FOTO | „Domnule General Bengescu, ne puteți ierta că plouă peste oasele dumneavoastră și ale doamnei Zoe?”
Este luna august, sfârșit de vară calendaristică. Căldura de afară ce parcă arde pământul, trimite oamenii în locuri unde se pot răcori și unde pot respira o gură de aer mai proaspăt. Seara, după ce arșița se mai domolește, focșănenii mei dragi trecuți de a doua tinerețe ies singuri sau în grupuri pe aleile din oraș sau prin parcuri unde se răcoresc puțin. Alții, cu dureri de oase mai suportabile își fac curaj și se îndreaptă spre Crângul din apropierea orașului - Crângul Petrești. Acolo pot savura o oază de oxigen eliberată de copacii falnici, încă netăiați. Împreună cu cei doi băieți ai mei, Cosmin și Andrei, ne-am luat bicicletele și am plecat să ne răcorim pentru câteva ore într-un loc liniștit. Am ales Cimitirul Nordic, un loc tăcut și plin de istorie. Acolo se odihnesc în liniște osemintele celor care cândva au făcut parte din viața activă a focșănenilor.
Cimitirul Nordic la prima vedere seamănă cu un parc străjuit de sute de cruci din piatră, marmură sau lemn asemenea unor stalagmite dintr-o peșteră. Pășind pe aleile sale ești cuprins de multă liniște, emoție, dar și mister.
Aici odihnesc oasele vechilor locuitori din Focșani și fiecare cruce sau mormânt înseamnă o filă de istorie nescrisă de cel care… acum poposește după călătoria lui prin această lume.
Îmi place să mă plimb prin acest loc împreună cu Andrei și Cosmin, să le povestesc cine a fost cutare sau cutare, pe cine am cunoscut, chiar dacă țânțarii flămânzi nu ne dau pace! Pe timp de vară găsim multă răcoare în acest loc de veci, însă aceste insecte încearcă să ne strice periplul nostru pe biciclete. Ignorăm însă țânțarii, ungându-ne pielea cu Autan și începem călătoria noastră printre „stalagmite”.
Primul popas îl facem, unde altundeva, decât la mormântul părinților și bunicilor mei. Locul lor de veci este situat pe o alee principală din cimitir, fiind vecini cu vechiul negustor grec ce avea prăvălie în centrul Focșaniului - Pollatos -. Ce mă atrage la acest mormânt este grilajul ce împrejmuiește locul de veci, construit din fier forjat lucrat manual. Din fericire locul este curat și întreținut, având probabil urmași în viață. Locul de veci al familiei mele se află pe aleea principală, fiind dobândit cu acte de către tatăl meu Corneliu încă din vara anului 1964, când s-a stins bunica mea maternă Aneta la doar 53 de ani.
Mă pregătesc să așez lumânările la soclul crucilor și cele două candele roșii în felinarul așezat între morminte. Cosmin și Andrei aprind tacticos acele candele și lumânări pentru ca cei ce se odihnesc să aibă lumină. Este duminică după-amiază, canicula a pus stăpânire peste oraș, dar în Cimitirul Nordic este multă liniște și un pic de răcoare.
Fitilul de la candelele aprinse a început să sfârâie și mirosul de ceară îmi amintește de Biserica Domnească (dărâmată de regimul comunist), unde duminicile mergeam să mă inchin alături de bunica mea Cleopatra. Acum bunica se odihnește alături de părinții mei Lucreția și Corneliu, dar și de bunicii materni Aneta și Dumitru. Este atât de liniște pe alee încât închizând ochii, parcă îi zăresc pe cei dragi și le aud glasul. Îmi mulțumesc parcă, pentru că am venit cu băieții și le-am aprins lumânări să ne vadă mai bine.
