i cutremur, o fi sfârşitu lumii! Eu chiar am zis asta. La ce să te mai aştepţi când huia toată valea!

Localnicii stau cu frica în sân şi acuma, dar atâta timp cât nu vor vedea flăcările Focului Viu deasupra pădurii, e linişte în comună.

Dar, în caz de cutremur, unda ajunge la Focşani în 6 secunde, la Bucureşti în 25 de secunde, iar la Constanţa in 30 sec. Predicţia cu câteva secunde înainte de producerea cutremurului nu este folositoare pentru populaţie - spun specialiştii - în industrie însă aceasta poate preveni adevărate dezastre: incendii, explozii sau deraieri. (Janine VADISLAV)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.