După ce le-am povestit câte ceva din viața înaintașilor mei lui Cosmin și Andrei, ne-am asigurat că lumânările ard în siguranță, am pornit să mai vizităm și alte morminte, adevărate file din cartea vieții. Nu a fost nevoie să încălecăm pe biciclete, pentru că… la doar șase pași (numărați de Cosmin), pe aleea vecină se află ridicat un basorelief. Aici, după cum scrie în piatră, odihnește DUMITRU BENGESCU, tatăl HORTENSIEI PAPADAT-BENGESCU (scriitoare cu renume), decedat în 1921, fost ofițer al Regimentului 10 Putna, luând parte la campania din anii 1877 - 1878 în luptele de la Grivița, Rahova și Plevna, lupte ce fac parte din Războiul de Independență. Datorită meritelor militare a fost înălțat la gradul de General, care a luptat pe front alături de soldații săi, ce au murit dându-și viața pentru pământul românesc!
Alături de general odihnește soția sa Zoe, așa cum reiese din inscripția de la baza pietrei funerare, semnată chiar de fiica domniilor lor „În memoria părinților mei Zoe și Dumitru”.
Hortensia Papadat-Bengescu a îngrijit de părinții ei, care s-au stins la Focșani, iar în memoria lor, îndrăgita scriitoare a comandat acest basorelief, realizat de sculptorul OSCAR SPATHE!
Iată deci, ce onoare pentru mine și străbunii mei să fiu vecin cu domnul general Dumitru Bengescu. Dumitru, exact cum îl chema și pe bunicul meu. De multe ori am fost fascinat de acest mormânt, adevărat monument. Mult timp locul a fost înțesat de buruieni și aproape că nu se mai vedea nimic. De aproximativ 25 de ani, probabil la inițiativa unui funcționar din cadrul Primăriei, locul a fost defrișat, curățat, dar modest îngrijit. Abia atunci am aflat de existența locului de veci, unde doarme generalul Bengescu alături de soția sa. Copil fiind, când mă plimbam cu tata (Corneliu) pe aleile cimitirului îmi spunea că este posibil ca acel mormânt să aparțină unui general, dar după curățarea locului de veci am fost sigur că tata avea dreptate. Curiozitatea mea privind acest mormânt, a continuat și în zilele noastre. Dorind să atrag atenția autorităților locale, am scris în anul 2015 un capitol ce se regăsește în primul volum al cărții „Strada Mare a Unirii, colț cu Republicii”, capitol intitulat „Misteriosul mormânt al familiei Bengescu”. Am crezut atunci că reușesc să fac ceva pentru restaurarea și conservarea mormântului clasat ca monument istoric, dar iată că au trecut 8 ani și nu s-a mișcat nimic. Totuși ca să fiu corect nu pot să nu remarc că basorelieful se sprijină în două scânduri ce aproape au putrezit. Uitându-mă atent la placa ce ar trebui să acopere etanș cripta, observ cu tristețe și groază cum oasele domnului general Dumitru Bengescu și ale soției sale doamna Zoe Bengescu sunt udate de ploi și ninsori. Din cauza intemperiilor naturii, ploi, ninsori, alunecări de teren să nu mai vorbim de cutremure, locul se poate surpa și în loc să admirăm o uniformă de general erou, vom avea ocazia să vedem niște ciolane părăsite, din seva cărora s-a născut scriitoarea Hortensia Papadat-Bengescu. De aceea, îl rog pe domnul general să ne ierte că îi sunt plouate oasele! Sunt convins că prin atitudinea domniei sale de brav general ne poate ierta, dar cred că fiica sa și cu siguranță istoria nu o pot face. Oare, Doamne, la ce biserică din Focșani pot să plătesc un acatist și să mă rog ca persoana ce are ca responsabilitate în muncă îngrijirea cimitirelor să se apuce de treabă? La Biserica Domnească nu mă mai pot ruga, pentru că nu mai există din cauza comuniștilor, dar în fiecare duminică, eu sau Cosmin și Andrei trec în pomelnic și numele Zoe, Hortensia și Dumitru, pomelnic pe care părintele Florentin Răuță, prin bunătatea sa îl citește la fiecare Liturghie. Pentru că veni vorba de părintele Răuță, domnia sa la rugămintea mea a slujit mormântul generalului, într-o zi după Paștele din anul 2015, atunci când se ieșea la morminte. Părintele, în slujba sa a pomenit numele Dumitru, Zoe și Hortensia. Participând la slujba de pomenire, pentru câteva clipe am avut senzația că am fost contemporan cu marii pomeniți. Am realizat că în grilajul basoreliefului, cândva a aprins lumânări și scriitoarea Hortensia Papadat-Bengescu. De fapt tălpile mele și ale Hortensiei au călcat aceeași țărână din Cimitirul Nordic, însă, în alte dimensiuni.
Copilul care nu își recunoaște și respectă părinții nu are identitate!
Elevul care își uită profesorii și nu îi respectă nu are identitate!
Poporul care nu își respectă neamul se pierde în timp!
Istoria nu iartă pe nimeni!
Citeam în urmă cu 2-3 ani un articol dintr-o publicație locală în care un responsabil de la nivel înalt din cadrul Primăriei anunța că a obținut fonduri pentru reabilitarea a trei morminte declarate monument istoric. M-am bucurat foarte mult la acea vreme, sperând că… în sfârșit monumentul Eroilor, mormântul Maiorului Pastia și basorelieful generalului Bengescu își vor găsi locul binemeritat. Bucuria mea a fost de scurtă durată. Nu s-a întâmplat nimic. Dacă cineva crede că monumentul funerar de aproximativ 2-3 tone poate fi susținut de două scânduri, ce stau să putrezească, se înșală amarnic. Nu vreau să intru în contradicție cu nimeni, dar acest gest de a ancora un bloc de piatră cu două sârme ruginite pare a fi o blasfemie. Dacă asta merită un general brav al Armatei Române, care a luptat pe câmpul de luptă și nu în vreun birou luxos înseamnă că ne merităm soarta! Nu este doar o onoare pentru mine să fiu vecin de alee cu domnul general Bengescu, este o onoare pentru toți focșănenii și ar trebui să ne mândrim că în pământul pe care pășim zilnic se odihnesc asemenea personalități. Îl avem pe Maiorul Pastia, un exemplu de filantrop, care nu s-a mulțumit să ne lase doar Teatrul, a construit și Ateneul. Este nevoie să mai explic ce oportunități aduc aceste clădiri unice prin arhitectura lor orașului Focșani? Tot în aceste cimitire se odihnesc osemintele generalului Rașcu, generalului Pastia (văr din câte știu cu Maiorul) și alte personalități. Dacă unele morminte mai au aparținători și îngrijesc de ele sunt și multe pline de istorie care prin ignoranța noastră au devenit părăsite. Oare nu ne este rușine să fim atât de nepăsători? Eu știu bine ce afirm, știu cui revin aceste sarcini, însă noi, plătitorii de impozite și taxe nu avem putere să facem ceva pentru conservarea acestor monumente, adevărate valori ale orașului Focșani. Persoana care promitea în urmă cu doi ani că a obținut fonduri în valoare de 30 de miliarde de lei vechi, mi-a răspuns că nu poate începe lucrările de restaurare, deoarece focșănenii nu își plătesc toți taxele și impozitele la timp, sau din cauza unor directori nu se pot începe lucrările. Ca cetățean de rând, la fel ca și mulți dintre dumneavoastră, stimații mei focșăneni, nu înțeleg ce legătură ar avea un domn director sau plata unor impozite cu demararea lucrărilor de restaurare. Eu nu am făcut, nu fac și nu voi face niciodată politică, dar voi aprecia mereu activitatea și acțiunile oamenilor responsabili. Aud uneori în jurul meu că orașul arată ca după război, că este plin de gropi și șanțuri. Sunt de acord, dar până a arunca cu noroi, ar trebui să ne gândim că ani de zile nu s-a mișcat nimic în urbea noastră. De ce acum când se lucrează aproape zi lumină se împroașcă cu vorbe grele? Nu aș vrea să îmi pun în cap pe nimeni. Gândiți-vă doar la ceea ce vă voi povesti mai jos:
În anul 1975, când se construia masiv în orașul Focșani și se nășteau cartiere noi, părinții mei au primit repartiție în cartierul Tineretului din zona Sud. Nu au putut ridica însă cheia locuinței până când nu au prestat ore de muncă patriotică. Nu sunt un nostalgic al regimului comunist, însă apreciez solidaritatea care era atunci între oameni. Și nimeni nu mă poate contrazice. Atunci s-au legat prietenii care mai durează și astăzi. Atunci gospodinele se împrumutau unele de la altele cu câte un pahar de ulei sau oțet, o linguriță de sare, zahăr sau orez. Bărbații, deși istoviți de munca de peste zi își mai găseau puterea, iar seara, în fața blocului încingeau câte o partidă de table, stând pe bănci și privind cum arborii plantați de ei pe aleile săpate creșteau frumos. Acum de ce nu mai există acea solidaritate? Eu sunt convins că orașul nostru, peste câțiva ani va arăta destul de frumos. Amintiți-vă dumneavoastră, cei de vârsta a doua sau a treia, cum arăta Focșaniul după cutremurul din 1977, când majoritatea clădirilor au fost demolate la ordinul regimului comunist. Povestiți generației de astăzi că și atunci se mergea prin praf și noroaie, printre gropi și bolovani, până când totul s-a transformat într-un oraș modern. Este drept, sunt multe de făcut și poate noi nu vom putea beneficia de aceste schimbări, dar am sentimentul că și la noi va fi frumos.
Revenind la tema capitolului meu, privind mormintele ce stau să se prăbușească peste oasele personalităților, ce cândva au respirat aerul din Focșani am convingerea că cineva responsabil nu va arunca planul lucrărilor de reabilitare în preajma alegerilor locale. Un bun prieten, Remus Bosnea, îmi povestea că în Cimitirul Armenesc există o persoană care periodic șterge monumentele, asigurând în acest fel un sentiment de curățenie. Nu cred că domnul scriitor Varujan Vosganian a impus acest lucru în mod special, dat fiind că și tatăl său se odihnește în acel cimitir, însă respectul față de această etnie stă mai presus de orice. Un gest frumos, care… ar trebui urmat și de creștinii Ortodocși. Eu personal, împreună cu familia mea aprind lumânări la persoanele care au marcat istoria acestor locuri și mai rog câte un preot să facă o slujbă de pomenire. Nu pot însă să reabilitez monumente funerare deoarece această acțiune presupune implicarea unor specialiști. Vă mai dau un singur exemplu și vă rog pe dumneavoastră să trageți concluziile. Am vizitat în această vară orașul Split, unde se află Palatul împăratului roman Dioclețian. Am rămas surprins cum croații își conservă datinele și zilnic actori aduc în memoria vizitatorilor scene din timpul Imperiului Roman. Au loc tablouri din viața de altădată, unde sunt expuse turiștilor scene din viața de zi cu zi mai veche de 2.000 de ani. Mormântul împăratului Dioclețian, mort în anul 311, este păstrat intact, într-o formă impecabilă. De ce croații pot și noi nu? Se pare că noi nu vrem!
Închei aici acest capitol din volumul III ce se va intitula ,,Vă las vouă…amintirile mele dragi” ce va face parte din cartea ,,Strada Mare a Unirii, colț cu Republicii” și îl rog pe domnul general Dumitru Bengescu să ne ierte că plouă peste oasele sale și ale soției Zoe. Aprind o lumânare în memoria sa și a scriitoarei Hortensia Papadat-Bengescu! Și ca o dovadă că nu sunt dezinteresat de misterele mormântului familiei Bengescu, am luat legărura cu domnul Iulian Tănașcu din București. Domnia sa este președintele Asociației ,,Călător prin România" și documentarist în cadrul Cimitirului Bellu - Muzeu în aer Liber! Prin amabilitatea prietenului Iulian Tănașcu am intrat în posesia fotografiei locului de veci, unde se odihnește fiica generalului Bengescu. Cu această ocazie, prin intermediul amabilului domn documentarist am realizat o Axă între cimitirul Bellu din București și Cimitirul Nordic din Focșani. Privind imaginea cu locul unde odihnesc rămășițele pământești ale scriitoarei constat cu ușurință că este foarte bine îngrijit și nici pe departe nu poate fi comparat cu locul de veci al părinților săi.
Cu stimă, al dumneavoastră
Daniel Mușat Mureșanu!
Anunțuri ZdV Premium
De același autor
